Calitatea procesual-pasivă în procesul de uzucapiune – lipsa dreptului de proprietate al pârâtului

Calitatea procesual pasivă în procesul de uzucapiune este una dintre problemele cele mai spinoase ale acestor cauze. Pârâtul în aceste acțiuni este cel care este sau ar trebui să fie identificat ca proprietar, uzucapiunea fiind o sancțiune a pasivității sale, pasivitate manifestată în special cu privire la atributul posesiei.

O dată identificat proprietarul, putem spune că există pârât, deci avem persoana împotriva căreia să inițiem un proces de uzucapiune.

Totuși, în ce condiții identificăm proprietarul-pârât? Avem acte ori titluri privind dreptul de proprietate al acestuia? Sau avem doar indicii privind dreptul său de proprietate, indicii care deseori nu sunt susținute de acte ori titluri privind dreptul de proprietate?

Deseori reclamanții în procesele de uzucapiune (uzucapanții) nu au decât indicii cu privire la dreptul de proprietate al pârâtului, nedeținând actele de proprietate ale acestora. Alteori, chiar cei care susțin că sunt proprietari duc lipsă de acte/titluri de proprietate. Fiind vorba de acte foarte vechi si uneori de generații succesive de proprietari, actele ce relevă existența dreptului de proprietate în patrimoniul pârâților lipsesc sau lanțul juridic al dreptului de proprietate are întreruperi.

În atare condiții se pune problema dacă aceștia sunt sau nu proprietari reali. Indiciile uzucapanților sunt date de existența unor registre publice (funciare, agricole, fiscale, etc) în care pârâții figurează ca fiind proprietari, dar nu au nici un act/document/titlu care să dovedească (cu claritate și rigoare) dreptul lor de proprietate. De asemeni nici cei care dețin aceste registre nu au aceste acte/titluri de proprietate.

Bunăoară un certificat fiscal în care apare numele de POPA POPESCU înregistrat cu un teren de 5.000 mp nu indică faptul că acesta este proprietar, certificatul fiscal nefiind titlu de proprietate și nedovedind dreptul de proprietate. Continuând exemplul, dacă în cadrul unei Primării POPA POPESCU este trecut/figurează în registrele funciare, agricole sau de altă natură cu un teren de 5.000 mp nu indică faptul că acesta este proprietar, un certificat sau o adeverință prin care i se atestă această evidență din cadrul Primăriei neechivalând cu un titlu de proprietate.

În trecut înscrierea sau transcrierea în astfel de registre funciare, agricole ori fiscale avea loc prin simpla declarație a acestor persoane că dețin posesia sau proprietatea acelor imobile, fără verificări și fără a li se solicita acte de proprietate. În acest context ele nu dețin acte ce relevă dreptul de proprietate, deci juridic vorbind nu sunt proprietari ai acelor imobile.

Simplul fapt că figurează într-un registru public nu le conferă dreptul de proprietate, drept ce poate reieși și se poate dovedi doar dintr-un/printr-un just și veritabil titlu de proprietate.

Trebuie menționat că altfel stă situația acolo unde există registre de carte funciară cu privire la acel imobil. Dacă în extrasul de carte funciară o persoană figurează ca proprietar, atunci ea este prezumată că este proprietar, extrasul acela dovedind pe deplin dreptul de proprietate. Astfel, articolul 565 Cod Civil stipulează că în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. Totuși, prezumția se poate răsturna de către reclamant dacă face dovada că înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară a fost făcută în mod fraudulos de către pârât.

În aceste situații POPA POPESCU ar trebui să aducă un act sau un titlu de proprietate ce are rigoare și valoare juridică: testament (cu mențiunea că trebuie dovedit că testatorul avea în patrimoniul său, la data deschiderii succesiunii, acel drept de proprietate și nu o simplă posesie), contract de vânzare, donație, schimb, titluri de proprietate sau orice alt document ce indică dreptul de proprietate și faptul că acest drept s-a transmis valabil până la pârâtul ce figurează ca proprietar. În mod excepțional, dreptul lor de proprietate se poate proba doar parțial, cu privire la o parte din imobil, actele de proprietate fiind certe și valabile doar parțial.

Dacă pârâtul nu are acest drept de proprietate, atunci el nu are calitate procesual pasivă în procesul de uzucapiune, chiar dacă figurează în registrele publice ca fiind proprietar. Aparența de drept nu echivalează cu existența de drept, mai ales când vorbim de dreptul de proprietate, drept constituțional și fundamental în statul de drept. Dacă pârâtul are acest drept de proprietate dar parțial, va avea calitate procesual pasivă pentru acea parte din imobilul asupra căruia se discută și dispută uzucapiunea.

În aceste situații, când in cadrul procesului de uzucapiune, deseori în etapa de expertiză cu privire la imobil, se constată că pârâtul nu este proprietar deci nu are calitate procesual pasivă și nu mai poate sta în proces, nefiind parte din raportul juridic dedus judecății, reclamantul-uzucapant va trebui să introducă în proces adevăratul proprietar sau unitatea administrativ teritorială, în termenul și condițiile prevăzute de lege. Altfel, acțiunea lui în uzucapiune va fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală , dacă una din părți sau instanța din oficiu invocă această excepție procesuală, și ea se va admite.