Avocat ILIE DORINPrescripția dreptului de a obține executarea silită are un regim juridic complex. Ea este o instituție juridică de ordine privată, astfel că un titlu ce incorporează o creanță prescrisă nu va putea fi refuzat de executorul judecătoresc când i se solicită executarea silită și nici nu va fi respins de instanță când i se va solicita acesteia încuviințarea executării silite. Daca prescripția ar fi fost de ordine publică, atunci ori executorul ori instanța ar fi putut să o invoce și deci să paralizeze executarea silită. Fiind de ordine privată, doar părțile o pot invoca, în termenele și condițiile prevăzute de lege, așa cum vom detalia mai jos.
Fiind o chestiune ce privește exclusiv părțile raportului obligațional, doar ele pot dispune de ea. Doar părțile raportului de creanță supus executării – debitorul, creditorul și eventual garantul, ori alt terț interesat – pot beneficia de avantajele prescripției extinctive a dreptului de a cere ori de a continua executarea silită.
Prescripția nu stinge dreptul de creanță, nu stinge datoria. Datoria va rămâne valabilă și viabilă din punct de vedere juridic, doar că ea va fi una de tip natural, deci o dată invocată și reținută prescripția de către instanță, datoria nu va putea face obiectul unei acțiuni execuționale, dar va putea fi plătită benevol.
Prescripția stinge doar dreptul de a cere și obține executarea silită prin intermediul autorităților și mecanismelor execuționale judiciare. Acest drept de a executa silit un debitor care nu își îndeplinește la termen obligația, este un drept ce derivă din dreptul la un proces echitabil, faza executării silite fiind componentă a procesului civil, faza finală a acestuia. Prescripția stinge doar posibilitatea apelării la această ultimă fază de executare silită.
După constatarea prescripției de către instanță, creditorul va putea solicita de la debitor doar îndeplinirea benevolă/voluntară a obligației, chiar dacă și chiar și atunci când o instanță a constatat prescripția. Dacă debitorul informează creditorul că nu dorește nici îndeplinirea voluntară a obligației, creditorul nu mai poate face nimic.
În acest context, prescripția este o sancțiune pentru creditorul nediligent care nu a pus în executare silită titlul executoriu ce conținea obligația, în termenul maximal indicat de lege. Pentru stabilitatea raporturilor juridice și pentru o securitate a acestor raporturi, legea instituie termene limită în care această bunătate sau păsuire din partea creditorului poate fi valabilă. Ulterior acestor termene, debitorului i se naște dreptul de a invoca prescripția și de a nu mai executa obligația.
Așadar prescripția este un drept ce se naște în patrimoniul debitorului după trecerea unui anumit timp, de 1, 2, 3, 10 ani sau alte termen instituit de lege, timp în care creditorul putea apela la mecanismul judiciar execuțional pus la dispoziție de către stat. Acest drept se poate transforma într-o apărare împotriva executării silite.
Totuși dreptul născut în patrimoniul debitorului comportă anumite limite juridice, fiind unul relativ, raportat strict la anumite termene și condiții. Când și cum se poate prevala debitorul de acest drept al prescripției?
Oricând după împlinirea termenului legal de prescripție, debitorul poate să îl invoce în fața instanței competente. Invocarea lui în fața celeilalte părți, în fața executorului sau în fața unei autorități ori instanțe necompetente nu are nici un efect juridic, fiind nulă/invalidă.
Totuși pentru a stabili dacă s-a scurs și s-a împlinit termenul de prescripție, trebuie analizată intervenirea sau nu a eventualelor întreruperi sau suspendări care pot lungi în timp perioada de calcul a termenului de prescripție.
Așadar în primă fază debitorul trebuie să analizeze dacă termenul de prescripție este împlinit, calculând și suspendările și întreruperile, dacă acestea au fost incidente în speță. Cauzele de suspendare și întrerupere diferă dacă a fost sau nu începută o executare silită.
Dacă termenul de prescripție este împlinit, atunci va trebui identificat mecanismul judiciar, acțiunea propriu-zisă, pe care o are la dispoziție debitorul pentru a invoca în fața instanței acest incident juridic, în apărarea sa. Din acest moment, prescripția este și un drept și o apărare a lui, drept și apărare care vor trebui să respecte rigorile legii.
Astfel în lege sunt două căi, în funcție de stadiul creanței. O cale judiciară este atunci când creanța a fost pusă în executare silită și o altă cale este dacă creanța nu a fost pusă în executare silită, ori dacă a fost pusă, o astfel de executare a încetat prin dispoziția executorului în acest sens.
Dacă nu s-a inițiat o executare silită, calea invocării prescripției este calea acțiunii în constatare. Acțiunea va avea ca pârât pe creditor, iar instanța va verifica dacă este împlinit termenul de prescripție, în caz afirmativ admițând cererea și constatând prin hotărâre prescripția dreptului de a se mai obține executarea silită cu privire la acea datorie/obligație. Tot acțiunea în constatare este calea atunci când s-a inițiat o executare silită dar aceasta a fost încetată prin dispoziția executorului judecătoresc, dacă se verifică termenul de prescripție care va fi curs în cursul respectivei executări silite.
Dacă s-a inițiat o executare silită, trebuie identificată prescripția ce se cere a fi analizată și constatată de instanță.
Astfel, dacă se solicită constatarea prescripției intervenite până la momentul formulării cererii de executare silita, acest termen de prescripție prealabil executării, va putea fi invocat doar pe calea contestație la executare formulate în 15 zile de la primirea somației sau a primelor acte de executare silită. Orice demers după aceste 15 zile va fi respins ca tardiv de către instanță; în acest context, chiar dacă debitul este prescris, atât timp cât prescripția nu a fost invocată în termenul legal, prescripția va fi acoperită, și deci executarea silită va continua in condiții de legalitate, neputând fi oprită în baza prescripției.
Dacă se solicită constatarea prescripției intervenite pe parcursul executării silite trebuie analizat dacă acest termen s-a împlinit, dacă nu a avut cauze de suspendare și de întrerupere, și dacă executarea nu a fost încetată de către executorul judecătoresc. Executorul poate închide un dosar de executare silită din varii motive, printre care insolvabilitatea debitorului (uneori insolvabilitatea este motiv de suspendare a executării). Dacă executarea nu a încetat, dosarul de executare fiind încă activ pe rolul executorului judecătoresc, dar prescripția a intervenit, termenul de prescripție fiind împlinit, se poate face contestație la executare, prescripția fiind un incident execuțional, contestație care nu va fi supusă termenului de 15 zile dacă nu se vor mai fi făcut acte de executare silită, putând fi făcută deci oricând după împlinirea termenului de prescripție.
Dacă executarea va fi fost încetată de executor, dosarul de executare fiind închis, dar în cursul executării fiind împlinită prescripția, invocarea acesteia în apărare de către debitorul poate fi făcută ori pe calea acțiunii în constatare cum am scris mai sus, ori acesta poate aștepta inițierea de către creditor a unei noi executări, executări pe care o va întâmpina cu o contestație la executare în care va putea invoca această prescripție.
În orice situație, deși poate părea că prescripția este o instituție juridică simplă, ea este de o complexitate ridicată, cu atât mai mult cu cât au fost acte de suspendare, întrerupere, sau acte de începere ori încetare a executării silite. În atare condiții se impune o analiză atentă a acestei apărări, pentru a vedea dacă este fezabilă și dacă este sau poate fi o apărare câștigătoare pentru debitor. Creditorul trebuie să analizeze dacă, o dată invocată, a fost invocată în termenele și condițiile stipulate de lege, pentru a se apăra și el în consecință.
