Dialogul cu privire la drepturi și inițiative cetățenești. Despre Referendum

Toți care avem o pagină de Facebook suntem asaltați zilnic de discuții privind Referendumul pentru menționarea expresă în Constituție a sexului celor care se pot căsători. Toate aceste discuții, la care am asistat citindu-le, plus câteva dezbateri televizate, m-au făcut să analizez modul oamenilor de a concepe dialogul și de a privi problema în discuție.

Nu sunt interesat de lista de argumente a părților care dezbat sau distribuie materiale pro și contra evenimentului constituțional. Ceea ce îmi suscită interesul este modul fiecărei persoane implicate în această dezbatere generală, națională aș putea spune, de a își expune aceasta listă de argumente. Așadar prefer să îmi mențin poziția de tăcere față de fondul problemei, dar nu pot să nu comentez privind modul agresiv și opac de a dialoga și de a distribui linkuri și informații. De asemeni nu pot să nu constat modul distorsionat în care fiecare parte explică fondul problemei încercând o manipulare uneori la limita bunului simț – remarca este pentru ambele tabere.

În primul rând tabăra pro vrea să convingă tabăra contra, și viceversa. Mi se pare o risipă de energie de ambele părți. Conflictele privind drepturile fundamentale sau tradițiile milenare sunt conflicte în care rigiditatea poziției fiecăruia nu permite o flexibilitate care să conducă la schimbarea opiniei. În astfel de dispute conflictul nu poate decât să se amplifice, asta deoarece fiecare parte știe ab initio că nu va ceda, dar află pe parcursul discuției că nici nu reușește să convingă partea adversă să își schimbe poziția, acumulând frustrarea acestei stări de nereușită. Întotdeauna în conflictele privind valori și tradiții fundamentale există o presiune între forța conservatoare și forța inovatoare. Aceasta presiune este cu atât mai mare cu cât forța conservatoare este compusă din valori elementare unui grup social și grupul social este foarte mare, iar forța inovatoare este compusă din valori care vin să elimine sau să modifice structural acele valori elementare ale forței conservatoare. Presiunea vine așadar din ciocnirea vechiului cu noul. Și cu cât vechiul e mai înrădăcinat în structura comunității și noul vrea să schimbe elemente ce compun tocmai această structură, cu atât presiunea e mai mare.

Juridic vorbind problema stă în drepturi, obligații și modul de exercitare/îndeplinire a acestora. Devreme ce poporul în ansamblul său are dreptul constituțional de a se uni și a de a avea acest fel de inițiative, tabăra contra spune ca este exercitat abuziv și neagă drepturile unei comunități minoritare, și că interesele tării ar trebui să aibă alta scară de prioritate. Poate fi adevărat, dar asta nu înseamnă că doar când țara are toate problemele puse la punct atunci trebuie să ne preocupe chestiuni de esență și de finețe, asa cum este considerată chestiunea căsătoriei de tabăra pro. Și nici nu poți indica unui popor când să aibe o inițiativă și privitor la ce. Constituția îi permite să aibă orice inițiativă oricând, pe orice problemă, cu câteva excepții.

Din punctul meu de vedere soluția conflictului o dă chiar Constituția tării noastre. Soluția e chiar finalul inițiativei și anume Rezultatul votului pe care îl va da poporul, chiar dacă atât soluția cât și inițiativa deranjează anumite grupuri. Mi se pare inutilă dezbaterea dacă era sau nu nevoie, devreme ce pe data de 8 octombrie 2018 se va finaliza procedura care este deja în curs; discuții despre necesitate trebuiau sa existe pe parcursul strângerii semnăturilor, nu acum când inițiativa este la final.

