Avocat ILIE DORINDe cele mai multe ori un concubinaj durează ani sau zeci de ani de zile, perioadă în care cei doi se angajează la lucrări, planuri, investiții comune, în ideea unei eterne conviețuiri. Dacă în cazul căsătoriei legea protejează drepturile patrimoniale în cazul în care se ajunge la divorț sau încetarea căsătoriei prin deces, în cazul concubinajului nu există o protecție specifică. O astfel de protecție ar putea avea concubinii dacă s-ar adopta legea parteneriatului civil. Lipsind o protecție specifică, există totuși o protecție generică, oferită de diverse cadre normative din Codul Civil. Având în vedere că relațiile de concubinaj predomină în ultimul timp în raport cu relațiile de căsătorie, ambele fiind în fapt relații de familie cu sau fără copii, cred că legiuitorul ar trebui să se preocupe de reglementarea unei protecții juridice pentru drepturile concubinilor.
Situațiile de care vom facem vorbire mai jos nu includ ci exclud micile investiții sau micile cheltuieli ale relației, costurile comune suportate reciproc concomitent sau alternativ, donațiile de mică valoare, cadourile ori altă formă de benevolență între parteneri. Situațiile de care facem vorbire se raportează la investiții majore ce depășesc cadrul unor costuri uzuale de cuplu.
Din punct de vedere legal cei doi concubini nu au un patrimoniu comun, ci fiecare are un patrimoniu separat. Deși locuiesc împreună ani sau zeci de ani de zile, legea nu prevede posibilitatea ca aceștia să aibă generic un patrimoniu comun în devălmășie. Totuși, aceștia pot avea bunuri în proprietate comună devălmașă sau pe cote prestabilite, dacă la achiziția unui bun pe cale notarială participă amândoi ca și cumpărători și deci fiecare dobândește un drept de coproprietate. Problema se pune când la notar nu se prezintă amândoi deși amândoi contribuie financiar, dar și acolo unde nu se dobândesc bunuri pe cale notarială, ori acolo unde se fac îmbunătățiri la un bun imobil aparținând doar unuia, situațiile din urmă fiind cele mai des întâlnite în practică.
În acest context doar unul din parteneri este proprietar al bunului ori al lucrărilor efectuate, deși financiar au participat amândoi sau poate chiar doar celălalt, care nu este în documente nici proprietar al bunului, nici al lucrărilor, ci un simplu ”investitor„.
Astfel, orice investiție, lucrare ori îmbunătățire făcută împreună de doi concubini se poate clarifica pe cale juridică atunci când intervine una din situațiile indicate mai sus: despărțirea concubinilor sau decesul unuia. Clarificarea juridică a situației lor patrimoniale presupune mai multe etape și culminează cu dobândirea unor sume de bani aportate/învestite de fiecare sau dobândirea unui drept de proprietate asupra unor bunuri. De cele mai multe ori se ajunge la stabilirea unui drept de creanță pentru concubinul care a adus/a investit sume dar nu este trecut în documentele de proprietate privind bunul mobil sau imobil ori îmbunătățirea/lucrarea făcută. Corelativ acestui drept de creanță există obligația celuilalt concubin sau moștenitorilor lui (dacă vorbim de un concubinaj încetat prin deces) de a plăti o sumă de bani celui îndreptățit. Așadar e vorba de o sumă de bani pe care cineva a investit-o într-un bun care nu este pe numele lui, ci pe numele celuilalt concubin, iar acum se cere tranșarea situației și anume recuperarea banilor.
Prima etapă în clarificarea situației juridice ar fi natura și cuantumul aportului financiar al celui care pretinde că a făcut o investiție. De cele mai multe ori aportul financiar care se pune în discuție în spațiul judiciar este unul substanțial și el trebuie dovedit cu acte/înscrisuri, chiar și domestice. Cea mai substanțială dovadă, chiar și în negocierile amiabile dar cu precădere în instanță, este un transfer bancar. De asemeni pot fi folosite convorbiri în care celălalt sau terțe persoane dau mărturie extrajudiciară de existența sau plata unor sume de bani pentru un anumit proiect. Înscrisuri domestice, chiar și propriile notițe ale concubinilor pot fi un început de dovadă care alături de alte probe pot dovedi plata unei sume. O altă dovadă importantă ar fi recunoașterea aportului financiar în mod expres – cu sumă și dată – de către cel care a beneficiat de acei bani.
