Argumente prin care CCR a declarat constituționale modificările relative la faptele de evaziune fiscală

Argumente prin care CCR a declarat constituționale modificările relative la faptele de evaziune fiscală – extrase din Decizie.

Prin Decizia 101/2021 publicată în M. Of. 295/24.03.2021 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Legii privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Proiectul legislativ are numărul PL-x nr. 354/2018 având un periplu destul de complex în circuitul parlamentar. Cele mai importante modificări din proiect le puteți găsi în acest link.

Voi reda mai jos cele mai elementare argumente prin care Curtea a considerat că acest proiect de lege este constituțional. Argumentele sunt extrase din Decizia CCR menționată mai sus.

Argumentul istoric. Curtea arată că de-a lungul timpului legislația în domeniu a fost permisivă și au mai existat perioade de timp în care plata prejudiciului exonera de răspundere penală ori faptele erau sancționabile și cu amenda. Curtea constată deci că, de-a lungul timpului, întreaga politică penală concepută de legiuitor în materia infracțiunilor de evaziune fiscală are drept reper prevenirea și recuperarea prejudiciilor produse. Intervenția autorității legiuitoare în sfera ocrotirii relațiilor sociale care se stabilesc în legătură cu constituirea veniturilor și întrebuințarea cheltuielilor bugetului public național nu s-a mărginit numai la o activitate generatoare de norme de incriminare care să prevadă în mod unic și exclusiv pedeapsa principală a închisorii, ci a vizat și identificarea celor mai potrivite modalități de individualizare a pedepselor în funcție de prejudiciul produs. În acest sens, pentru a putea recupera cât mai eficient și mai rapid prejudiciul produs, legiuitorul, într-un interval temporal de aproximativ 26 de ani, a reglementat atât cauze de reducere a pedepsei și de aplicare a pedepsei amenzii, cât și cauze de impunitate (nepedepsire), atenuând sau limitând, așadar, modulând, acțiunea normei penale în vederea atingerii finalității patrimoniale urmărite. Ca atare, legiuitorul stabilește o individualizare legală a pedepselor articulată în funcție de interesele generale ale societății, fără a afecta individualizarea judiciară, care, în mod axiomatic, nu poate afecta individualizarea legală – judecătorul neputându-se transforma în legiuitor.

Argumentul puterii legislative. Parlamentul poate oricând să modifice politicile penale ale statului, aceste fiind un atribut esențial al său. Este dreptul legiuitorului de a stabili, prin lege organică, în ce cazuri și în ce condiții răspunderea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni poate fi înlocuită cu răspunderea care atrage aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrative (sau civil n.n.), prevăzută de legea penală. Constituția nu stabilește mijloacele juridice prin care trebuie realizată ocrotirea valorilor fundamentale ale societății, măsurile necesare în acest scop fiind lăsate la aprecierea legiuitorului, având în vedere că politica penală a statului poate avea diverse imperative și priorități în diferite perioade de timp, determinate de frecvența, gravitatea și consecințele faptelor antisociale. În raport cu acestea, legiuitorul alege mijloacele juridice prin care urmărește protecția diferitelor categorii de relații sociale, ceea ce înseamnă că, în funcție de gradul de pericol social, poate considera că anumite fapte trebuie incriminate și combătute prin aplicarea de sancțiuni de drept penal, iar altele nu, respectiv că pentru anumite infracțiuni – din cele pentru care acțiunea penală este pusă în mișcare din oficiu – este posibilă înlăturarea răspunderii penale prin împăcare, iar pentru alte infracțiuni – din aceeași categorie – nu

Argumentul principiului procesului penal de reparare a prejudiciului. Legiuitorul este liber să acorde anumite măsuri de favoare cu caracter penal, condiționat de repararea prejudiciului cauzat, tocmai pentru a încuraja comportamentul activ al făptuitorului/învinuitului/inculpatului în sensul diminuării consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite și pentru a repune în circuitul bugetar sumele de bani ce au constituit obiectul prejudiciului. De principiu, o astfel de măsură de clemență nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, întrucât procesul penal nu vizează numai constatarea la timp și în mod complet a infracțiunilor și pedepsirea celor vinovați, ci contribuie și la apărarea ordinii de drept și a drepturilor persoanelor. Un astfel de drept proteguit îl constituie și recuperarea prejudiciului cauzat, prejudiciu suferit de către persoanele vătămate care se constituie părți civile în procesul penal.

