ICCJ despre beneficiul martorului denunțător de a i se reduce la jumătate limitele de pedeapasă

Beneficiul martorului denunțător de a i se reduce la jumătate limitele de pedeapasă este prevăzut în Legea 682/2002. Acest act normativ a făcut obiectul unei critici de constituționalitate în 2015 dar și obiectul unei Hotărâri prealabile ce a fost soluționată de ICCJ în 2021, cea din urmă publicată în Monitorul Oficial nr 96/31.01.2022.

Fapta penală a cărei denunțare atrage aplicarea reducerii limitelor de pedeapsă pentru martorul denunțător este infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: genocid şi infracţiuni contra umanităţii şi infracţiuni de război, infracţiunile contra securităţii naţionale, terorism, omor, infracţiunile privind traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de minori, spălarea banilor, falsificarea de monede ori de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puţin 10 ani.

Prin DECIZIA 67/2015 Curtea Constituțională a statuat că orice martor denunțător va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă în cazul infracțiunii pentru care este urmărit/judecat, dacă denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni grave. Astfel că indiferent de natura sau gravitatea faptei penale pentru care este judecat, martorul denunțător va beneficia de reducerea limitelor de pedepasă cu jumătate dacă va aduce la cunoștința organelor judiciară o faptă gravă, contribuind activ la urmărirea penală cu indicii sau chiar probe. Deși au trecut 7 ani de zile de la declararea neconstituționalității art. 19 din Legea 682/2002, până la acest moment Parlamentul nu a modificat norma ce viza aceste aspecte.

Prin Decizia 79/2021 ICCJ a admis sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile conturând contextul judiciar în care poate opera reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru martorul denunțător. În acest context ICCJ a admis  sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mişcare a acţiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător”, şi a stabilit următoarele: aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător, condiţie necesară, dar nu suficientă, instanţa urmând a evalua întrunirea cumulativă a condiţiilor de aplicare a textului.

Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce a format obiectul sesizării a fost în sensul că pentru aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este necesar să se fi dispus continuarea urmăririi penale faţă de o persoană, cu respectarea condiţiei ca denunţul şi contribuţia sa ulterioară să fie determinante pentru stabilirea adevărului judiciar în cauza respectivă. În susţinerea acestei opinii juridice s-a arătat că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, introducerea cauzei de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 19 din actul normativ menţionat, a avut ca scop crearea unui instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave, prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive cu privire la săvârşirea unor astfel de infracţiuni să le furnizeze organelor judiciare.

Întrebarea formulată de instanţa de sesizare are ca scop lămurirea momentului procesual de la care se poate aprecia că denunţul a fost util organelor de urmărire penală, conducând la descoperirea şi investigarea unor infracţiuni grave, respectiv de la începerea urmăririi penale in rem, continuarea urmăririi penale in personam sau punerea în mişcare a acţiunii penale.

În argumentele sale ICCJ menționează că simplul denunț nu poate avea efect de reducere a limitelor de pedeapsă. Denunțul trebuie să fie util organelor judiciare, să fie susținut de indicii clare și temeinice, în măsura în care acestea sunt cunoscute de denunțător. Așadar acesta va trebuie să aibă o atitudine activă și sinceră cu privire la continuarea urmăririi penale în rem începută ca urmare a denunțului, până se va ajunge la urmărirea penală in personam, dar și după acest moment. ICCJ reține că sintagma „facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane”, din
cuprinsul normei evaluate are sensul de înlesneşte, favorizează, uşurează demersul organului judiciar, fără însă a translata sarcina probei acţiunii penale de la acesta la denunţător. Martorul denunțător nu are o obligație de rezultat ci doar o obligație de cooperare judiciară cu organele ce fac cercetări relativ la cele sesizate/denunțate.

Faza procesuală necesară pentru a valida conduita beneficiarului denunţului şi a genera incidenţa
cauzei de reducere a pedepsei este începerea urmăririi penale in personam. După acest moment al identificării făptuitorului şi atragerii sale în procedura judiciară:
– revine organului judiciar obligaţia legală de a strânge şi administra suficiente probe, din perspectivă cantitativă şi calitativă (art. 5 şi 306 din Codul de procedură penală), pentru a translata cauza în următoarele faze procesuale, punerea în mişcare a acţiunii penale, emiterea actului de sesizare [art. 309 şi art. 327 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală];
– se pot exercita drepturile procesuale de către făptuitor cu posibilitatea dovedirii unui caz de stopare ori stingere a acţiunii penale în persoana sa (de exemplu, lipsa vinovăţiei, lipsa autorizaţiei, intervenţia prescripţiei ori a unui caz de nepedepsire), ori poate interveni un astfel de caz independent de voinţa acestuia (de exemplu, cauza de deces, act de clemenţă).

În concluzie pentru incidenţa cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 este suficientă începerea urmăririi penale in personam, nefiind necesară tragerea la răspundere penală a persoanei denunţate, respectiv pronunţarea unei soluţii de condamnare, dar nici emiterea actului de sesizare ori a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale. Fapta denunțată trebuie insă să fie o infracțiune gravă, din categoria celor indicate la începutul articolului.