Meniu Închide

Este nevoie de o justiție și pentru victime? Sunt ele excluse din procesul penal? Practică judiciară din Bulgaria, Suedia și Germania

Victima unei infracțiuni este victima unei fapte penale indiferent că acea faptă a fost sesizată sau nu organelor judiciare. Statutul de victimă apare odată cu prejudiciul creat, prejudiciu care poate fi de natură patrimonială sau nepatrimonială. De exemplu în cazul victimelor violenței domestice victima suferă deseori un prejudiciu moral și este supusă unor intimidări și hărțuiri greu de depistat de organele judiciare și greu (sau uneori imposibil) de materializat/constatat de către medicii legiști/experți, deci greu de probat.

Statutul juridic de victimă sau altfel spus identificarea unei persoane ca fiind o persoană vătămată ca urmare a unei infracțiuni apare odată ce acea infracțiune intră în circuitul judiciar al organelor de cercetare penală. Până la sesizarea organelor de poliție victima a fost tot victimă doar că nu a fost identificată de organele/autoritățile statului cu acest statut.

Asociația PRO REFUGIU a organizat prin Programul Justiție a Uniunii Europene câteva conferințe/seminarii despre rolul victimei în procesul penal, drepturile victimei în astfel de situații, cooperarea avocaților, magistraților, asistenților sociali și psihologilor în privința apărării și reliefării drepturilor și intereselor persoanelor vătămate.

La astfel de conferințe s-au analizat practici din diferite țări europene în ceea ce privește justiția pentru victime și s-au punctat elemente legislative necesare pentru consolidarea drepturilor victimelor la nivelul legislației europene și naționale.

Practica judiciară din unele state membre ale Uniunii Europene nu este mult diferită de cea din România. Câteva diferențe sunt însă notabile:

  • în Bulgaria există o cameră special amenajată în anumite centre ale poliției denumită ”BLUE ROOM” unde are loc audierea minorilor victime ale infracțiunilor. Camera oferă un spațiu confortabil, relaxant și primitor pentru minor, iar audierea lui este facilitată de acest ambient plăcut
  • în Germania s-a făcut un studiu privind costurile pe care le suportă societatea ca urmare a fenomenului de violență domestică. Cercetarea a scos la iveală faptul că anual statul german suportă costuri de 3,4 miliarde de euro ca urmare a faptelor de violență domestică (sunt incluse costurile cu procedurile judiciare, costurile cu sprijinirea victimelor, despăgubiri, etc). Tot aici un studiu arată că în ultimii ani numărul cazurilor de violență domestică a crescut cu aproximativ 10%. La fiecare 3 zile o femeie este ucisă de actualul sau fostul partener în această țară
  • tot în Germania statul a elaborat un Ghid pentru Victime, ghid care poate fi citit de persoanele supuse abuzurilor și faptelor penale pentru a-și cunoaște drepturile și pentru a identifica autoritățile unde pot depune plângeri sau cereri de asistență. Totuși în anumite circumscripții s-au creat rețele locale mixte (polițiști, avocați, procurori, asistențo, psihologi) pentru protecția victimelor infracțiunilor și pentru a identifica astfel nevoile specifice ale fiecărei victime
  • În Suedia există o foarte bună colaborare între poliție, asistenții sociali și avocați. Avocații se specializează în privința modului de a gestiona asistența cu victimele infracțiunilor în funcție de natura faptelor penale. Aici există Consiliul Național pentru Prevenirea Infracțiunilor, autoritate care are ca rol elaborarea de politici și practici care diseminează cetățenilor informații necesare diminuării fenomenului infracțional.
  • Tot în Suedia există Autoritatea de Sprijin și Despăgubiri pentru Victimele Infracțiunilor. Autoritatea  oferă date și informații pentru victimele infracțiunilor privind procedurile pe care le au de ales pentru a-și recupera pagubele, ajutându-le în mod efectiv în acest sens.
  • Rolul avocatului suedez este de a colabora cu procurorul în vedere apărării drepturilor persoanei vătămate, de a analiza interesele victimei în deplină confidențialitate și de a asista victima în ceea ce privește cererile de despăgubire
  • Ca și în România există dreptul la despăgubire din partea statului dar natura lui este subsidiară și cuantumul mic. Cu alte cuvinte dacă nu există un Asigurator care să plătească daunele și nici inculpatul nu poate repara prejudiciul victimei, statul oferă el însuși o despăgubire. În cele mai multe state această despăgubire nu acoperă decât daunele materiale nu și pe cele morale, care vor reveni deci exclusiv în sarcina inculpatului. Despăgubirea este însă mică: în Bulgaria se oferă un maxim de 5.000 euro. În Germania nu există prag minim și nici prag maxim ci sumele se raportează la nevoile de viață ale persoanei vătămate. În Suedia există un Plan Guvernamental de Despăgubire a victimelor. În România despăgubirea/compensaţia financiară pentru prejudiciile materiale prevăzute la art 27 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea 211/2004 se acordă în limita unei sume echivalente cu 10 salarii de bază minime brute pe ţară stabilite pentru anul în care victima a formulat cererea de compensaţie financiară.
  • Împăcarea dintre făptuitor și victimă și retragerea plângerii sunt posibile în toate statele pe tot parcursul procesului penal, cu mici excepții (și în România sunt limite raportate la infracțiuni și stadiul procesual. În Germania retragerea plângerii trebuie însușită în toate cazurile de procuror, în caz contrar procesul penal continuă (la noi doar în anumite cazuri trebuie însușită de procuror). Aceste împăcări lasă loc recuperării prejudiciilor materiale și morale direct de la făptuitor, ceea ce este un fapt foarte important pentru victime și stat (care astfel scapă de obligația de despăgubire) dar au ca revers recidiva și repetarea situațiilor.

