Avocat ILIE DORINCEDO a condamnat din nou România pentru limitarea dreptului la apărare de către procurori și instanțe. România trebuie să le plătească reclamanților 10.000 euro daune morale și 2600 euro cheltuieli de judecată . Printre judecătorii cauzei s-a numărat și Iulia Motoc, iar hotărârea a fost emisă în unanimitate. În paragrafele finale CEDO explică de ce a redus drastic onorariul de avocat.
Extras din HOTĂRÂREA din 16 noiembrie 2021 în Cauza Toma împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr 673 din 06.07.2022.
Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție: „Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a
consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”
Reclamanții solicită 383 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material suferit. Aceștia arată că această sumă
corespunde sumei de 308 EUR pe care au plătit-o cu titlu de amendă, plus 75 de euro reprezentând costul expertizelor
medico-legale.
Solicită de asemenea 10.000 EUR pentru prejudiciul moral și 4.716 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în cadrul procedurilor desfășurate în fața instanțelor interne și în fața Curții. În susținerea cererii lor, aceștia prezintă chitanțe care atestă plata onorariilor avocatului în valoare totală de 2.716 EUR.
Precizează că suma de 2.000 de euro reprezintă „onorarii care trebuie plătite în cazul succesului demersului angajat în fața Curții Europene.
Guvernul se opune acestor pretenții.
Curtea constată că reclamanții au suportat cheltuieli medicale pentru constatarea leziunilor suferite și pentru a-și susține plângerea penală. Prin urmare, acestea sunt cheltuielile de judecată angajate în procedura în fața instanțelor naționale. Prin urmare, Curtea consideră că trebuie să țină seama de cererea de rambursare a costului
expertizelor medico-legale în partea care privește cheltuielile de judecată.
În ceea ce privește suma de 308 EUR solicitată cu titlu de rambursare a amenzilor, Curtea a constatat cu certitudine că
aceste amenzi fuseseră aplicate reclamanților în urma unei proceduri care nu a respectat garanțiile unui proces echitabil
dar nu poate specula cu privire la rezultatul respectivei proceduri dacă încălcarea constatată nu ar fi avut
loc (a se vedea, mutatis mutandis, Alexe împotriva României, nr. 66.522/09, pct. 48, 3 mai 2016). Constatând că Codul de procedură penală permite reexaminarea internă a unui proces în cazul în care Curtea a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale unui reclamant (Mischie împotriva României, nr. 50.224/07, pct. 50, 16 septembrie 2014, și Pătrașcu împotriva României, nr. 7.600/09, pct. 58, 14 februarie 2017) și că reclamanții se pot
prevala de acest drept dacă doresc, Curtea constată că nu este necesar să se acorde părților în cauză despăgubiri cu titlu de prejudiciu material pentru amenzile pentru care au fost obligați să le plătească.
Pe de altă parte, consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral ca urmare, pe de o parte, a lipsei unei anchete
efective privind violențele pe care le-au suferit și, pe de altă parte, a condamnării lor. Având în vedere natura încălcărilor constatate, le acordă 10.000 EUR, plus orice sumă care ar putea fi datorată pentru această sumă cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral.
Reamintește, în plus, că, potrivit jurisprudenței sale, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al nivelului lor.
Observă că cererea prezentată de reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată se întemeiază în parte pe un pact quota
litis în temeiul căruia aceștia s-au angajat să îi plătească avocatului 2.000 de euro în cazul unui „succes în demersul angajat în fața Curții Europene a Drepturilor Omului”. Astfel de acorduri, care dau naștere unor obligații numai între avocat și clientul său, nu pot fi obligatorii pentru Curte, care trebuie să evalueze nivelul cheltuielilor de judecată care trebuie rambursate nu doar în raport cu realitatea costurilor invocate, ci și în raport cu caracterul rezonabil al acestora [Strand Lobben și alții împotriva Norvegiei (MC), nr. 37.283/13, pct. 234, 10 septembrie 2019].
În speță, ținând seama de documentele de care dispune, Curtea consideră rezonabilă suma de 2.600 EUR pentru toate cheltuielile, plus orice sumă datorată cu titlu de impozit, și o acordă reclamanților. În sfârșit, consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
P E N T R U A C E S T E M O T I V E,
În unanimitate,
C U R T E A:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăște că a fost încălcat art. 3 din Convenție;
3. hotărăște că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție;
4. hotărăște:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:
(i) 10.000 EUR (zece mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 2.600 EUR (două mii șase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;
b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.
