Este posibil un divorț la instanță și la notar în același timp?

Este posibil un divorț la instanță și la notar în același timp? Divorțul la instanță se poate cere oricând, chiar dacă este deja pe rolul unui birou notarial? Divorțul la notar se poate cere dacă este deja un proces de divorț pe rolul unei instanțe? Deși par întrebări lipsite de logică, practica mi-a arătat că ele sunt legitime și sunt generate de situații practice posibile, așa cum voi relata mai jos. Și eu și colegii mei avocați am întâlnit cazuri de acest tip în practica noastră.

Sunt două situații ipotetice: 1) divorțul început la notar, nefinalizat și re-început la instanță, și 2) divorțul început la instanță dar nefinalizat și re-început la notar, terminat la instanță sau notar.

1. Divorțul început la notar dar nefinalizat și re-început la instanță.

Este situația în care soții au deschis divorțul la notar prin depunerea cererii de divorț, dar pe parcursul celor 30 de zile (termen de reflecție privind decizia de a divorța) unul din soț decide că nu mai este de acord cu un divorț amiabil și dorește sesizarea instanței civile pentru a analiza condițiile de divorț sau amânarea divorțului.

Există cazuri în care un soț, deși la început a fost de acord cu divorțul amiabil  la notar, ulterior depunerii cererii de divorț se răzgândește (are acest drept fără nici o sancțiune) și nu mai dorește soluționarea amiabilă pe cale notarială a divorțului. În atare context ori el, ori celălalt soț care nu mai poate beneficia de procedura notarială de divorț, se va adresa instanței cu o cerere de divorț.

Cererea de divorț la instață poate fi făcută după depunerea cererii de divorț la notar, fie în acele 30 de zile, fie după cele 30 de zile, oricând. Devreme ce după termenul de 30 de zile un soț nu s-a prezentat pentru a ridica certificatul de divorț notarial, este de la sine înțeles că acea căsătorie nu este desfăcută, context în care părțile au acces la justiție și posibilitatea de a cere divorțul pe calea instanței, prin sesizarea judecătoriei pentru a se pronunța privind desfacerea căsătoriei și aspectele conexe.

1. Divorțul început la instanță dar nefinalizat și re-început la notar, terminat la instanță sau notar.

Este situația în care soții nu s-au înțeles la început privind un divorț amiabil și au deschis divorțul la instanță prin depunerea cererii de divorț cu indicarea temeiurilor și probelor aferente. În atare context, având în vedere poate și durata procesului de divorț dar și relațiile dintre ei care se mai temperează în timp, pe parcursul procesului judiciar de divorț lucrurile se schimbă și soții iau decizia de a soluționa amiabil și mai repede divorțul.

Dacă pe parcursul procesului de divorț soții decid că sunt ambii de acord cu divorțul amiabil și nu mai doresc administrarea de probe, aceștia pot cere instanței acordarea divorțului remediu, adică a divorțului bazat pe acordul soților, fără indicarea și cercetarea motivelor de divorț, a temeiurilor de fapt ori a probelor. În atare context ei pot face o nouă cerere în procesul de divorț inițiat pe alt temei (se presupune că divorțul a fost început de unul din soț invocând ca temei culpa celuilalt sau culpa comună), cerere în care își schimbă temeiul divorțului din divorț din culpă în divorț remediu, cererea aceasta trebuind a fi semnată de ambii soți și depusă la dosar.

După ce au depus o astfel de cerere (în cursul procesului, la instanță) soții pot cere preschimbarea termenului pentru a se lua act mai repede de acordul lor privind divorțul, chestiune care nu mai implică cercetare judecătorească, administrare de probatorii și concluzii ample. Totuși, de la decizia de a divorța amiabil luată de amândoi soții în cursul procesului până la finalizarea efectivă a dosarului de divorț amiabil la instanță, pot trece multe luni de zile, uneori chiar ani, în funcție de încărcătura acelei instanțe, acelui judecător.