Aportul financiar trebuie indicat cu sumă și data (sau cel puțin perioada) la care a fost adus în cheltuiala comună a cuplului pentru un propriu al celuilalt. Dacă au existat mai multe contribuții/aporturi financiare se vor indica exact sumele și data plății/viramentului. Așa cum spuneam mai sus, cele mai solide dovezi sunt transferurile bancare în contul celuilalt partener de la care se cere suma de bani înapoi. Sunt concubinaje de câțiva ani de zile, dar sunt concubinaje de zeci de ani de zile și în această situație dovezile cu alte înscrisuri decât cele bancare sunt mai greu de obținut și au o substanță/valoare probatorie mai redusă.
După stabilirea sumei de bani și datei la care a fost adusă în patrimoniul celuilalt, va trebui identificat raportul juridic stabilit de cei doi concubini, sau mai concret spus scopul, motivul și titlul pentru/cu care acea sumă de bani a fost adusă și cheltuită de celălalt concubin. Așa cum am spus mai sus micile cadouri, costurile necesare traiului în comun, nu sunt incluse în aceasta discuție. Este vorba de sume de bani investite de un partener, sume de bani de care nu mai beneficiază pentru că au intrat în patrimoniul celuilalt partener, iar la despărțire sau la încetarea concubinajului prin deces, partenerul care a investit are o pagubă în patrimoniu, în detrimentul altui patrimoniu care s-a mărit pe seama micșorării celuilalt. ”Te ajut să-ți renovezi apartamentul” nu înseamnă neapărat o donație.
Există trei formule juridice prin care banii se pot recupera în funcție de scopul, motivul și titlul pentru/cu care au fost folosiți:
- Dacă acele sume au fost date cu titlu de împrumut, iar în convorbiri, acte sau înscrisuri ori pe transferurile bancare apare această referință la momentele viramentului ori ulterioare, atunci banii se pot recupera prin invocarea temeiurilor de drept referitoare la contractul de imprumut. Aici trebuie avute în vedere scadența/exigibilitatea împrumutului, dacă părțile au fixat o dată de returnare a sumelor și dacă a intervenit sau nu prescripția dreptului material la acțiune.
- Dacă banii au fost dați pur și simplu, fără a se menționa de vreun împrumut, atunci sumele de bani se pot recupera prin invocarea temeiurilor de drept de la îmbogățirea fără justă cauză. În această situație nu trebuie probat nici scopul nici motivul remiterii banilor, ci trebuie dovedit că nu a existat nici un contract prin care cel care a adus banii era obligat să o facă, ci pur și simplu, la rugămintea partenerului ori din benevolență a contribuit la achiziția bunului ori renovarea lui. De exemplu renovarea, mobilarea și utilarea unei case a unui partener poate ajunge la un cost de 50.000 euro, cost pe care unul sau ambii parteneri l-au suportat benevol. La despărțire sau la încetarea concubinajului prin deces, celălalt partener nu are nici un drept cu privire la casa aceea (imobilul fiind proprietatea exclusivă a celuilalt), dar are o sumă de 50.000 euro sau 25.000 euro pe care a investit-o acolo. Pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, poate recupera acei bani pe calea instanței, instanța putând obliga persoana care și-a sporit patrimoniul să plătească o anumită sumă de bani egală cu cea remisă sau doar la valoarea sporului adus, către persoane păgubită.
