Avocat ILIE DORINComisionul de administrare a contractului de credit este de cele mai multe ori un comision abuziv, mai ales atunci când se raportează procentual la sold, și mai ales atunci când însumează – pe durata contractului – o valoarea apropiată de cea a dobânzii. În acest sens este vădit abuziv și va fi anulat de instanța de judecată. Aceasta a fost si speța de pe rolul cabinetului nostru, speță câștigată deplin și definitiv în faza de tribunal.
Instanța de fond a constatat că acest comision este abuziv, a constatat nulitatea absolută a clauzei care îl stipula și a obligat banca să restituie clientei mele suma de 18.046 EURO încasată în baza acestui comision abuziv, acordându-ne cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și taxă de timbru. Banca a făcut apel, iar apelul a fost respins de tribunal ca nefondat, banca fiind din nou obligată la cheltuieli de judecată în apel – onorariu de avocat pentru faza de apel. De asemeni, clienta nu va mai plăti lunar – de acum înainte- suma de aproximativ 100 euro cu titlu de comision de administrare, clauza fiind nulă absolut.
Voi expune mai jos extrase din cererea de chemare în judecată formulată de noi, din răspunsul la întâmpinare și din întâmpinarea la apel, documente judiciare prin care am convins instanța de fond și tribunalul de neloialitatea, abuzivitatea și nelegalitatea comisionului de administrare.
Prin cererea de chemare în judecată am solicitat constatarea nulității absolute a clauzei din contractul de credit care îl stipula. Am argumentat că valoarea totală a acestui comision pe parcursul derulării contractului este una excesivă, valoare ce este aproximativ 50% din dobândă, fiind o dobândă mascată, un profit ilicit al băncii. Valoarea totală a comisionului conform primului scadențar din 2008 este 30.565 EURO. Valoarea comisionului plătit de clientă până în prezent este de 18.046 EURO. Raportat la alt cost contractual – cel esențial pentru un astfel de contract de credit – am arătat că dobânda totală a contractului este de 111.521 euro, conform scadentar din 2008. Astfel se observă că în fapt comisionul de administrare este un profit uriaș al băncii, ilicit, ce se adaugă dobânzii.
În contextul în care acest comision de administrare lunar este foarte mare – plecând de la o sumă de 155 euro lunar în primii ani de credit, în anul 2022 fiind de aproximativ 110 de euro lunar, pe lângă faptul că nu a fost negociat cu clienta, acesta creează un dezechilibru semnificativ contractual, afectându-mi grav drepturile. Stipularea comisionului de administrare în moneda euro mi-a produs de asemeni daune, având în vedere că nu știam – la momentul creditării – că moneda euro va crește semnificativ și deci valoarea acestui comision va fi foarte mare. Acesta fapt m-a prejudiciat și mai mult, crescând cu mult cuantumul în lei al ratei lunare creditate în euro. Riscul valutar m-a afectat deci și prin prisma acestui comision de administrare, suportând doar eu acest risc, banca bucurându-se doar de imensul profit. Arăt că eu nu am fost informată la data creditului de acest risc valutar în substanța lui.
Banca a făcut o întâmpinare elaborată la care noi am făcut un răspuns la întâmpinare la fel de elaborat și viguros, în care am arătat că acest comision de administrare este extrem de mare și de disproporționat, nefiind negociat și afectând profund echilibrul contractual. Cuantumul total al acestui comision fiind foarte mare se traduce de fapt ca o dobândă mascată și ca un cost extrem de mare, cost ce reprezintă de fapt un câștig extrem de mare pentru pârâtă/bancă, nejustificat de normele contractuale ce impun ca și câștig doar dobânda așa cum e prevăzută în contract. Ori acest comision este în fapt o a doua dobândă, un al doilea câștig la fel de substanțial ca prima dobândă/primul câștig, ilicit și nepermis.
În acest context este chemată instanța să verifice echilibrul și transparența contractuală, tocmai pentru a analiza dacă banca a fentat legislația și buna-credință în detrimentul consumatorului. Instanțele nu numai că pot ci sunt chiar obligate să acorde o analiză profundă a acestor contracte ce cuprind disproporții de drepturi și obligații și sunt lipsite de predictibilitate pentru consumatorul de rând.
Este eronată catalogarea comisionului de administrare de către pârâta ca fiind o prestație esențială. Comisionul de administrare nu este nicidecum o prestație contractuală esențială ori principală, ci este una vădit accesorie și secundară, conexă. Chiar și această divergență dintre optica mea ca reclamantă și optica lor denotă lipsa de negociere a acestui comision și lipsa de înțelegere a naturii sale juridice și contractuale. Eu am înțeles la data încheierii contractului și ulterior că este un comision secundar, mic, conex, ce nu mă va afecta, iar banca vine acum și spune prin întâmpinare că este o prestație esențială. Deci una spune instanței acum, una îmi spune mie la momentul încheierii contractului.
Acest comision nu definește și nu este de esența contractului meu cu banca, sub nici o formă. Nu face parte din prestația principală pentru fiecare parte, care este dobânda pentru bancă, și suma de credit în ce mă privește. Acestea 2 sunt singurele prestații principale, restul sunt costuri forțate care pur și simplu au fost adăugate de bancă fără ca eu să pot interveni în vreun fel. Dacă s-ar admite că acest comision de administrare este prestație principală, atunci s-ar admite pentru bănci atâtea câștiguri câte comisioane se pot insera în contract, putându-se ajunge la câștiguri nelegale în baza acestor clauze, ceea ce e un nonsens juridic. Astfel că susținerile pârâtei sunt lipsite de logică și coerență juridică, fiind interpretări eronate date legislației în domeniu. Acest comision de administrare este secundar, conex și auxiliar și intră sub cupola judiciară a unui astfel de litigiu, instanța investită putând analiza dacă acesta afectează contractul și cât îl dezechilibrează.
Nici un consumator, oricât de diligent ar fi și oricât ar fi cunoscut legea, nu putea negocia aceste contracte. Este falsă și eronată ipoteza adusă de pârâtă că acest contract ar fi doar o ofertă ce poate fi modificată de adresanți. În fapt și în drept este un contract de adeziune. Ce poate fi modificat este doar durata contractuală, suma creditată și alte condiții raportate la garanțiile contractuale ale fiecărui debitor. Nu poate fi modificată și negociată dobânda și nici un fel de comision sau clauză, chestiuni notorii pentru anul 2008 și nu numai, anul încheierii contractului.
Repet, acest comision nu a fost negociat cu mine, și nu mi-a fost explicat nici ca natura contractuală și nici ca un cuantum contractual total.
Lipsa unei prestații justificate și lipsa unui suport obligațional prin raportare la cuantumul enorm al acestui comision, fac ca acesta să aibă un vădit caracter abuziv. Comisionul nu este racordat la nici o obligație contractuală a băncii.
Acele activități enumerate de pârâtă – munca în fapt a angajaților săi – nu sunt activități reale lunare prestate mie, care să justifice plata acestui comision. Nu sunt activități desfășurate de bancă in favoarea mea sau in raport cu mine, și deci nu mă privesc. Arăt instanței că niciodată nu au fost desfășurate activitățile enumerate de pârâte în ceea ce mă privește ci ele sunt activități generice bancare, care nu sunt generate de contractul meu. Activitățile generale bancare nu au tangență cu problema ridicata de mine și au alt obiect juridic.
Activitățile general bancare enumerate de pârâtă sunt plătite din profitul băncilor din dobânzi, făcând obiectul dreptului muncii și drepturilor salariale, și nu sunt plătite în mod separat de fiecare client al băncii în baza fiecărui contract de credit bancar. Activitățile, obligațiile și prestațiile generice bancare nu se pot confunda cu activitățile, obligațiile si prestațiile particulare generate de fiecare contract de credit, ce se nasc direct intre bancă și client. Repet, activitățile bancare indicate de pârâtă nu se regăsesc în contractul meu ca obligații sau prestații contractuale și nici nu mi-au fost prestate vreodată în acești 14 ani, și nici nu îmi vor fi prestate eu fiind un client de bună-credință, deci nu mi se adresează și nu fac obiectul raporturilor noastre contractuale pentru care aș fi obligată să le plătesc.
Dezechilibrul semnificativ există și el nu a putut fi sesizat la momentul încheierii contractelor, ci abia când a început să fie plătit și să totalizeze o sumă enormă de bani prin raportare la costul total al creditului și la cuantumul total al dobânzii, fiind în fapt o dobândă mascată, o a doua dobândă, percepută în mod nelegal de bancă.
Tot raportat la cuantumul comisionului este și modul lui de calcul, mod ilegal și ilicit. Acest comision de administrare mi se aplică procentual lunar la soldul total restant al creditului, dar în mod legal acesta nu ar trebui raportat la totalul soldului, ci ar trebui sa se aplice doar la restul din soldul creditului efectiv acordat. Prin faptul că se raportează și mi se impută la totalul soldului de achitat, unde sunt incluse și dobânda și toate costurile de credit, este ilegal, pentru că banca îmi percepe un comision la comision (comisionul de administrare raportat și la totalul dobânzii și altor costuri). Acesta este un argument în plus că este abuziv. Dacă s-ar aplica/raporta doar la soldul din creditul efectiv acordat atunci ar fi mai mic și poate că ar fi licit.
Restabilirea situației anterioare este un principiu de drept și justifică pe deplin cererea noastră de a ni se returna suma plătită în baza acestei clauze abuzive devreme ce ea va fi declarata nulă, nulitate ce produce efecte nu doar pe viitor ci de la momentul semnării contractului, considerându-se că acea clauză nu a produs niciodată efecte juridice. În acest sens tot ce s-a plătit în baza ei este de drept supus restituirii, ca fiind sume nedatorate.
Banca a făcut apel, noi apărânu-ne printr-o întâmpinare la apelul acesteia. În întâmpinarea la apel am arătat că nu a existat o negociere, nici directă nici indirectă, nu a existat în realitatea de fapt nici o discuție referitoare la clauza abuziva indicata de mine în cererea de chemare în judecată. Negocierea presupune discuții libere, corecte, conștiente, în care se poate schimba rezultatul prin agrearea unor puncte de vedere. Nu a existat așa ceva între mine și pârâtă, iar apelantela-pârâtă nu a dovedit existența vreunei negocieri reale, efective și concrete. Faptul că ea a inserat în teancul de hârtii ce se dau la semnat persoanelor care iau credit fraza conform căreia ar fi avut loc o negociere, deși nu a avut loc, nu poate ține loc de negociere, și nu înseamnă negociere, sub nici o formă.
Dimpotrivă acest fapt – inserarea de clauze mincinoase în acte și contracte de către pârâte – arată reaua-credință și lipsa lor de bună-credință și transparență în relații cu clienții. În fapt, ca și în cazul meu și în alte situații date, este notoriu că aceste acte și contracte privind creditele sunt contracte tipizate, pre-formulate, ce nu suportă negocieri.
Așa cum voi explica și mai jos, și cum am arătat pe deplin și în fața primei instanțe eu nu doar că nu am negociat clauza aceasta și nu i-am înțeles rostul ei contractual, dar clauza nu are suport obligațional, nu mi se oferă nimic în schimbul ei. Astfel, chiar dacă am presupune că a fost negociată, atât timp cât nu conferă mie nici o prestație, nici un beneficiu, nici un drept ori obligație corelativă, ea este o a doua dobândă, un al doilea profit mascat și nelegal al băncii, mai ales că este o sumă extrem de mare.
Cât privește faptul că acest comision este exceptat de la controlul judiciar, așa cum susține în apel pârâta, considerăm că afirmația este profund nelegală și neîntemeiată, fără suport logic ori juridic. Pe acest fir logic al apelantei-pârâte, toate clauzele care compun ”prețul” contractelor de credit, indiferent de natura sau titulatura lor, ar fi intangibile și necenzurabile de instanța de judecată, cei care iau credit fiind lipsiți de orice protecție juridică. Ori acest lucru este imposibil într-un stat de drept și ar face ineficientă legea. Dimpotrivă, interpretarea corectă este aceea că orice clauză ce se transpune în obligație financiară pentru persoana debitoare poate fi analizată și cenzurată de instanță. Este într-adevăr mirobolant argumentul de apel cum că aceste clauze nu ar trebui să facă obiectul analizei instanțelor judecătorești și cenzurii judiciare, iar această susținere a apelantelor confirmă de fapt ideea lor de poziție superioară față de client, față de lege și față de sistemul judiciar, plasându-se prin acest argument înafara oricărui sistem de drept. Tocmai în baza acestui comportament de superioritate în fața legii și a oamenilor în nevoie, pârâta, speculând vulnerabilitatea lor, au inserat clauze abuzive în contracte și acte tipizate, date spre semnare persoanelor, în speță mie.
Arăt că acest comision nu este și nu a fost obiectul principal al contractului, ci obiect cu totul și cu totul subsidiar, ascuns, mascat.
Obiectul principal al contractului a fost creditul acordat de bancă – deci suma împrumutată de mine și dobânda corelativă. Orice prestație, mai ales dacă este principală, trebuie să aibă un suport, o altă prestație corelativă.
Cât privește dezechilibrul contractual, acesta este vădit prin raportare la suma totală ce constituie acest comision de administrare, dobânda aferentă creditului precum și creditul însuși. Așa cum se poate vedea și din scadențar, suma totală a acestui comision se apropie, la momentul acesta, de suma de 20.000 euro, ceea ce vădește un profit imens pentru bancă, pe lângă și dincolo de profitul reprezentat de dobândă. Prin raportare și la suma împrumutată dezechilibrul nu doar că este vădit, dar este și deplin dovedit, eu neprimind în schimbul celor 20.000 euro nici o prestație de la bancă, nici un avantaj contractual, nici un drept. Această sumă este în mod clar un profit ilicit pentru bancă și o pierdere enormă pentru mine.
Argumentul cum că ar fi afectată cauza juridică dacă acest comision ar fi eliminat, nu poate fi reținut, fiind lipsit de logică, atât timp cât cauza juridică este creditul acordat mie în schimbul unei dobânzi. De fapt, chiar apărarea aceasta a apelantei pârâte arată că ea consideră că acest comision este un câștig al ei, și că alături de dobândă este esențial, întocmai ca dobânda, fără el contractul fiind lipsit de cauză juridică. Altfel spus, pârâta însăși dovedește și mărturisește că acest comision este de fapt o dobândă, având aceeași valoare juridică ca o dobândă, având același caracter esențial pentru contract.
Acțiunile bancare generice de care face vorbire pârâta – monitorizare, procesare și alte acțiuni – nu îmi sunt adresate mie, ci sunt acțiuni ce incumbă de drept unei bănci, ele nu se plătesc din creditul meu, ci din profitul pârâtelor, adică din dobândă. Nu sunt acțiuni specifice mie, nu sunt special executate pentru mine, nu sunt dedicate mie în mod punctual, ca eu să fiu obligată să plătesc pentru ele, și oricum nu se găsesc în contractul meu de credit. Ele sunt sarcini bancare generice, firești și normale unei activități bancare, ce nu fac obiectul convenției mele de credit supuse analizei în prezentul dosar.
Lipsit de logică este și argumentul apelantei cum că dacă s-ar elimina acest comision, contractul de credit ar deveni o convenție cu titlul gratuit. Nu se poate vorbi de asa ceva devreme ce există și se plătește o dobândă contractuală extrem de mare, în valoare totală de 111.521 euro. Reaua-credință a pârâtei se observă nu doar la momentul încheierii contractului cu clauze abuzive, ci și pe parcurs și acum în faza judiciară unde invocă chestiuni ce frizează logica juridică.
În urma apărărilor noastre instanța de fond a constatat că acest comision este abuziv, a constatat nulitatea absolută a clauzei care îl stipula și a obligat banca să restituie clientei mele suma de 18.046 EURO încasată în baza acestui comision abuziv, acordându-ne cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și taxă de timbru. Banca a făcut apel, iar apelul a fost respins de tribunal ca nefondat, banca fiind din nou obligată la cheltuieli de judecată în apel – onorariu de avocat pentru faza de apel.