Divorțul remediu se acordă pe baza acordului soților de a divorța amiabil, acord dat în fața instanței în mod direct, personal sau prin reprezentant-mandatar, de regulă avocat.

Soții deseori când ajung la un consens și doresc să divorțeze amiabil, doresc să o facă cât mai repede. În acest punct, cuvântul ”repede” nu există în practica judiciară. Cauzele cu caracter urgent în instanță nu cuprind și divorțurile, și oricum ”urgent” în instanța civilă înseamnă câteva luni bune (avem în vedere deliberarea, pronunțarea și comunicarea hotărârii judecătorești).

În această etapă soții au posibilitatea să se adreseze notarului public pentru a deschide un nou proces de divorț la notar, în paralel cu divorțul la instanță. Nici o normă nu interzice opțiunea aceasta a părților de a deschide un nou proces de divorț la notar, notarul fiind obligat să parcurgă procedurile notariale de divorț: depunere cerere de divorț, deschidere dosar de divorț, acordare termen de reflecție de 30 de zile, și ulterior, dacă soții stăruie în divorț și se prezintă la notar, eliberare certificat de divorț.

În tot acest timp când este deschis un divorț și pe rolul notarului și pe rolul instanței, unul din soți se poate râzgândi din nou asupra unui demers sau al altuia. În atare context nu se impune nici renunțarea la judecata divorțului în procesul judiciar,  nici renunțarea la procedura notarială, nici suspendarea unor astfel de proceduri (nefiind nici o ipoteză, temei ori condiție legală care să impună o astfel de susendare), pentru a nu afecta drepturile soțului de bună-credință. Avem ipoteza soțului de rea-credință care pozează în soț de bună-credință și dorește de fapt prelungirea perioadei de divorț și amplificarea conflictelor prin diverse metode și tertipuri, pozând în soț de bună-credință. Legea vine și protejează celălalt soț și îi dă dreptul de a opta în paralel pentru procedura notarială dacă există acord al soților și continuarea proceduri judiciare.

Dacă soțul de bună-credință ar fi obligat să renunțe la procesul judiciar de divorț pentru a putea opta pentru procedura notarială, ar fi pus în situația în care după ce s-a deschis procedura notarială, după ce s-a depus cererea de divorț la notar, soțul de rea-credință să refuze să se prezinte după cele 30 de zile pentru ridicarea certificatului de divorț, context în care soțul de bună-credință rămâne și înafara procesului judiciar (la care ar fi renunțat dacă legea îl obliga) și înafara procesului de divorț notarial, prin atitudinea celuilalt soț care nu se mai prezintă pentru eliberarea certificatului. Drepturile soțului de bună credință ar fi lezate în mod vădit.

Este deci de la sine înțeles că ambele procese pot decurge în paralel și va avea câștig de cauză procedura care se va finaliza mai întâi. Dacă procedura notarială se va soluționa cu un certificat de divorț, atunci procedura judiciară de divorț va rămâne fără obiect și instanța va respinge cererea de divorț ca lispită de obiect. Dacă invers, procedura de divorț de la instanță se va soluționa mai întâi (dacă de exemplu instanța preschimbă termenul și judecă cu precădere divorțul remediu), adică înaintea procedurii notariale și deci înaintea eliberării certificatului de divorț de notar, atunci procedura notarială se va închide ca rămasă fără obiect.

În toate cazurile un proces judiciar de divorț este un demers complex, demers cu atât mai greu de gestionat dacă soțul care nu dorește divorțul utilizează metode și mijoace pentru a tergiversa sau împiedica momentul juridic al divorțului. Partea emoțională implicată în acest demers face ca lucrurile să decurgă bine doar dacă soțul, sau mai bine zis ambii soți, beneficiază de asistență juridică din partea unor avocați, avocați care vor atenua impactul emoțional al momentelor judiciare ale divorțului.