Definiția democrației însăși este că poporul conduce prin reprezentanți și că, acolo unde dorește, poporul poate să adopte noi reguli ori conduite, ori poate să redefinească/expliciteze vechile conduite. Un paradox este că de data aceasta democrația supără, și supără mai ales pe cei care o susțin cu tărie și cred în ea urând sistemele totalitare în care despoți mai puțin luminați conduc sau au condus lumea. Deci oamenii care au ajuns chiar să iubească democrația de-a lungul timpului, se împotmolesc acum și nu le mai convine ce au găsit în pachetul democrației livrat de occidentali: puterea poporului. Sunt supărați pe popor și pe puterea lui. Altfel spus, cei care iubesc democrația, disprețuiesc pe cei care au adoptat-o și o aplică. E un non-sens juridic. Devreme ce cineva are un drept și îl exercită absolut legal, toți ceilalți trebuie să se abțină de la conduite care obstrucționează acel drept, și să îl respecte. Mă tem că toți cei care au format acum bisericuțele de boicot (scuzați-mi îndrăzneala de a alătura cuvântul biserică de grupul susținătorilor ideologiei LGBT) vor ajunge să îi implore pe cei din tabăra pro de acum să participe la alte referendumuri, cum ar fi cel legat de inițiativa ”fără infractori în funcțiile publice”, tocmai ca ideile lor de viitor să poată strânge votul a 6 milioane de români. Mă tem că taberele se vor inversa și boicotul va fi pe partea inversă. Iată alt paradox al situației de care simpatizanții LGBT ar trebui să țină seama când se grupează și formează tabere de război împotriva conservatorilor din popor. Mă gândesc la faptul că tocmai de acest popor pe care acum îl blamează vor avea nevoie atunci când vor face alte referendumuri, că tot a venit moda/vremea lor.

Problema are și alt unghi de vedere. Această inițiativă cetățenească este prima din România de acest fel. Este prima dată când poporul semnează că vrea ceva și prima dată când chiar se pune în acte și în proceduri un text constituțional care era prăfuit și mulți îl credeau desuet. O altă inițiativă de acest fel este în curs parlamentar, cea referitoare la un cazier curat pentru cei care stau pe un scaun într-o instituție publică.

Cu alte cuvinte s-a deschis o procedură nouă de a face legi în România cu ajutorul poporului. Aici e îngrijorarea unora. Dacă uneori legile veneau la pachet din vest, iată că acum poporul învață să își scrie singur legi. O fi bine, o fi rău, nu putem ști. Știm doar că este perfect constituțional, profund legal și esențialmente democratic. Și așa fiind poporul trebuie respectat. Asta nu însemnă că cineva este obligat să voteze da, sau nu sau să boicoteze. Votul este personal, și fiecare trece prin facultățile lui mintale toată situația și ia o decizie personală (nu livrată de televiziuni sau de preoți), votând DA sau NU (prin vot pe buletin sau prin boicot). Senatorul american care a decedat de curând, domnul McCain spunea că :”Votezi chiar și atunci când nu votezi”,  referindu-se la cei care boicotează alegerile de orice tip spunând că ei se dezic de orice vot din țara lor, fie referendumuri fie alegeri ale reprezentanților. McCain le spune deci că lipsa lor de la vot este de fapt un vot la fel de clar, depinde doar cărei formațiuni îi profită, în funcțe de context. Cei care votează prin a nu merge la vot la acest Referendum vor vota pentru susținătorii ideologiei LGBT, voturile boicotanților profitând taberei contra și crescând astfel șansele ca referendumul să nu fie validat, printr-o participare slabă. Tocmai din acest motiv se încordează în aceste zile atât de mult ambele tabere.

Mi-a atras atenția însă mișcarea ”iubirea nu se votează”, un titlu destul de interesant și foarte manipulator. Este de la sine înțeles că la acest Referendum nu se votează iubirea, ci doar se stabilesc părțile care vor putea încheia un contract numit căsătorie, atât. Iubirea e treaba fiecăruia și nu o votează nea Gheorghiță sau tanti Aglaia pe data de 6-7; trebuie să fii destul de ignorant să crezi că sâmbătă și duminică se votează iubirea sau că referendumul este despre amor. Fiecare face în dormitorul lui tot ceea ce vrea, dacă e legal. Dar sloganul ”iubirea nu se votează” are o extremă dură și anume faptul că cei care și l-au însușit par a fi de acord cu iubirea a orice. De exemplu, pedofilia sau necrofilia sau zoofilia, sunt iubiri erotice fata de copii, trupuri moarte sau animale. Să înțeleg că aderenții la sloganul ”iubirea nu se votează” sunt de acord cu aceste chestiuni? Adică dacă s-ar pune problema legalizării acestor tipologii ei ar boicota un astfel de demers pe motivația că iubirea nu se votează? Sa zicem că ar avea loc un astfel de referendum peste 20 de ani, toți aceștia care spun că ”iubirea nu se votează” ar fi de acord cu pedofilia, zoofilia sau necrofilia? Adică ar boicota acel referendum? Dacă da, le respect punctul de vedere…