- O a treia modalitate juridică este aceea a unei acțiuni în constatarea unui drept de creanță pe care cel care a remis sumele o are împotriva celui care a beneficiat de aceste sume (cel care și-a renovat casa în exemplul de mai sus). Fiind o acțiune în constatare ea poate fi admisă dacă nu sunt îndeplinite condițiile de la punctul 1 și 2, această acțiune fiind ultimul resort judiciar pentru cel păgubit. Dacă sunt întrunite condițiile legale acțiunea este mai oportună ca cea de la punctul 2 pentru că se poate cere instanței suma exactă investită, pe când la îmbogățirea fără justă cauză valoarea creanței nu se stabilește prin raportare la suma efectiv remisă ci și la sporul de valore adus prin lucrări/îmbunătățiri ori prin valoarea bunului la momentul acțiunii, ceea ce e în detrimentul celui care a dat bani. De exemplu dacă renovările din exemplul dat au fost făcute acum 20 de ani, ele nu mai au o valoare atât de mare ca atunci, sporul de valoare fiind stabilit prin expertiză la momentul analizei în instanță. Tot ca exemplu, dacă un concubin a dat 30.000 euro celuilalt acum 20 de ani și acesta și-a luat un automobil, acesta are în prezent o valoare derizorie de 5.000 euro să zicem, și deci concubinului păgubit nu i se poate da decât acest spor din patrimoniul celui îmbogățit. La constatarea dreptului de creanță se invocă și se solicită suma efectiv remisă. Este de la sine înțeles de ce constatarea unui drept de creanță este mai justă și echitabilă decât îmbogățirea fără justă cauză.
În toate cazurile diagnoza juridică a avocatului va urmări data plății și exigibilitatea ei, precum și recunoașterea datoriei de către cel care a beneficiat de sumele de bani, chestiuni care pot avea incidențe majore relativ la prescripția dreptului la acțiune. Dacă partea adversă, cel îmbogățit de pe urma partenerului, va invoca prescripția, acțiunea va putea fi paralizată dacă sunt temeiuri pentru admiterea ei. Protecția civilă a suspendării prescripției datoriilor între soți nu se aplică și concubinilor, astfel că între concubini prescripția nu este suspendată, ci dimpotrivă termenul de prescripție curge de la data efectuării viramentului/aportului financiar, chiar și dacă ei locuiesc împreună.
Probele necesare unui proces. Așa cum am indicat mai sus, cele mai veritabile și solide probe sunt transferurile bancare, iar dacă la referința din ele se face vorbire de împrumut sau alt titlu cu care se dau acești bani alături de alte mențiuni privind data scadenței, atunci lucrurile sunt cât se poate de clare și șansele de câștig sporesc. Pe lângă transferurile bancare dovedite cu extrase de cont, mai pot constitui probe orice alte înscrisuri ce dovedesc plata si scopul, motivul, titlu, obținutesau care provin de la cel păgubit, de la cel îmbogățit sau de la terțe persoane. Convorbirile scrise sau înregistrări diverse pot constitui probe și pot fi aduse in fața instanţei spre analiză. În unele situații și proba cu martori este posibilă, în măsura în care un martor a văzut sau știe că s-a dat o sumă de bani, când s-a dat, cui, pentru ce și în ce context. De asemeni, mai ales la instituția îmbogățirii fără justă cauză se va face o expertiza evaluatorie cu privire la valoarea inițială a imobilului, suma remisă precum și la sporul de valoare adus bunului prin investirea sumei în lucrări.
Costurile unui proces presupun taxă de timbru pentru instanță, onorariu avocat, onorariu expert, costuri care sunt în funcție de suma solicitată precum și de complexitatea cauzei. Cu titlul de exemplu, costurile pentru recuperarea unei sume de 10.000 euro, ar putea ajunge la un minim de 2.000 euro. Dacă procesul se va câștiga, aceste costuri avansate de păgubit se vor adăuga la creanța de 10.000 euro și cel îmbogățit sau moștenitorii lui vor fi obligați și la plata lor. Dacă procesul se pierde definitiv, aceste costuri nu se recuperează, existând posibilitatea plății și a costurilor suportate de cealaltă pare care a câștigat (de regulă onorariul ei de avocat).
În concluzie cea mai sigură și eficientă cale de recuperare a banilor este aceea a împrumutului, dacă la momentul virării banilor aceștia au fost dați cu acest titlu și s-a specificat aceasta ca referință pe transferul bancar ori există o convorbire în acest sens. Dacă nu este vorba de împrumut, atunci îmbogățirea fără justă cauză sau constatarea unui drept de creanță pot fi temeiuri ca instanța să îl oblige pe celălalt sau pe moștenitori, la plata sumei de bani investite/aportate de către concubinul păgubit.
