Avocat ILIE DORINDivorțul/despărțirea afectează în mod special copilul: efectele divorțului se răsfrâng în mod direct asupra psihicului copilului creându-i acestuia o nouă zonă de percepție asupra relațiilor cu fiecare părinte și cu cei din jur. Copilul se vede pus în fața unei noi realități și deci de la sine înțeles că va avea nevoie de mai mult ajutor pentru a face față noii situații. Acest ajutor este datorat de părinți. Da, de acei părinți care și ei au nevoie de ajutor pentru a tranzita perioada divorțului, divorț care și pentru ei aduce schimbări importante și necesită resurse emoționale și mintale speciale.
Așa cum am mai spus în alte articole, divorțul are din punctul meu de vedere 3 faze: a. divorțul psihologic – apare atunci când unul din soți decide că va pune capăt căsătoriei (decizie care survine după un lung șir de certuri/conflicte/neînțelegeri), b. divorțul în fapt – apare când soții se despart în fapt, unul din ei mutându-se din căminul conjugal ori nu mai comunică chiar dacă sunt în aceeași casă, și c. divorțul de drept (juridic)- are loc la emiterea certificatului de divorț amiabil de către notar sau ofițerul de stare civilă ori la emiterea hotărârii de divorț a instanței, certificatul de divorț fiind doar un act prin care se certifică finalul divorțului care deja a avut loc în fazele lui psihologice și de facto. Certificatul de divorț este certificatul de deces al relației maritale dintre cei doi și totodată certificatul de naștere al unor noi relații dintre cei doi. Acest certificat de naștere al noii lor relații trebuie să contureze foarte bine drepturile și obligațiile lor parentale privitoare la copil.
Deși deseori nu se conștientizează, realitatea este că și copilul trece indirect prin cele 3 faze ale divorțului sintetizate mai sus. Copilul resimte primul divorțul dintre părinți. Copilul este deseori martorul direct și prim al divorțului. El este afectat mai ales de primele 2 faze ale divorțului și anume de decizia unuia dintre părinți de a divorța (divorțul psihologic) și de a se muta sau de a nu mai comunica cu celălalt (divorțul în fapt). Certurile care au loc de față cu copilul sau în sufrageria vecină cu camera copilului de unde acesta aude cam 99% din reproșurile reciproce pe care și le aduc soții, încep să marcheze în cel mai negativ mod copilul. Rana spirituală și mintală a acestuia începe să germineze și ulterior să crească, udată fiind de fiecare ceartă dintre părinți. Copiii au capacitățile mintale și spirituale mult mai active decât adulții iar acest fapt dăunează copilului aflat în perioada divorțului părinților lui. Copilul este afectat în mod direct și numai el știe chinurile și traumele pe care le încearcă ca urmare a neînțelegerilor dintre părinții lui. Fie că vrea, fie că nu vrea, asistă deseori la conflicte deschise și uneori la violențe de limbaj și fizice care îl vor marca toată viața.
Psihologii găsesc deseori la clienții lor comportamente relaționale negative ce își au rădăcinile în conflictele și violențele ce au compus divorțul părinților lor. Studiile arată că un copil care trece printr-un divorț (a se înțelege care participă la divorțul părinților lui) este de două ori mai predispus la un divorț în viitoarea lui familie. Un astfel de copil suferă de pe urma divorțului și deseori suferința lui se prelungește în timp fiind mai lungă decât suferința părinților. Acest lucru se traduce prin aceea că părinții lui pot depăși la un moment dat perioada dificilă a divorțului dar copilul încă suferă și trece mai greu prin divorț. Altfel spus se ajunge deseori ca părinții să fi depășit divorțul dar copilul încă nu.
Față de aceste realități problema care se pune este ce se poate face pentru ca un copil să depășească cât mai repede divorțul părinților săi? Ce se poate face ca părinții să diminueze efectele negative ale situației lor, efecte care se răsfrâng în mod direct asupra copilului? Ce se poate face ca viața copilului să nu fie afectată sau mai bine zis să fie afectată cât mai puțin?
În primul rând trebuie să existe o conștientizare a problemelor de mai sus. Mai precis părinții trebuie să cunoască gradul în care copilul este afectat. Apoi, în funcție de vârsta copilului, părinții în curs de divorț trebuie să comunice cu el despre situația în care se află și relațiile pe care și le vor stabili.
Toate comunicările și planificările trebuie să aibă în vedere strict nevoile copilului printre care cele mai importante ar fi: nevoia de siguranță, nevoia de afecțiune, nevoia de a-și menține actualul nivel de trai, nevoia de păstrare a legăturilor cu fiecare părinte și cu rudele cu care a avut relații apropiate. Nevoia de siguranță este nevoia copilului de a se ști ocrotit de părinți, de a fi mutat într-un cămin unde să se simtă în siguranță, de a avea sentimentul că părinții îl supraveghează și îl ocrotesc în continuare. Sentimentul de siguranță al copilului este întărit prin comunicarea expresă și repetitivă a faptului că părinții vor avea grijă și mai mult de el în noul context. Copilului îi sunt necesare garanțiile verbale. Copilul are nevoie să îi fie mereu actualizate declarațiile de siguranță, ocrotire și afecțiune. Nevoia de afecțiune trebuie să o simtă copilul prin timpul petrecut împreună cu părinții. Timpul petrecut împreună cu fiecare dintre ei sudează relația copil părinte și întărește sentimentul de afecțiune al copilului față de acel părinte. Timpul petrecut împreună este cel mai bun medicament și cel mai eficient tratament pentru un copil în cursul divorțului, dar mai ales după separare. Timpul petrecut împreună poate fi compus din plimbări în parc, vizionarea unui film, jucatul împreună, ajutorul la temele de acasă, activități comune privind un hobby pe care îl practică sau îl începe copilul, vizite la rudele apropiate, etc. În altă ordine de idei, nevoia de afecțiune a copilului este satisfăcută în măsura în care timpul petrecut cu fiecare părinte (sau cu ambii părinți concomitent acolo unde se poate…) este un timp dedicat exclusiv copilului și îi conferă acestuia sentimentul că lucrurile nu s-au schimbat radical după divorț. Timpul petrecut împreună trebuie să îi dea senzația copilului că părintele este alături de el și după divorț, cam în aceeași măsură. Nevoia de a-și menține actualul nivel de trai se traduce prin păstrarea unui echilibru între situația sa financiară dinainte și de după divorț. Ea se raportează la hrană, îmbrăcăminte, hobby-uri, școală, vacanțe. Toate acestea vor trebui avute în vedere de părinți și păstrate măcar la nivelul dinainte de divorț. Este recomandabil, acolo unde se poate, ca aceste chestiuni să fie chiar îmbunătățite pentru a aduce un surplus de bunăstare în viața copilului. Acesta se va simți mai respectat și mai iubit dacă îi vor fi satisfăcute în mod mai accentuat aceste nevoi dar nu vor suplini niciodată nevoia de afecțiune și de siguranță. Nevoia de a păstra legătura cu rudele cu care are relații apropiate (bunici, unchi, mătuși, verișori, etc) este o componentă foarte importantă în viața copilului și nu trebuie neglijată. O relație apropiată cu astfel de rude și menținerea legăturilor și întâlnirilor cu ele conduce la sănătatea psihică și emoțională a copilului. Și în acest caz copilul va depăși mult mai ușor divorțul dacă aceste legături se păstrează și numărul întâlnirilor nu se diminuează semnificativ, având în vedere că se mențin deci legăturile cu familia extinsă.
În concluzie putem spune că măsura în care divorțul afectează un copil depinde de părinți și de modul în care gestionează ei întreaga situație privind despărțirea. Deseori, încurcați în problemele lor personale, soții în curs de divorț neglijează aspectele ce țin de copil. Un mediator sau un avocat poate pune interesul superior al copilului din nou în discuțiile principale ale soților aflați pe drumul divorțului. Un astfel de specialist poate asista părinții să identifice cele 4 nevoi esențiale descrise mai sus. Toți părinții cunosc nevoile rezumate de mine mai sus, însă în perioada divorțului tind sa le neglijeze. Un specialist le poate repune din nou un evidență, le poate contura și le poate motiva importanța lor cu precădere față de importanța altor lucruri din cursul divorțului. Punerea în discuție a acestor nevoi în mod analitic, argumentat și amănunțit este o etapă foarte importantă pentru părinți și pentru copil. Discutarea lor în mod amiabil și flexibil, fără presiunea unui spațiu și timp judiciar, aduce o și mai multă responsabilizare a fiecărui părinte și o posibilitatea de analiză în detaliu a situației și implicațiilor ei în viața copilului.