Cum pentru depășirea traumei repararea pagubei are un rol esențial pentru victimă, cred că statele ar trebui să ofere mai mult sprijin victimelor pe acest aspect al medierii autorizate (prin persoane specializate) dintre făptuitor și victimă. Statele ar trebui să se preocupe de dreptul primordial al victimei de a-și recupera efectiv și cât mai repede paguba oferind cadrul necesar negocierilor private și intermediate ori supravegheate de persoane autorizate în acest sens. Asta ar fi o justiție dreaptă pentru victimă. Așa s-ar face dreptate și pentru ea, în mod complementar cu sancționarea inculpatului (desigur în mod atenuant în astfel de cazuri pentru a impulsiona inculpații să repare prejudiciile materiale și morale).

Minimalizarea rolului și poziției victimei în proces echivalează uneori cu excluderea ei din procesul de justiție.  Înfăptuirea justiției fără concursul și fără implicarea persoanei vătămate, mai ales atunci când persoana vătămată are un prejudiciu considerabil de recuperat, echivalează cu înfăptuirea parțială și deci deficitară a justiției. Asta pentru că în lanțul infracțional victima este o piesă importantă și justiția trebuie să țină cont de ea , mai bine spus de drepturile și de interesele ei concrete raportate la fiecare caz.

Pentru o justiție eficientă și completă, fiecare caz ar trebui tratat cu o grijă aparte pentru persoana vătămată.

Protecția persoanei vătămate este un subiect de interes pentru state. Politicile europene sunt în direcția reliefării și consolidării drepturilor și intereselor victimelor în procedurile judiciare.

Dreptul persoanei vătămate de a fi informată privind drepturile sale efective și concrete este doar un drept general și vag în procesul penal român, deseori neînțeles de victimă datorită vulnerabilității și traumei în care se află. Revine celor care interacționează cu victima să îl discute în mod elaborat și să îl explice în amănunt, oferindu-i detalii despre întreaga situație în care se află.

Din modul în care sunt protejate drepturile victimei în România pot spune că în general nici legiuitorul nici anchetatorul român nu are grijă de drepturile și interesele persoanei vătămate, fiind preocupat deseori exclusiv de persoana inculpatului. Ultimii ani arată că legiferarea a fost net în favoarea inculpaților/condamnaților ignorând poziția și interesele persoanei vătămate, drepturi care au fost mereu neglijate ori chiar restrânse dacă ne gândim la dreptul la un mediator sugrumat anual de legiuitorul român.

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente