Avocat ILIE DORINDreptul executorului de a stabili cuantumul accesoriilor creanței în cursul executării silite este constituțional. În Monitorul Oficial nr 202/01.03.2022 s-a publicat Decizia CCR NR 745/2021 prin care se motivează constituționalitatea dreptului executorului de a calcula/indexa accesoriile creanței, fie ele debânzi, penalități ori comisioane, la momentul depunerii cererii de executare silită sau pe parcursul fazei de executare silită.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 628 alin. (2)
și (5) și ale art. 665 din Codul de procedură civilă, care prevăd:
— Art. 628 alin. (2) și (5): (2) În cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalități sau
alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul
judecătoresc, potrivit legii.
(5) Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1)—(4), încheierea instanței de executare sau a executorului
judecătoresc constituie titlu executoriu.
— Art. 665: (1) De îndată ce primește cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare. (2) Încheierea prevăzută la alin. (1) se comunică de îndată creditorului. În cazul în care executorul judecătoresc refuză deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii prevăzute la alin. (1), la instanța de executare.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 628 alin. (2) și (5) din Codul de procedură civilă,
Curtea reține că dispozițiile legale criticate reglementează, raportat la executarea silită a obligațiilor constând în plata unor sume de bani, cazul în care executorul judecătoresc calculează sumele de bani care se cuvin creditorului, în situația în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora. Astfel, în situația în care cuantumul obligațiilor accesorii stabilite prin titlul executoriu, cum ar dobânzi, penalități, cheltuieli de judecată etc., nu a fost stipulat în cuprinsul titlului executoriu (deoarece, spre exemplu, dobânzile au fost acordate și în continuare, respectiv de la data judecății și până la plata efectivă a datoriei principale), acest cuantum va fi stabilit de către executorul judecătoresc, fie pe baza criteriilor reținute în titlul executoriu, fie pe baza criteriilor legale (spre exemplu, în funcție de cursul monedei în care se face plata, or al criteriilor reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011).
Curtea reține că operațiunile de calculare a unor sume de bani (n.n. la momentul depunerii cererii de executare silită sau pendinte executării silite) au un caracter tehnic, astfel încât atribuirea în competența executorului judecătoresc a dreptului de a determina în mod concret cuantumul total al obligației la care este îndatorat debitorul, conform dispozitivului hotărârii judecătorești, nu încalcă principiile constituționale ale realizării justiției prin instanțele judecătorești, reglementate prin art. 124, 125 și art. 126 alin. (1) și (5) din Constituție. Împotriva încheierilor date de executorul judecătoresc în acest caz, cei interesați sau vătămați prin executare pot apela la calea procesuală a contestației la executare, reglementată de art. 714 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Executorului judecătoresc îi este atribuită o simplă acțiune de dispoziție, prin înregistrarea cererii și emiterea unei încheieri în privința deschiderii procedurii de executare, situație diferită de cea reglementată prin vechea formă a art. 666
din Codul de procedură civilă. Prin emiterea unei încheieri de deschidere a procedurii de executare, executorul judecătoresc nu dispune însăși executarea titlului executoriu, procedura fiind declanșată numai în urma încuviințării executării de către instanța judecătorească.
Așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, prin formularea unei cereri de executare silită, creditorul solicită concursul statului în realizarea și concretizarea titlului său, în vreme ce operațiunea încuviințării executării silite este cea care deschide posibilitatea realizării efective a obligațiilor care incumbă în sarcina debitorului. Prin încuviințarea executării silite se verifică dacă: cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu este învestit cu formulă executorie; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; debitorul se bucură de imunitate de executare; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege.
Aceste operațiuni, realizate în cadrul procedurii de încuviințare a executării, reprezintă o exercitare a puterii judecătorului de a „spune dreptul”, în vreme ce, în cadrul procedurii de deschidere a executării, prin înregistrarea cererii de executare, executorul judecătoresc realizează acțiuni ce se circumscriu competenței sale de punere în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii, astfel cum este reglementată în art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.
