Având în vedere că recent Grupul European al Magistraților care Susțin Medierea (Groupement Européen des Magistrats pour la Médiation) GEMME– Secţiunea Română a inițiat noi dezbateri privind medierea obligatorie ca soluție salvatoare la sistemul judiciar românesc aflat în plin colaps, cred că se impun anumite precizări pentru a corecta anumite informații lansate de autori în spațiul public.
Medierea nu poate salva sistemul judiciar din România sub nici o formă. Medierea nu poate ajuta judecătorii să iasă dintre teancurile de dosare ce le au în lucru. Autorii ideii recente de mediere obligatorie prealabilă vor să soluționeze problema de fond prin soluții de margine, soluții dovedite ca ineficiente chiar în Italia, țară indicată de ei ca reper al acestui tip de obligativitate. Voi expune mai jos câteva elemente ale modelului italian, care are șanse minuscule să fie transpus în legea din România.
Problema sistemului judiciar din România nu este numărul mare de dosare, ci numărul mic de judecători. Problema sistemului judiciar din România nu este numărul mare de dosare, ci schemele mici, vechi și neactualizate privind numărul de completuri în funcție de fiecare judecătorie. Problema sistemului judiciar nu este și nu ar trebui să fie faptul că oamenii își caută dreptatea la instanță și nici faptul că se simt nedreptățiți și obidiți de diverse persoane fizice sau juridice ori autorități publice cu care intră în conflict. Problema sistemului judiciar nu este și nu ar trebui să fie dreptul fundamental de acces la justiție, nu de la acest drept pleacă nedreptățile judecătorilor.
Medierea nu va rezolva problema sistemului judiciar, pentru că problema sistemului judiciar este în primul rând lipsa de resursă umană. Numărul mare de dosare deferit fiecărui judecător se datorează lipsei de judecători, nu numărului mare de litigii. Într-o societate în plină expansiune socio-economică, litigiile sunt firești, mai ales pe fondul unei mentalități ce nu a cultivat și nu cultivă arta negocierii, arta compromisului, arta cooperării, arta păcii.
Numărul mare de dosare este firesc prin raportare la stadiul socio-economic actual. Numeroasele litigii se nasc din dreptul de a i se face dreptate oricărui cetățean al acestui stat de drept, drept pentru care noi avocații am jurat să luptăm până la ultima picătură de justiție.
În 2012, când s-a legiferat o oarecare procedură prealabilă obligatorie privind o ședință de informare privind medierea, cauzele civile supuse medierii au fost sub 1% prin raportare la numărul de dosare civile de pe rolul instanțelor. Deși era o procedura prealabilă, deși norma a fost în vigoare 2 ani de zile, medierea nu a putut rezolva numărul mare de dosare, fiind de fapt – așa cum a fost legiferată atunci – o chestiune pre-procesuală care mai mult încurca accesul la justiție. Așadar această procedură nu a dat randamentul scontat de inițiatorii legii.
Procedura a fost declarată neconstituțională și pentru că doar tatona fondul litigiului și nu se media efectiv conflictul (acesta a fost unul din argumentele CCR din Decizia 266/2014). De aici am putea trage concluzia că o mediere obligatorie (în anumite materii) ar fi constituțională dacă și în măsura în care s-ar intra pe fondul problemei:
1. pe analiza litigiului/conflictului/situației de fapt și de drept,
2. pe analiza soluțiilor probabile/posibile, și
3. pe negocierea unei soluții mulțumitoare pentru toate părțile din litigiu.
Totuși, chiar dacă s-ar legifera o astfel de procedură prealabilă obligatorie în anumite materii, judecătorii nu vor fi degrevați de numărul inuman de dosare. O astfel de mediere obligatorie nu ar putea soluționa decât, cel mult, un procent de aproximativ 3-5% de litigii, restul de 95-97% rămânând în continuare în sistemul judiciar. Trebuie luat în considerare că cea mai mare parte a litigiilor de pe rolul instanțelor sunt nemediabile, sau altfel spus nu pot fi deferite medierii. Raportat la încărcătura actuală a sistemului judiciar, medierea obligatorie – dacă și în măsura în care va da roade – nu se va resimți cu nimic în numărul de dosare ale unui judecător, dosare de ordinul sutelor. Sutele de dosare actuale și viitoare ce le are și le va avea un judecător în lucru nu se vor reduce cu ajutorul medierii.
Așadar medierea obligatorie nu este soluția nici la numărul mic de judecători, nici la numărul mare de dosare de pe rolul instanțelor. Dimpotrivă, o reglementare proastă și pripită în domeniul medierii ar putea crea noi probleme sistemului judiciar și ar complica și mai mult munca unui judecător.
Cât despre modelul italian indicat de autori, amintesc că nici acesta nu a dat roadele scontate, dar a adus ceva oxigen în sistemul judiciar italian. Medierea obligatorie în anumite materii a fost legiferată prima dată în anul 2011. În Italia, cauzele ce pot face obiectul medierii obligatorii reprezintă doar 8% din numărul total de litigii, restul litigiilor nefiind apte pentru mediere. Totuși sistemul italian de mediere obligatorie a venit cu o susținere legală și bugetară în sensul că:
1. onorariile pentru mediatori sunt plătite de stat, din oficiu, în funcție de complexitatea conflictului
2. avocații au devenit mediatori de drept, ei preluând gestionarea acestui mecanism de mediere obligatorie,
3. părțile din litigii au beneficii și sancțiuni clare dacă participă și dacă nu participă la o primă ședință de mediere.
Este important de menționat că nici o țară din Europa nu a preluat modelul italian, deși multe țări din Europa se confruntă cu problema supraaglomerării instanțelor.
Transpunerea în legislația din România a modelului italian presupune modificări legislative de substanță, dar mai ales crearea unui buget public pentru plata onorariilor mediatorilor. O mediere obligatorie ar trebui să nu afecteze bugetul persoanelor care doresc să inițieze un proces la instanță, statul punându-le la dispoziție atât alternativa medierii cât și resursele pentru accesul la mediere.
Cât despre corpul mediatorilor activi din România, acum acesta nu este format decât din aproximativ 200 de mediatori la nivel național fiind condus de un Consiliu de Mediere ineficient. Este evident că dacă s-ar institui o procedură de mediere obligatorie atunci avocații ar trebui să preia gestionarea acestui mecanism.
În România medierea ar trebui să rămână voluntară dar să aibă facilități motivante ori sancțiuni clare pentru participanți sau pentru cei care nu participă/nu se prezintă la mediere după ce au fost convocați, prealabil unui proces. De exemplu, cel care apelează la mediere înainte de proces și este asistat în acest demers de un avocat, ar putea fi scutit total de taxa de timbru, acest avantaj ar fi suficient de motivant pentru o parte și avocat să inițieze o mediere înainte de orice demers judiciar. O sancțiune legală pentru cel care nu se prezintă la convocarea mediatorului – fără justificare – ar putea fi imposibilitatea acestuia de a cere cheltuieli judiciare în procesul ce va urma, deci ar suporta cheltuielile procesuale indiferent dacă va câștiga sau va pierde procesul. Cu siguranță sunt multe alte facilități și modalități de incurajare a medierii voluntare ce ar trebui analizate.
Consider că o procedură benevolă ar conduce la mai multe acorduri de mediere decât ar aduce o procedură obligatorie.
Ca mediator autorizat și practicant încă din 2012, cred doar în medierea voluntară, decisă de părți la îndrumarea noastră – a avocaților, dacă și în măsura în care o negociere prezintă interes pentru client și poate aduce rezultate profitabile clientului. Per a contrario, orice mediere obligatorie, orice obligativitate privind prezentarea mea cu clientul la masa unei negocieri forțate, orice mediere care nu profită clientului meu, va fi lipsită de efecte.
Trebuie sa fim mai optimisti. Totul este posibil. Eu zic ca medierea poate contribui substantial la degrevarea actului de justitie de aglomerarea la care-i supus acum. Ca justitia a ajuns in acest punct se datoreaza, in foarte mare masura, tot unor oameni din justitie si-l citez aici de fostul ministru Valeriu Stoica cel care a promovat unele legi astfel incat justitia sa fie ingropata definitiv. N-avem oameni in justitie ca pensionarea-i la varsta de 40-45 de ani., concediile sunt ca si la cei din parlament adica au liber 2-3 luni/an, nimeni nu mai urmareste finalizarea in timp a actului de justitie si iata ca prin diverese tertipuri intarzierile sunt nejustificate si duc la prescrierea faptelor si ce-i mai grav, dupa parerea mea, este lipsa raspunderii materiale, penale etc pt actul de justitie. Nu-i vointa politica la cei care conduc acum. Daca ar fi lucrurile s-ar putea repara incateva luni de zile.
Sunteti intr-o totala eroare daca dvs credeti ca un judecator are vacanta 2-3 luni pe an, sunteti intr-o grava eroare.
Domnule Ilie Dorin, și dv. sunteți într-o mare eroare. Pana și medierea pe care o blamați poate contribui la degrevarea instantelor. Nu va mai temeți, voi, avocații, de mediatori. Au rămas putini, poate au rămas cei buni, nu știu. Majoritatea avocaților arunca nu noroi în profesia de mediator. Oare de ce? Nu va înțeleg, știu doar ca sunt atât de mulți avocați lipsiți de onestitate, plini de ticăloșie și trădători, sa nu mai vorbim ca sunt de o ipocrizie rara și mulți neprofesioniști. Asa cum sunt desigur și la noi, la mediatori, mulți care nu au ce cauta în aceasta profesie. Va rog nu mai denigrați profesia de mediator, nu va va aduce mai mulți clienți aceasta denigrare. Cât despre lipsa magistraților, am o mica nedumerire, după 90 s-a triplat numărul lor, dar sunt putini. Vedeți dacă avem legi proaste și ne lamentam pentru ca judecătorii au ajuns un soi de targusor?! Sper ca a-ți înțeles ce vreau sa spun despre”targusor”.
Vă respect opinia, așa că și dvs va trebui să mi-o respectați pe a mea. Spre deosebire de opinia dvs, opinia mea are argumente și temeiuri, a dvs este doar o simplă alegație.
Da domnule Dorin, o respect, dar nu sunt de acord cu ea. Acesta a fost și rolul comentariului meu. În rest, numai de bine!!