Meniu Închide

Avocatul din oficiu – după muncă, nerăsplată

Avocatul din oficiu – după muncă, nerăsplată.

Dincolo de percepțiile opiniei publice privind avocatul din oficiu, dincolo de percepțiile judiciare privind avocatul din oficiu, percepții deseori mult-deformate, marea problemă cu care se confruntă avocatul din oficiu este cea raportată la munca și remunerația sa.

Conform normelor legale și statutare avocatul din oficiu are aceleași obligații față de justițiabil ca și cum acesta l-ar fi ales.

Se impune a face o diferență între avocatul ales și avocatul din oficiu, din perspectiva alegerii ori desemnării lui.

Avocatul ales este avocatul pe care clientul și-l alege singur, din recomandări, din cunoștințe, din recenzii (mai nou). Clientul/justițiabilul contactează avocatul, negociază condițiile unui contract de asistență și reprezentare, stabilesc și negociază onorariul, pașii de urmat, etc. Clientul alege avocatul dar și avocatul poate alege clientul în sensul că îl poate refuza. Dreptul de a refuza un client care dorește să îl ”angajeze”, pe motive de crez ori experiență profesională, este un drept intangibil al avocatului. Avocatul, spre deosebire de notar ori executor de exemplu, poate refuza un client. Notarul ori executorul trebuie să dea curs oricărui client și oricăror cereri și să le ofere soluția legală (de acceptare/admitere sau de respingere, etc). Avocatul poate refuza un client atunci când, în cursul analizei problemei juridice, consideră că speța nu corespunde crezului său profesional. Amintim că fiecare avocat are un crez profesional propriu. Avocatul devine ales după ce se înțelege cu clientul asupra aspectelor lucrării pe care i-o încredințează. De la semnarea contractului între forma de exercitare a profesiei de avocat (cabinet de avocat/societate) și client, avocatul are statutul de avocat ales și în baza contractului se legitimează față de terți cu împuternicirea avocațială. Împuternicirea avocațială menționează exact lucrările pentru care este mandatat avocatul de către client, fiind un mandat special pentru lucrări judiciare ori extrajudiciare (administrative, civile, etc).

Avocatul din oficiu are drepturi mai restrânse față de avocatul ales în ceea ce privește discutarea/negocierea contractului și refuzul justițiabilului. Obligațiile față de justițiabil sunt însă aceleași. Practic nu poate negocia cu acesta și nici nu poate refuza preluarea acestuia. Avocații din oficiu sunt doar avocații care, în fiecare barou, se înscriu în Registrul de Asistență Judiciară (RAJ), registru ce se administrează de către Serviciul de Asistență Judiciară (SAJ). Legea prevede obligativitatea desemnării unui avocat la anumite infracțiuni ori procese civile (de exemplu privind violența domestică, cauze cu minori, etc). În aceste situații poliția, Ministerul Public ori instanțele de judecată solicită Serviciului de Asistență Judiciară (SAJ) din cadrul Baroului arondat desemnarea unui avocat. SAJ-ul are anumite liste cu avocații înscriși la ”oficii” și, după algoritmi fixați de fiecare Barou, (în funcție de numărul de avocați înscriși în RAJ) desemnează un avocat. Avocatului trebuie să meargă la SAJ să își ridice delegația avocațială, iar ulterior, în funcție de caz, trebuie să mearga la arhiva/sediul instituției  pentru a analiza dosarul în care a fost desemnat și a-și configura apărările pe care le va face justițiabilul. O data cu desemnarea avocatului din oficiu, SAJ-ul emite și delegația avocațială și un REFERAT privind plata ce i se va cuvine avocatului la finalul mandatului/delegării. Spre deosebire de avocatul ales, avocatul din oficiu nu poate refuza preluarea cazului, decât în mod excepțional și pentru motive temeinice Avocatul din oficiu nu este ales de justițiabil ci este desemnat/delegat de Barou, prin Serviciul de Asistență Judiciară (SAJ). Statutul de avocat din oficiu desemnat pentru o anumită lucrare juridică se naște de la momentul emiterii delegației. Spre deosebire de împuternicirea avocațială a avocatului ales, document prin care acesta este împuternicit de client să facă anumite demersuri, delegația avocațială a avocatului din oficiu este documentul prin care acesta este desemnat și delegat de Barou pentru a face toate demersurile necesare  în vederea apărării unui justițiabil.

Deși avocatul din oficiu nu are aceleași drepturi  când vine vorba de alegerea justițiabilului/clientului, acesta are aceleași obligații față de client, ca și cum ar fi ales. Astfel apărarea oferită trebuie să fie de maximă diligență, eforturile trebuie să fie susținute și preocuparea față de justițiabil și de caz trebuie să fie constantă, pentru a avea un rezultat cât mai bun pentru justițiabil. Deși avocatul din oficiu este cerut și plătit de către stat (prin diverse instituții/autorități), avocatul nu va apăra statul, ci avocatul va apăra justițiabilul de abuzurile ori nelegalitățile statului (comise prin intermediul diverselor instituții autorități).

Aceleași obligații dar drepturi mai puține, mai ales când vine vorba de bani. Este cea mai mare problemă a avocatului din oficiu. Deși procesele nu se pot desfășura fără el, fiind absolut necesar cadrului procesual, totuși sumele cu care este plătit sunt sume derizorii. În jurul acestor sume, s-au creat de-a lungul vremii fel și fel de mituri.

Dincolo de aceste mituri, o analiză corectă a conținutului acestor onorarii, ar contura mai bine situația reală a avocatului din oficiu.

