Meniu Închide

Clauze abuzive – comisionul de acordare credit (IV)

Continuăm seria de materiale privind analiza clauzelor abuzive din contractele de credit sau contractele brokerilor (intermediarilor) de credite. După ce am analizat 3 dintre clauzele abuzive cele mai des întâlnite în contracte și constatate ca nule absolut de instanțe, și anume comisionul de administrare lunară comisionul de risc sau de urmărire riscuri  și comisionul de gestiune și întocmire dosar, în cele ce urmează vom analiza comisionul de acordare credit.

Este un comision prevăzut în aproape toatele contractele de credit bancar sau nebancar. Acest comision nu este abuziv întotdeauna, ci uneori este legal și justificat. Pentru a se analiza caracterul abuziv al clauzei în baza căruia este perceput instanțele vor face o analiză riguroasă a mai multor elemente precum lipsa de negociere, de transpsarență, lipsa unei contraprestații din partea băncii, cuantumul lui, etc. În ceea ce privește brokerii (intermediarii) de credite acest comision este de asemeni abuziv dacă nu se încadrează în parametrii legali conturați de jurisprudență, astfel cum vom vedea în motivările instanțelor pe care le vom enumera mai jos, indiferent de denumirea ce i se dă în contractul de intermediere.

În explicațiile de mai jos vom arăta când/cum acest comision este legal și când/cum este nelegal/abuziv.

Este de la sine înțeles că după ce clientul primește un credit sau mai multe credite se poate îndrepta împotriva băncii sau brokerului dacă i s-au perceput comisioane ilegale și abuzive, mai ales dacă s-a profitat de starea sa de vulnerabilitate. Consumatorul se poate adresa instanței fie că acest contract de credit este în derulare, fie că s-a executat, fie că este în fază de executare silită. Pentru analiza clauzelor abuzive ale unui contract de intermediere încheiat cu brokerul de credite consumatorul se poate adresa instanței în aceleași condiții de mai sus.

Redăm mai jos argumentele instanțelor când au analizat acest comision abuziv și l-au declarat nul absolut, eliminându-l din contracte și obligând banca, recuperatorul sau brokerul să restituie consumatorului ceea ce au primit în baza clauzei abuzive.

O primă instanță a considerat abuziv comisionul de acordare credit pentru că perceperea lui este contrară bunei-credințe, creează un dezechilibru contractual semnificativ și are un cuantum nejustificat de ridicat. Instanța reține că acesta este în realitate un cost ascuns al creditului sub forma unei sume plătite o singură dată la începutul derulării contractului, fiind reținut direct de bancă la momentul acordării creditului. Mai mult în contractul de credit nu se prevede în mod clar ce reprezintă acest comision, pentru ce este perceput devreme ce nu este specificat nici un serviciu prestat de bancă în schimbul lui. Instanța menționează că pentru acordarea creditului banca oricum percepe o dobândă iar procesarea cererilor și acordarea de credite este însuși obiectul de activitate al băncii. Astfle că stipularea unei dobânzi ascunse ce se percepe în avans, încă de la încheierea contractului nu este justificată prin raportare la prestațiile băncii. Comisionul este abuziv pentru consumator pentru că el nu primește nici un beneficiu în contrapondere pentru plata lui. Cuantumul ridicat al acestui comision întărește argumentele de mai sus. În acest context acest comision are un vădit caracter excesiv și abuziv, clauza care îl prevede fiind nulă absolut și neproducând nici un efect pentru consumator.

O altă instanță menționează că deși acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică riscuri pentru împrumutător aceste riscuri trebuie analizate punctual pentru fiecare consumator în parte, prin raportare la factori precum solvabilitate, bonitate, garanțiile acordate, etc. Instanța urmează a face o analiză a proporționalității comisionului de administrare și a modului în care este prevăzut în contract. Astfel, în contractul supus analizei, acest comision nu a fost negociat și în convenție nu este reglementată contraprestația băncii respectiv explicarea obiectului pentru care a fost prevăzut. Simpla prezentare a modalității de calcul nu este suficientă pentru consumator pentru a ști ce reprezință în concret acest comision și pentru ce serviciu i se reține. În contract nu sunt nici măcar definite operațiunile concrete pe care banca se obligă să le efectueze în schimbul acestui comision. Din graficele de rambursare instanța reține că valoarea acestui comision este un asemnificativă conducând la un dezechilibru contractual ce trebuie restabilit. Prin analiza sumei creditate și a cuantumului dobânzii instanța constată că de fapt comisionul de administrare este o dobândă mascată. Mai departe aceeași instanță argumentează că acest comision nu are nici o justificare reală pentru a fi analizat ca un comision necesar întocmirii sau verificării documentației de creditare (n.n. acest aspect este elementar în analiza contractelor cu brokerii de credite). Devreme ce comisionul se raportează la suma creditată și nu la volumul sau complexitatea actelor/documentației/procedurilor de acordare de credit, chestiuni ce sunt aceleași la fiecare credit, indiferent de sumele creditate, este clar că scopul perceperii sale nu este acoperirea cheltuielilor aferente creditării. În fapt se ajunge la ideea că banca este plătită că a acceptat ca solicitantul creditului să devină clientul băncii prin acordarea creditului. Altfel spus, banca obține o sumă de bani pentru că va obține un profit, pratică vădit abuzivă.

O altă instanță reține că un contract de credit este nenegociat, fiind un contract tip de adeziune a unei părți la oferta celeilalte. Lipsa posibilității de negociere este analizată și prin prisma superiorității băncii în raport cu un simplu consumator, existența unei inegalități economice și a unei poziții economice superioare fiind vădită. Alterarea armoniei contractuale este dată de modalitatea de calcul a comisionului de acordare, modalitate ce nu respectă garanțiile instituite în vederea protecției dreptului consumatorului. Stabilirea ca procent din plafonul de credit acordat apare ca fiind nejustificată câtă vreme nu s-a făcut dovada că activitățile prestate în vederea acordării creditului depind de cuantumul sumei împrumutate, astfel încât o sumă mai mare să justifice un comision proporțional (n.n. dacă acest comision era format dintr-o sumă fixă și rezonabilă, el era legal). Continuând argumentația, instanța menționează că dacă pentru același tip de credit timpul alocat de bancă pentru întocmirea dosarului de creditare este relativ același indiferent de suma creditată, este clar că banca face un profit ilegal și nejustificat prin perceperea de comisioane diferite. Dacă timpul alocat ar diferi, banca trebuie să facă dovada acestui aspect și să detalieze costurile suplimentare în acel dosar pentru ca acel consumator să cunoască exact conținutul prestației băncii, deci pentru ca acesta să aibă o justificare obiectivă și verificabilă.

O altă instanță menționează că întrucât în contract nu se explică rațiunea fixării unui comision într-un procent din suma împrumutată, nu este îndeplinită cerința privind exprimarea clară și inteligibilă pentru consumator. Asta deoarece consumatorul trebuie să prevadă, pe baza unor criterii și informații clare și inteligibile, consecințele economice care îl privesc. Lipsa mențiunii unui serviciu/unei contraprestații pentru perceperea unui comision de acordare de 3% conduce clar la ideea că banca a comis un abuz ce a determinat un dezechilibru contractual major. Perceperea unui comision de acordare este legală dacă respectă prevederile de la art 36 alin 2 din OUG 50/2010 si anume dacă acel comision este fix și dacă el este perceput la fel pentru aceeași consumatori ce aplică pentru aceleași tipuri de credite, indiferent de valoarea creditului obținut. În speța dată, este clar că acest comision este ilegal și conduce la conturarea ideii că banca a fost de rea-credință. Aceeași instanță apreciază că prin fixarea acestui comision în cuantumul stabilit netransparent de către bancă aceasta a urmărit să perceapă o dobândă mascată, concluzie întărită de valoarea semnificativă a comisionului prin raportare la dobândă și suma creditată. Banca a acționat profitând de poziția sa de superioritate în raport cu consumatorul. Astfel că se impune constatarea nulității absolute a clauzei ce conține comisionul de acordare credit, pentru abuz și rea-credință, și în consecință restituirea către consumator a sumei plătite cu acest titlu.

Observăm din cele de mai sus că principalele argumente ale instanțelor când au declarat abuziv acest comision și au constatat ca abuzivă clauza care îl menționează în contract au fost: lipsa de negociere, poziția de superioritate a băncii, lipsa de informare a consumatorului, excesivitatea comisionului, fixarea procentuală a lui, dezechilibrul grav creat prin perceperea lui, reaua-credință a băncilor, lipsa de transparență și lipsa unei contraprestații.

Menționăm că acțiunea în constatarea clauzelor abuzive poate fi demarată oricând, chiar dacă creditul a fost plătit, chiar și în fază de executare silită și chiar dacă s-a pierdut termenul de 15 zile pentru formularea contestației la executarea silită.

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente