CCR – amenzile pentru lipsa rovinietei se pot aplica persoanelor care figurează în bazele de date, chiar dacă acestea au înstrăinat și nu mai folosesc mașina

Problema amenzilor aplicate persoanelor care au vândut mașina dar cumpărătorul nu a întregistrat-o pe numele său în baza de date (și refuză ori tergiversează să o facă) a fost analizată de Curtea Constituțională și soluționată prin Decizia 348/2021.

Curtea a explicat că este constituțională legea ce permite amendarea persoanei care deși a vândut mașina figurează în continuare ca proprietar în bazele de date și pe certificatul de înmatriculare. Asupra unei situații similare s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 459 din 16 iunie 2015, în care a reținut că o critică ce vizează instituirea unui tratament discriminatoriu al persoanei înscrise în certificatul de înmatriculare care nu mai este  proprietar nu evidențiază o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare a legii, mai exact de determinare a persoanei care are calitatea de utilizator și, implicit, de constatare a săvârșirii de către aceasta a contravenției constând în utilizarea rețelei de drumuri naționale fără achitarea tarifului stabilit prin lege.

Argumentul CCR este acela că  legea instituie o prezumție relativă constând în aceea că persoana ce figurează în bazele de date și în acte este considerat utilizatorul mașinii și deci este cel care, până la proba contrară făcută într-un proces, este considerat de lege contravenient.

Instituția care sancționează lipsa de rovinietă aplică amenzi ”de la birou”, în mod automat, fără a face acte de constatare la fața locului prin agent constatator, prin oprirea șoferului mașinii ce a trecut pe un anume segment de drum fără a avea rovinietă, astfel că se consideră făptuitor/contravenient acela care apare în certificatul de înmatriculare al mașini respective. Amenda o va primi la domiciliul ce apare în baza de date, chiar dacă acesta nu este actualizat și deci nu mai corespunde realității. În acest context se pune problema pierderii termenului de formulare a plângerii contravenționale și eventual trebuie solicitată repunerea în termen.

Referitor la materialul probator, se aminteșe de Decizia nr. 4 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 7 mai 2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii și, în consecință, a stabilit că, „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 8 alin. (1), raportat la art. 7 și art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002: în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator și de subiect activ al contravenției constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă; dovada transmiterii dreptului de proprietate se face potrivit dreptului comun”.

Curtea Constituțională reține că instanțele de judecată pot determina cuprinsul noțiunii de „utilizator”, astfel încât să anuleze procesele-verbale prin care au fost sancționate persoane care nu mai îndeplinesc condiția de a fi proprietari/utilizatori ai vehiculelor. Persoanele amendate au deci dreptul la un proces prin formularea plângerii contravenționale, proces în care vor proba, prin contractul de vânzare și/sau alte probe, faptul că mașina nu le mai aparține și deci nu o mai utilizează, fapt ce le exonerează de sancțiunile contravenționale, ele nemaiavând calitatea cerută de lege pentru a fi subiecți activi ai contravenției, chestiune ce atrage nelegalitatea Procesului Verbal si deci va conduce la anularea lui.

Observăm că Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 e absurdă pentru că prezumă contravenient orice persoană ce apare în actele mașinii, indiferent de statutul său juridic, de domiciliul său, de calitatea sa, indiferent dacă e în țară sau nu, decedat ori pus sub interdicție, fără drept de a conduce sau în orice altă stare juridică ce face imposibilă conducerea/utilizarea autovehiculului de către acea persoană. Absurditatea poate fi combătută  doar printr-un proces în instanță, aglomerând instanțele cu chestiuni ce ar putea fi reglate pe cale legislativă.

Corectarea legii ar trebui să plece de la principii ce protejează justițiabilul și nu de la principii ce îl incriminează și îl consideră din start un contravenient, fără să fi făcut nimic. Vina de a apărea în actele mașinii – din lipsa de diligență sau din reaua-credință a cumpăratorului – nu poate fi asimilată unei vinovății contravenționale imputabile vânzătorului, acesta neavând nici o minimă culpă.

Corectarea legii ar trebui să plece de la ideea de nevinovăție a justițiabilului și nu de la ideea că acesta este vinovat, așa cum e legea acum.  Corectarea legii ar trebui să plece de la ideea că justițiabilul este corect și respectă legea, nu de la ideea că este incorect și nu respectă legea, așa cum este acum. Prezumția de vinovăție din actuala reglementare trebuie să fie corectată; prezumția de nevinovăție trebuie să fie legiferată.  În legile pe care le impune, Statul nu trebuie să plece de la ideea generală de acuzare a justițiabilului, ci dimpotrivă de la ideea de apărare a lui.