Polițiștii, procurorii, judecătorii întâlnesc deseori în practica lor acele referate privind plata sumelor cuvenite avocatului din oficiu. Sumele pot fi de 313 lei, de 868 lei, 1495 lei, etc, conform protocolului încheiat de UNBR cu Ministerul Justiției și Ministerul Public în 2019. În buzunarul avocatului rămâne în fapt mai puțin de jumătate din aceste sume. 

Ce include această sumă, polițiștii, procurorii și judecătorii, în mare parte, nu știu.  Voi explica pe scurt ce conține și voi concluziona că suma de pe referat nu este a avocatului. Suma de pe referat aparține parțial Baroului, parțial statului, parțial formei de exercitare a profesiei, parțial merge pe diverse costuri administrative și restul aparține avocatului. Astfel că dacă adunăm zeciuiala pe care o datorează avocatul statului (10%), x% sume reprezentând CAS în funcție de cât se declară pentru sănătate, ”unșpiuiala” pe care o datorează Baroului (11%), doimea pe care o datorează SAJ-ului (2%), x% ce aparține formei de exercitare colaboratoare, plus alte cheltuieli uzuale pe care le are în cursul efectuării acelei apărări, ajungem la concluzia că restul pe care îl încasează de fapt avocatul este cu mult mai mic decât suma de pe referat, mai puțin de jumătate. În concret, dacă pe referat apare suma de 313 lei, avocatul are din acea sumă doar aproximativ 150 lei, restul de până la 313 lei nu sunt banii lui ci banii altora. Deseori pentru un oficiu ce are ca sumă 313 lei, un avocat se prezintă la 3-5 (poate și mai multe) termene, lucrând aproximativ 10 ore pentru acel caz. În unele cazuri, avocatul merge și la 10-20 termene derulate pe parcursul a 1-2 ani. În exemplul dat, dacă am calcula suma orară ce i-o oferă statul avocatului din oficiu, aceasta este de aprox 15 lei (scăzând procentele/sumele de mai sus ce le datorează altora și deci nu sunt banii avocatului). Cu 3 euro/oră la oficii, mi-e și rușine să întreb colegii avocați din alte țăti europene cât costă la ei acest serviciu.

15 lei pe oră pentru o apărare eficientă, 15 lei pentru ca avocatul să se comporte față de justițiabil ca și față de un client propriu (ales). Spuneam mai sus de aceleași obligații pe care le are avocatul din oficiu față de justițiabil ca și cum ar fi ales. Totuși, la aceleași obligații ar trebui să vorbim de aceleași (măcar aproximativ) drepturi financiare. Un client pe care mi-l aleg și care mă alege ca avocat, fie în faza preliminară de diagnoză/consultanță juridică, fie ulterior la termene, are obligații financiare clar stabilite și net superioare onorariilor din Protocolul UNBR, act ce a devenit desuet. Acest lucru și în contextul în care chiar UNBR a dat publicității cu totul și cu totul alte onorarii orare minimale practicabile de avocați.

În contextul celor de mai sus, se impune renegocierea și rediscutarea onorariilor avocatului din oficiu. Statul și UNBR trebuie să ia în considerare că o apărare eficientă are loc dacă avocatul din oficiu este respectat. Daca avocatul din oficiu este considerat portar și plătit ca un portar, atunci dreptul la apărare, procesul echitabil și statul de drept sunt la coșul de gunoi.

Adaug că paradigma protocoalelor anterioare este un eronată. UNBR ar trebui să ia în considerare că plata nu ar trebui făcută prin raportare la tipul de cauză ce i se acordă avocatului, ci la cu totul și cu totul alți parametri. Astfel, plata avocatului din oficiu ar trebui făcută ori pe ore, ori pe nr de termene la care se prezintă (durata procesului), ori pe complexitatea cauzei, ori în sistem mixt ore/termene/tipul/complexitatea cauzei. Sistemul mixt ar fi cel mai corect pentru că ar include și orele consumate la parchet, penitenciare ori instanțe, timp care acum nu i se plătește avocatului din oficiu, deși deseori acele ore fac ca toată ziua avocatului să fie ”afierosită” acelui termen/acelei audieri. Complexitatea ar trebui analizată pe grade de jurisdicție – judecătorie, tribunal, curte de apel, Înalta Curte, pe tipuri de cauze – de drept comun sau legislație specială, și pe numărul de inculpați și persoane vătămate. În analiza onorariului cuvenit avocatului din oficiu ar trebui avute în vedere și onorariile orare/fixe medii ale notarilor, ale executorilor, ale magistraților (prin raportarea salariului la numărul de ore lunare), ale traducătorilor și ale experților judiciari. Nu cerem același onorariu/cuantum orar ca al lor, ci acesta trebuie analizat ca punct de referință.

Închei cu un exemplu banal: la acest moment un expert judiciar ce face o expertiză judiciară de 27 ore încasează 2400 de lei, pentru că onorariul orar este de 90 de lei (nu știu cine și în ce condiții a fixat acest onorariu orar, dar asta e practica la cea mai noua expertiză ce mi-a ajuns într-un dosar). Cele 27 de ore, trecute într-un tabel, se compun din: 2 ore studierea dosarului, 1 oră citarea părților, 3 ore deplasarea la locul expertizei, 4 ore documentarea pentru efectuarea expertizei, 7 ore prelucrarea datelor pentru efectuarea expertizei, 7 ore redactarea raportului de expertiză, 1 oră depunerea raportului, 2 ore – alte activități conexe. Lucrarea expertului a fost un simplu raport privind un teren, în cadrul unui simplu dosar de partaj.

Poate că ar trebui ca UNBR să se inspire de la alți profesioniști, pentru că roata e deja inventată.

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente