Atestarea avocațială și data certă conferită de avocat unui înscris sub semnătură privată în dezbaterea ICCJ

UPDATE 09.11.2020, SOLUȚIA:

Decizia nr.70  în dosarul nr.2275/1/2020

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti -Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 1682/300/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

• Dacă anterior datei de 29 mai 2018, când, conform Hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 325 din 17 februarie 2018, a fost pus în funcţiune Registrul naţional al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat era conform legii un registru public;
• Dacă dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, ce prevăd atestarea datei unui înscris de către avocat, se interpretează în sensul că avocatul poate da dată certă unui înscris sub semnătură privată.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2020.

________________________________________________________________________________________

În data de 24.08.2020 Tribunalul București a sesizat ÎCCJ în vederea clarificării problemei de drept referitoare la data certă conferită actelor/contractelor de către avocat prin raportare la dreptul/posibilitatea acestuia de a atesta identitatea părților, conținutul și data acestor acte/contracte. 

Tribunalul București a solicitat ICCJ să clarifice:
a) dacă anterior datei de 29.05.2018, când, conform Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 325/17 februarie 2018, a fost pus în functiune Registrul national al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin.(3) din Legea nr. 51/1995 (r3) privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat era conform legii un registru public, și
b) dacă dispoziţiile art.3 alin.(1) lit.c din Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, ce prevăd atestarea datei unui înscris de către avocat, se interpretează în sensul că avocatul poate da dată certă unui înscris sub semnătură privată.

Cu alte cuvinte se pune întrebarea dacă darea de dată certă echivalează cu atestarea avocațială (atestarea identității, conținutului și datei unui act de către avocat), deci dacă avocatul poate da dată certă unui document ce are valoarea unui înscris sub semnătură privată. Problema pusă de Tribunalul București se referă și la cronologia normativă, în funcție de momentul înființării de către UNBR a Registrului public privind actele atestate de avocați.

Conform art 39 alin 1 din Legea 51/1995, avocatul este funcționar public doar în ceea ce privește situațiile când atestă identitatea părților, conținutul și/sau data unui act. Atestarea avocațială presupune și un ultim pas pentru avocat: înregistrarea actului în format electronic în Registrul Electronic al actelor atestate de avocați, astfel că actul atestat devine un act public, opozabil terților, nemaifiind un simplu înscris sub semnătură privată. Faptul atestării avocațiale face din acel înscris  sub semnătură privată un act public ce poate fi opus/folosit împotriva altor persoane  în orice proceduri contencioase sau necontecioase.

Data certă, astfel cum este reglementată de procedura civilă, presupune că un act devine opozabil altor persoane din ziua în care au fost prezentat spre a i se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcționar competent în această privință. Acest alt funcționar competent este și avocatul în baza art 39 alin 1 din Legea 51/1995, text foarte clar în ceea ce ne privește. Mai mult, prin raportare la art 3 din aceeași lege, articol care menționează paleta de activități a avocaților, atestarea datei poate fi conferită unui înscris alături de atestarea identității (părții/părților) și conținutului actului.

Prezentarea unui document spre a i se conferi dată certă de către avocat înseamnă – în fapt și în drept –  atestarea avocațială, alt mijloc prin care avocatul poate da dată certă neexistând în lege. Faptul că în procedura civilă nu este o terminologie similară cu cea din Legea 51/1995 nu înseamnă că atestarea avocațială ar însemna altceva decât conferirea de dată certă devreme ce aceste activități au același conținut și aceeași scop.

Atestarea avocațială înțeleasă fără data certă ce se conferă acelui înscris de către avocat, ar conduce la lipsirea de efecte juridice a procedurii de atestare avocațială, ceea ce este un nonsens și contravine logicii juridice (legea trebuie înțeleasă în sensul aplicării ei, nu în sensul neaplicării ei).