Divorțul și dreptul locativ al soților raportat la locuința de familie

Divorțul presupune și clarificarea chestiunii locative cu privire la imobilul unde vor locui soții după divort. Locuința de familie are un regim juridic foarte bine definit de Codul civil. Locuința de familie nu este nici adresa din buletin a soților, nici locuința declarată la Primărie, nici locuința de familie notată ca atare în Cartea Funciară (dacă nu se mai locuiește acolo), ci este locuința unde, în fapt, chiar și fără forme legale, se află/viețuiesc soții împreună, sau, dacă s-au separat în fapt, soțul împreună cu copiii.

Definiția legală este următoarea: locuinţa familiei este locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii. De aici reiese că locuința de familie este locul unde se află și conviețuiesc cei doi soți, cu sau fără copii, ori, dacă s-au separat, locul unde se află și conviețuiește soțul cu copilul/copiii. Tot din acest text de mai sus reiese că atunci când soții nu au copii și locuiesc separat, nu mai există locuință de familie în sensul legii, neputându-se deci discuta de vreun beneficiu locativ. Prin familie normele din Codul Civil înțeleg soții sau soții ori soțul cu copiii. Un singur soț care locuiește separat față de celălalt soț, neavând nici un copil, nu mai constituie o familie, deci nu se mai pune nici problema unei locuințe de familie cu beneficiul legal aferent.

Calitatea unui imobil de a fi locuință de familie trebuie să subziste la data formulării cererii de divorț, deci în acel imobil, la data formulării cererii de divorț sau cererii reconvenționale în divorț, trebuie să locuiască soții sau un soț cu copilul. Dacă această calitate a imobilului nu mai subzistă și deci în fapt soții ori soțul cu copilul locuiește în alt imobil la această fatp, dreptul locativ nu există în patrimoniul lor, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru nașterea lui.

Ce este beneficiul locativ raportat la locuința de familie și cui i se va atribui după divorț? Problema se pune în situațiile în care soții nu se mai înțeleg și formulează divorț pe cale judiciară. Beneficiul locativ nu se discută la notarul sau ofițerul de stare civilă, deci nu poate fi pus în discuție dacă divorțul are loc pe cale notarială sau administrativă. Doar pe cale judiciară se poate tranșa problema beneficiului locativ.

Beneficiul locativ este un drept comun al soților în a locui în imobilul închiriat sau avut în co-proprietate, dacă până la momentul divorțului acel imobil constituia locuință de familie în sensul celor indicate mai sus. Dacă era un simplu imobil închiriat ori o simplă co-proprietate, locații unde soții nu locuiau, dreptul privind beneficiul locativ nu există.

Beneficiul locativ este un drept comun al soților în a locui în imobilul închiriat sau avut în co-proprietate (beneficiul locativ nu există dacă un imobil este bun propriu al unui soț), drept care, în situația în care conviețuirea împreună devine imposibilă și deci soții nu se mai înțeleg, se atruibuie doar unuia dintre ei, celălalt fiind obligat să părăsească locuința. Acest drept ce conține beneficiul locativ se va atribui unuia dintre soți după 3 criterii legale, ce vor fi analizate de instanță în următoarea ordine: 1. interesul superior al copilului, 2. culpa în desfacerea căsătoriei, și 3. posibilitățile locative proprii ale soților.

Interesul superior al copilului de a avea continuitate în locuința de familie este un argument și un temei legal pentru atribuirea imobilului părintelui care are grijă în mod statornic de copil (părinte rezident). Culpa în desfacerea căsătoriei ar trebui să nu fie a celui care solicită dreptul beneficiului locativ, vinovăția exclusivă a acestuia în desfacerea căsătoriei fiind temei de respingere a cererii de atribuire a acestui drept. Soțul care se face vinovat de nerespectarea angajamentelor conjugale nu poate avea drepturi mai multe și mai mari ca soțul care nu se face vinovat cu nimic de desfacerea căsătoriei. Dacă însă culpa este comună, atunci ei vor avea drepturi egale cu privire la acest beneficiu locativ.

Dacă unui soț i se atribuie de către instanță beneficiul locativ, acesta va plăti celuilalt o indemnizație – o sumă de bani  – pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuință. Indemnizația datorată pentru acest lucru se poate imputa și la partaj, din cota celui care era obligat să o plătească. Trebuie menționat că este vorba doar de o sumă dată cu titlul de cheltuieli de mutare, și nu cu titlu de chirie lunară, deci de o sumă fixă și unică, nu de o sumă lunară. Mai mult, dacă soțul căruia nu i se va atribui beneficiul locativ va fi găsit vinovat de instanța ca fiind singur răspunzător de desfacerea căsătoriei, deci i se va stabili culpa exclusivă, acesta pierde și dreptul la beneficiul locativ dar și dreptul la această indemnizație.

Atribuirea beneficiului locativ produce efecte juridice de la data la care hotărârea de divorț devine definitivă, în baza ei putându-se cere evacuarea celuilalt soț sau acțiuni de reintegrare a soțului căruia i s-a atribuit acest drept. În practică problema nu se pune cu privire la imobilele închiriate, pentru că pe parcursul procesului contractul de închiriere ajunge la termen ori unul din soți se mută din acel imobil. Problema se pune de cele mai multe ori în situația beneficiului locativ al unui soț cu privire la imobilul proprietatea lor comună. În aceste cazuri atribuirea este destul de importantă pentru că ea produce efecte până la data la care hotărârea de partaj rămâne definitivă. Cum partajul poate fi cerut deodată cu divorțul sau ulterior, ori poate fi amânat sine die de către părți (pentru 2-5-20 ani, etc), este de la sine înțeles că acest drept este de o mare importanță mai ales pentru soțul care nu are altă locuință. În timp, raportat la echivalentul unei chirii, acest drept locativ se traduce într-un avantaj pecuniar considerabil pentru soțul care va sta gratuit în imobil.

Observăm că în aceste situații este importantă culpa pe care o va stabili instanța privind desfacerea căsătoriei, culpa exclusivă a unui soț conducând la lispirea acestuia de dreptul beneficiului locativ. Instanța va administra probe din care să reiasă cu claritate și certitudine cine și cât a fost vinovat în provocarea divorțului, în funcție de atitudinea fiecărui soț față de obligațiile legale, dispunând atribuirea în mod corect și în funcție de celelalte criterii indicate mai sus. Legea protejează în aceste situații cu precădere minorii, beneficiul locativ fiind atribuit de cele mai multe ori părintelui care are în grijă copiii, dacă nu are alt imobil cu titlu de locuință. Dacă acest părinte ce are și minorii în îngrijire are un alt imobil ce poate fi folosit ca locuință iar celălalt părinte nu deține nici un alt imobil, beneficiul locativ i se va atribui acestuia din urmă, în funcție și de elementele legale indicate mai sus.