Argumentul individualizării judiciare a sancțiunilor. Legea criticată nu stabilește pedepse fixe și nu afectează competența judecătorului de a realiza individualizarea judiciară a faptei, ci reglementează, în funcție de ipoteza normativă aplicabilă, numai pedeapsa închisorii, alternativ pedeapsa închisorii cu cea a amenzii și, în fine, numai pedeapsa amenzii. Alegerea unui astfel de regim sancționator are la bază o dozare a pericolului social al infracțiunii comise în funcție de un dublu criteriu, respectiv prejudiciu produs/acoperit, cele mai grave fiind sancționate numai cu închisoare, cele mai ușoare cu pedeapsa amenzii, iar cele intermediare prin apelarea la un sistem mixt, în funcție de decizia judecătorului. Reglementarea unui caz special de nepedepsire și stabilirea, în mod corespunzător, a unei forme de răspundere civilă, ce constă în repararea prejudiciului și plata unei despăgubiri distincte raportate la valoarea prejudiciului sunt departe de a consacra o încălcare a statului de drept, fiind mai degrabă o expresie a necesității identificării unor forme de răspundere coerente care să prevină și să reparare integritatea bugetului public

Argumentul prejudiciului majorat cu 20%. Această majorare reprezintă o formă de sancțiune civilă care pedepsește abaterea de la normele de drept. Astfel, având în vedere natura relațiilor sociale încălcate, și anume cele care intervin în materia financiară fiscală, legiuitorul are o largă marjă de apreciere în a identifica soluțiile cele mai adecvate atât în combaterea fenomenului evazionist, cât și în recuperarea prejudiciilor suferite. Este opțiunea legiuitorului să aleagă mijloacele cele mai potrivite – de natură penală sau extrapenală – pentru a asigura alimentarea corectă și rapidă a bugetului de stat, în condițiile în care integritatea acestuia a fost afectată. În acest domeniu, care nu ține de drepturile și libertățile fundamentale, marja de apreciere a legiuitorului în folosirea sau nu a mijloacelor de drept penal sau în modul de configurare a infracțiunilor este foarte mare. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că Parlamentul are competența de a dezincrimina, că în materie fiscală marja sa de apreciere este largă în adoptarea unor astfel de măsuri și că dezincriminarea în această materie nu afectează în mod direct și nemijlocit drepturi sau libertăți fundamentale ale altor subiecte de drept. Alegerea celor mai potrivite formule pentru a se ajunge la recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat este o opțiune necenzurabilă pe motive de constituționalitate, ea relevând aspecte de oportunitate și de politică penală. Totodată, Curtea nu are competența de a verifica suficiența sancțiunii civile reglementate sau consistența ei valorică (20%, 50% sau 100%) atât timp cât ea se plasează într-o sferă de rezonabilitate, neconvertind însăși sancțiunea într-un instrument inutil/anacronic/lipsit de orice eficiență practică. În domeniul financiar, nu întotdeauna represiunea penală este soluția solomonică, ci îmbinarea diverselor forme de răspundere care să permită adaptarea acțiunii statului la provocările pe care le implică atât prevenirea și combaterea fenomenului evazionist, cât și necesitatea recuperării rapide a sumelor cu care bugetul public a fost fraudat. Curtea observă că reglementarea cauzei de nepedepsire se axează atât pe acoperirea prejudiciului produs prin comiterea faptei, cât și pe un element suplimentar, și anume plata unei majorări de 20% din „baza de calcul”, la care se adaugă dobânzile și penalitățile. Prin Decizia nr. 147 din 13 martie 2019, paragraful 31, referitor la critica formulată cu privire la sintagma „baza de calcul”, ce însoțește, în cuprinsul articolului unic al Legii nr. 241/2005, procentul de 20%, reprezentând marja care se adaugă la prejudiciul creat prin săvârșirea infracțiunii, Curtea a statuat că, din interpretarea gramaticală a textelor criticate, rezultă că baza de calcul al majorării analizate o reprezintă valoarea concretă a prejudiciului, neavând natura unei amenzi penale. De altfel, niciuna dintre dispozițiile articolului unic al legii criticate astfel reglementate nu conduce la concluzia că majorarea prejudiciului ar avea natura unei amenzi penale.