Dar oare iubirea nu se votează? Dar căsătoria explicită din Codul Civil nu a fost votată în Parlament? Dar parteneriatul civil nu se anunță a fi votat în Parlament? Dar logodna nu este ea legiferată și deci votată de Parlament? Dar bigamia oare nu este interzisă prin votul din Parlament? De ce să se interzică să ai mai mulți soți sau mai multe soții? De ce s-a votat iubirea așa? Iubirea se votează? Ei uite ca da, și așa se întâmplă de sute de ani: se reglementează modul în care îți poți manifesta – juridic vorbind – iubirea, tocmai pentru că societatea are un cumul de reguli și poporul are o salbă de moravuri și tradiții. Și să nu uităm ca noi toți am ieșit din popor, nu ne-a adus barza (care până și ea are un set de reguli de conviețuire cu bărzoiul, dar asta este altă discuție).

Așa cum am scris mai sus, poporul decide. Poporul chemă poporul la vot. Poporul a decis că problema este esențială, poporul a decis cheltuirea banilor, poporul a decis că este o prioritate. Sunt banii poporului și prioritățile poporului. Poporul va decide rezultatul. Este alegerea poporului și trebuie respectată. Așa e poporul uneori, de neînțeles. Dar de aici până la a blama poporul și pe cei care îl respectă, mi se pare un drum prăpăstios și dăunător tuturor, mai ales poporului. Iar poporul suntem noi toți, indiferent ce vom vota fiecare în cabină sau că vom lipsi de la urne.

În definitiv eu cred că astfel de dispute nu trebuie decât să ne provoace să gândim și să filtrăm și alte argumente pe care le deținem. Asta nu înseamnă că suntem obligați să le și preluăm. A înțelege punctul de vedere al altora nu înseamnă ca trebuie să și aderăm la el, reciproca fiind perfect valabilă. Trebuie să înțelegem motivația de dincolo de argumente și structura mentală a celui care le folosește, și fie că ne convine modul lui de gândire, fie că nu, trebuie să ne respectăm și să creăm bune relații de amiciție și cordialitate.

Cultivarea respectului, indiferent de opinie, cred că este scopul final al oricărui dialog. Cultivarea bunelor relații, indiferent de orientări sau direcții, cred ca este dezideratul oricărei dispute. Noi nu trebuie să dialogăm cu scopul impunerii unei idei sau unor argumente, noi trebuie să dialogăm sub forma propunerii unor idei ori argumente. Diferența dintre impunere și propunere este colosală. Dialogul corect nu trebuie să dezbine ci trebuie să unească. Un dialog perfect este un dialog care se termină cu o strângere de mână. Un dialog onest se termină fără acuzații, altfel ar fi o anchetă, nu un dialog. Un dialog productiv se termină cu bucuria unui nou dialog și unei noi întâlniri de a dialoga. Acolo unde un dialog se termină fără bucuria participării la acel dialog, nu a fost un dialog curat. Acel dialog în care la final intervine o distanță intre cei care au dialogat a fost un dialog eșuat și trebuie reluat. Un dialog frumos este un dialog în care se etalează idei, valori, sentimente, dar cu bună credință și bună intenție, nu cu intenția de a viola psihicul unei persoane prin impunerea acelor idei, valori sentimente. Un dialog care incită și instigă nu este un dialog corect. Un dialog fructuos este un dialog din care fiecare a câștigat o nouă viziune despre problema discutată. Această viziune ne completează uneori modul nostru de a gândi și a privi lumea aceasta frumoasă în care trăim cu toții, indiferent de viziuni și orientări.

În ultimul rând îmi exprim respectul și pentru cei din tabăra contra și pentru cei din tabăra pro. Îmi exprim respectul și pentru cei care merg la vot și pentru cei care nu merg la vot. Îmi exprim respectul și pentru cei care votează NU, și pentru cei care votează DA.