Meniu Închide

Cererea de valoarea redusă (CVR) are un nou plafon de 50.000 lei

Cererea de valoarea redusă (CVR) are un nou plafon de 50.000 lei, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament în data de 08.04.2025. Legea merge la promulgare și va intra în vigoare în 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Noul prag valoric pentru procesele ce au ca obiect o cerere de valoare redusă, denumită în practica judiciară CVR, este de 50.000 de lei, prag care a mai fost în vigoare pe timpul pandemiei printr-o lege temporară ce reglementa procesele ce se desfășurau atunci.

Noul prag valoric va face să crească numărul proceselor ce vor fi judecate pe procedura specială reglementată de normele procesual civile, această procedură aducând beneficii pentru justițiabil, în anumite situații.

Procedura privind cererea de valoare redusă este una specială față de dreptul comun, impunând sesizarea instanței printr-un formular tipizat ce se găsește pe portalul instanțelor ori pe diverse siteuri, având termene procesuale diferite în ceea ce privește întâmpinarea și/sau cererea reconvențională depuse de pârât.

De asemeni procedura aceasta este eminamente una scrisă, deci se va folosi în problemele juridice unde probatoriul constă de cele mai multe ori în înscrisuri, nefiind admise probe a căror administrare necesită timp și costuri disproporționate față de valoarea cererii. Cu titlu de excepție sunt admise proba cu martori, cu interogatoriu, ori cu expertiza.

Beneficiile unei astfel de proceduri sunt taxa de timbru fixă și mai redusă decât în procedura de drept comun. Astfel, cererea de valoare redusă, formulată potrivit procedurii speciale, se taxează cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 2.000 lei, și cu 200 lei, pentru cererea a cărei valoare depășește 2.000 lei. De exemplu, dacă valoarea cererii ar fi de 50.000 de lei, taxa de timbru ar fi de 200 de lei în procedura specială, pe când în procedura de drept comun taxa de timbru judiciar ar fi de 2105 lei, în cazul cererii de valoare redusă taxa fiind deci de 10 ori mai mică. În cazul apelului taxa de timbru ar fi de 25 lei, dacă valoarea cererii este până în 2.000 lei, și de 100 lei dacă este de maxim 50.000 lei.

Un alt beneficiu este durata relativ mai scăzută a procesului, mai ales dacă chestiunile litigioase sunt dovedite de înscrisuri și sunt oarecum clare, procedura având termene mai mici privind judecata, uneori chiar și fără citarea părților, deliberarea și pronunțarea hotărârii.

Tot un beneficiu specific cererii de valoare redusă ar fi caracterul executoriu al hotărârii primei instanțe. Hotărârea emisă la fond – de către Judecătorie – în această procedură specială este executorie de drept, deci reclamantul poate să o pună în executare silită fără a mai aștepta soluția din apel. Instanța de apel poate suspenda executarea hotărârii, dacă s-a inițiat o executare silită, doar cu plata unei cauțiuni de 10% din valoarea cererii și doar pentru motive justificate.

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente