Meniu Închide

Acte procedurale și drepturi procesuale la gunoi – comunicarea actelor de procedură la cutia poștală

Actele ce se comunică de către instanțe sunt citații, hotărâri, încheieri, rezoluții, etc, acte ce de regulă impun un anumit termen maxim în care cel citat trebuie îndeplinească anumite obligații: să redacteze, să formuleze, să expedieze, să plătească, să depună la dosar acte, să conteste etc.  Nerespectarea dispozițiilor date prin aceste acte de procedură conduce la anularea cererii, la decăderea din anumite drepturi procesuale, la rămânerea definitivă a unor hotărâri, la imposibilitatea de a mai urma anumite căi de atac, la tardivitatea unei contestații la executarea silită etc. Sancțiuni procesuale importante devin incidente dacă cel citat nu respectă cerințele instanței ori nu depune în termen apărarea ori contestația/plângerea potrivită.

Totuși, pentru a îndeplini dispozițiile instanței, pentru a formula căile de atac ori contestație la actele de executare silită, persoana respectivă trebuie să aibă cunoștință de actul comunicat. Aici intervine o gravă problemă procedurală: necomunicarea în fapt a actului. Simplitatea, fictivitatea, derizoriul ar defini la acest moment modalitățile de comunicare a actelor de procedură, cu consecințe grave pentru justițiabil.

Conform Codului de Procedură Civilă, comunicarea actelor procedurale se poate face în mai multe modalități: prin agentul procedural al instanței, prin agent poștal ori curier, prin executor judecătoresc, prin funcționarul din Primării, prin poștă electronică și prin publicitate. Aceste modalități sunt aplicabile și pe parcursului unui proces civil și pe parcursul executării silite, deci pe durata procedurilor la executorul judecătoresc. Normele de procedură nu stabilesc cu claritate un criteriu ori o ierarhie a acestor modalități , astfel că fiecare instanță ori executor stabilește modul de aplicare a acestor norme și deci modalitatea pe care o consideră oportună. Vom vedea în cele de mai jos că modalitatea oportună pentru instanțe și executori este în fapt prejudiciabilă profund pentru justițiabili.

În peste 90% din dosarele civile și executările silite de pe rolul instanțelor și Birourilor de executori judecătorești din România comunicarea actelor se face rudimentar, prin poștă. Voi explica mai jos ce înseamnă rudimentar și de asemeni ce înseamnă derizoriul comunicării.

Cel mai des ”agent procedural” al instanței și executorului este poștașul. Acest lucru nu ar fi o problemă dacă minime reguli de procedură și deci de legalitate ar fi respectate. Problema cea mai des întâlnită și cea mai gravă este comunicarea defectuoasă pe care agentul poștal o face, neavând nici o pregătire și nici o minimă instruire judiciară. Practic comunicarea unui act de procedură de către poștaș este depunerea actului in cutia poștală, fiind metoda cea mai simplă pentru el. Depunerea citației, hotărârii, somației de la executor etc, în cutia poștală, este metoda cea mai simplă de comunicare. Dar este ea legală și corectă? Legală este, pentru că legislația privind comunicarea actelor este deficitară.

Dar este corectă? Dacă ar fi să ne raportăm la corectitudinea comunicării, atunci am avea de analizat câteva mari probleme și anume existența unui domiciliul fictiv, unei reședințe, unei foste locații, unui fost sediu, unui fost domiciliu procesual, unei adrese de corespondență foarte vechi (unde de exemplu cel citat a stat cu chirie ori în comodat), etc. În toate aceste cazuri, cel în cauză nu mai locuiește sub nici o formă la acea adresă, astfel că persoanele ce folosesc acea locație – fiind noi chiriași/comodatari ori cumpărători- nu pot să semneze pentru el de primire pentru că nu îl cunosc și deci nu i-ar putea comunica la rândul lor acel act. Sunt des întâlnite astfel de cazuri în comunicarea actelor de executare silită. Ce face în aceste cazuri agentul poștal? Trântește actul de procedură în cutia poștală și gata procedura de comunicare. Actul se consideră legal comunicat. Comunicarea e legal îndeplinită. Asta spune legea: dacă nu se găsește nici o persoană ori persoana găsită la adresa de citare refuză primirea citației, actul se depune la cutia poștală și procedura de comunicare este finalizată. Persoana citată, pentru că nu mai locuiește acolo și imobilul nu îi aparține,  nici nu mai are dreptul să deschidă cutia poștală, darămite să ia actul din ea. Poștașul trimite la instanță procesul verbal prin care menționează prin încercuire că a depus actul la cutia poștală, iar grefierul ia act că procedura de citare este legal îndeplinită. Și da, este legal îndeplinită pentru că legea așa spune. Este legea corectă? Categoric nu. Dimpotrivă, este o procedură total aberantă.

Dincolo de fostele domicilii sau sedii indicate mai sus ca o primă problemă, se pune problema domiciliilor actuale și corecte, sau mai bine zis actualizate, dar unde pe perioada verii sau de exemplu a sărbătorilor de iarnă, unele familii pleacă în concedii de 5-10-15 sau mai multe zile. Deși locuiesc în permanență acolo, își permit, ”contrar normelor de procedură”, să plece în vacanță/concediu pentru mai multe zile. Unii au reședințe de iarnă și de vară la cu totul alte adrese și în cu totul alte localități. Plecați fiind, vine agentul procedural-poștal, bate la ușă, nu răspunde nimeni, și în consecință depune citația, hotărârea ori somația de la executor în cutia poștală. Cel citat află la venirea din vacanță/concediu sau când revine de la reședință la domiciliu că a fost citat, că i s-a comunicat o hotărâre apelabilă/recurabilă ori o somație de la executor, dar că a trecut termenul în care putea face apărări ori în care putea ataca hotărârea ori contesta executarea silită. În fapt, cu titlu de exemplu, poate afla la venirea din vacanță că i se va lua casa… Deși pare ireal, este cât se poate de real și se întâmplă în România în anul 2021, anul digitalizării…

Cum să poată fi considerată comunicată o hotărâre dacă cel căruia i se comunică habar nu are de această comunicare? Cum să poată fi considerat comunicat un act dacă cel căruia i se comunică nu știe și nici nu presupune că i s-ar fi comunicat ceva? Cum să poată fi considerată comunicată o somație de la executor dacă cel căruia i se comunică nu va ști vreodată că i s-a comunicat (megând pe exemplul că adresa din dosarul de executare silită este o veche adresă unde a locuit cu chirie și actul executorului se depune la acea cutie poștală)?

Acte procedurale și drepturi procesuale de o importanță deosebită sunt lăsate în cutia poștală ca la un coș de gunoi. Oricum din cutia poștală ajung deseori la gunoi pentru că la fostele domicilii ori sedii nimeni nu le deschide (fiind de natură penală deschiderea corespondenței altuia)  și deci le aruncă efectiv la pubelă. O apărare pe cale de excepție nu mai poate fi primită pentru că întâmpinarea e tardivă: de exemplu se poate pierde o casă dacă excepția uzucapiunii nu a fost invocată în termenul de 25 de zile de la comunicarea acțiunii. O executare silită poate fi și poate rămâne nelegală dacă nu este contestată în termen. O hotărâre civilă nelegală și netemeinică poate deveni definitivă și deci poate dobândi autoritate de lucru judecat (prost) dacă nu e apelată în termen. Exemplele pot continua la nesfârșit.

O altă problemă ar fi neglijența agentului poștal care încurcă cutiile poștale ori scările de bloc, apartamentele, etc. Astfel de comunicări sunt și ele considerate legale, desi plicul e depus la altă cutie poștală… Deseori chiar mie mi se întâmplă să găsesc în cutia poștală plicuri de la alte persoane care au același nr de apartament, același număr de stradă, dar altă stradă… Unele acte nici nu sunt puse în cutia poștală ci se pun în ușa de la intrare în bloc/scară ori pe un loc special amenajat în bloc/scară și de acolo ajung, împreună cu diverse pliante, la gunoi. Și stau și mă gândesc că un grefier într-o sală va striga ”…procedura de citare legal îndeplinită”…

Un remediu pentru aceste persoane citate prin faultare la propriu de legislație  este  să probeze că au fost în concediu ori că au stat la reședința de vară/iarnă sau că nu mai au acces la acea cutie poștală și să ceară repunerea în termenul indicat în actul procedural. Repunerea în termen este destul de anevoioasă și oricum trebuie temeinic probată pentru a fi admisă de instanță. Aceștia rămân la mila legii și a judecătorului. Cutia poștală devine pentru ei cutia milei judecătorului.

Este de la sine înțeles că procedura de comunicare astfel cum este reglementată și practicată în România la acest moment este un fiasco. Comunicarea legală este de fapt o necomunicare, pentru că cel căruia i se comunică actul habar nu are că, ce, când și cum i s-a comunicat.

O soluție ar fi digitalizarea comunicării actelor de procedură, și anume comunicarea acestora pe o adresă de e-mail a destinatarului cunoscută de instanță ori de executor (livrată de partea adversă/creditor). În atare situație, cel care primește actul pe un e-mail pe care îl folosește în mod curent va lua la cunoștință de acel act și de conținutul său, deci comunicarea ar fi pe deplin corectă și valabilă. La fel se poate folosi aplicația de whatsapp ori se pot folosi alte aplicații pe care persoana citată le folosește. În 2021 majoritatea românilor își verifică cu precădere e-mailul și aplicațiile, nu cutia poștală….mai ales cutia poștală la care nu mai au acces și pe care nu mai pot (și de ar vrea) să o deschidă.

O altă soluție ar fi interdicția de a se comunica acte procedurale ce impun termene pentru justițiabili în anumite perioade ale anului când majoritatea justițiabililor sunt plecați în diverse locații, vacanțe concedii. Aceste perioade sunt identificabile ușor: concediile de august, sarbătorile de iarnă și sărbătorile pascale.

Până la digitalizare ori până la corectarea normelor privind comunicarea actelor de procedură, justițiabilii au opțiunea de a se domicilia pe parcursul proceselor la Cabinetele de avocați și astfel toată corespondența cu acel proces se transmite avocatului angajat în cauză. Domicilierea procesuală aduce avantajul că obligațiile, căile de atac ori apărările vor fi făcute în termenul legal indicat în actul comunicat și deci justițiabilul este pus la adăpost de eventualele pagube ale unei comunicări în lipsă sau la o cutie poștală unde nu mai are ori nu ar mai avea acces. Domicilierea procesuală presupune însă un cost în plus pentru clientul avocatului.

Desigur domicilierea aceasta procesuală la avocat nu acoperă toate probeleme legate de (ne)comunicare, mai ales la procesele noi ori la executările silite abia începute de care justițiabilul nu are cunoștință. Problemele acestea nu se pot rezolva decât prin repunerea în termen, dacă se probează mutarea din vechiul imobil, vacanța, reședința, imposibilitatea de utilizare a acelei căsuțe poștale sau orice alt motiv temeinic.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente