Meniu Închide

Cât durează și care sunt etapele unui proces civil

Voi expune mai jos, cât mai scurt, cât durează și care sunt etapele unui proces civil în 2025. Procesul civil necesită parcurgerea unor etape clar stabilite de procedura civilă. În ceea ce privește avocatul sau partea, toate etapele sunt extrem de importante și trebuie gestionate cu maximă seriozitate, dar punctul culminant și de maximă atenție trebuie să fie concluziile/dezbaterile, etapă în care trebuie punctate cu claritate și precizie cerințele, probele, temeiurile și argumentele pe care solicitările se întemeiază.

De principiu orice proces are următoarele etape:

1.etapa de pregătire a judecății; în această fază se citează părțile, martorii, li se pune în vedere acestora sau altor autorități să aducă la dosarul cauzei diferite documente, date, informații, să plătească taxe de timbru, să depună întâmpinări, răspunsuri, note, apărări, ce vor fi necesare cercetării judecătorești, se dispune expertiza acolo unde este cazul.

2. etapa de cercetare judecătorească; în această fază se administrează probele în sensul că se analizează conținutul documentelor, înscrisurilor, se audiază martorii, se iau interogatoriile părților, se analizează mijloacele materiale de probă, se vizualizează planșele foto-video, se analizează conținutul expertizei, se pun în discuție noi probe dacă sunt necesare, concludente și utile, etc.

3. etapa de dezbateri/concluzii pe fondul cauzei; este sau cel puțin ar trebui să fie etapa în care părțile discută, dezbat și analizeză în profunzime chestiunea supusă judecății, alături de și cu mijlocirea judecătorului. În procesul civil român chestiunea privind dezbaterile nu prea seamănă cu dezbaterile avocațiale americane. Dezbaterile în proces sunt de fapt concluzii unilaterale ale avocaților sau părților, nedezbătute, în care nu intervine judecătorul, și cu privire la care uneori avocatul advers cere și i se dă sau nu un cuvânt în replică. Dezbaterile pot fi orale sau doar scrise; la procedurile scrise (cum ar fi CVR – cererea de valoare redusă) ce se desfășoară fără prezența părților dezbaterile iau forma unor concluzii scrise trimise la dosar de părți/avocați. Dezbaterile sunt de fapt o expunere sumarizată a ce se cere și a motivelor/argumentelor pe care se bazează cerința, fără a se discuta în contradictoriu cu nimeni, nici cu judecătorul, nici cu partea adversă sau avocatul ei, decât arareori sub forma cuvântului în replică. Concluziile trebuie să fie scurte, uneori judecătorii limitând temporal la câteva minute aceste ”dezbateri„  sau mai bine zis concluzii, la fel fiind limitat și dreptul la replică. Dezbaterile judiciare nu au deci conotația dezbaterilor juridice ci reprezintă expunerea pe scurt a solicitărilor exprimate în cererea de chemare în judecată. Pentru celeritate, aceste dezbateri iau forma unor concluzii ce se vor expune pe scurt oral, dar avocatul și/sau partea au posibilitatea să le depună în scris la dosarul cauzei pentru a fi lecturate de judecător la momentul deliberării. Concluziile ce se depun în scris după terminarea ședinței ajung la dosar și pot fi cunoscute de partea adversă doar dacă se vor încărca în dosarul electronic și partea va accesa acest dosar. Dacă acestea nu vor ajunge la dosarul electronic, partea adeversă nu va putea ști conținutul dezbaterilor/concluziilor celeilalte părți…

4. etapa de deliberare și pronunțare a hotărârii este faza în care judecătorul analizează cererea, argumentele, temeiurile, probele, concluziile expuse în faza de dezbateri și emite o hotărâre pe baza acestora. Hotărârea poate fi definitivă, apelabilă sau recurabilă, în funcție de natura litigiului. După pronunțare soluția apare pe portalul instanței, iar după redactarea hotărârii se va comunica părții sau avocatului dacă partea a ales ca domiciliu procedural sediul cabinetului de avocat care o reprezintă. Durata dintre pronuntare, redactarea hotărârii și comunicarea acesteia la parte/avocat poate fi de câteva saptâmână sau luni, arareori depășind și 1 an.

Fie că un proces care durează unul sau mai multe termene, o lună sau mai mulți ani, fiecare proces trece prin aceste etape. De exemplu, chiar și la o ordonanță președințială ce se judecă de regulă la un singur termen, acest proces trece prin aceste faze, doar că, fiind un proces ce nu privește fondul cauzei, probele sunt mai suple și sunt aduse la dosar până la termen, termen la care are loc deja cercetarea judecătorească și dezbaterea pe fond, uneori chiar și pronunțarea.

În funcție de natura și valoarea litigiului și incidentele survenite, un proces poate face obiectul unui apel sau recurs, unei revizuiri sau unei contestații în anulare. De principiu majoritatea cauzelor pot fi atacate cu apel, fază în care un nou complet de judecată, în baza acelorași argumente si probe, completate cu probe noi, analizează temeinicia și legalitatea hotărârii primei instanțe. Recursul poate fi declarat mai restrictiv ca un apel, doar dacă sunt probleme privind legalitatea unei hotărâri, în ceea ce privește dreptul material sau procesual.

Durata procesului diferă în funcție de natura litigiului si probele ce se administrează. Dacă e vorba doar de înscrisuri, un proces poate dura până într-un an. Dacă se administrează proba cu martori ori expertize, atunci un proces poate dura 2-3-4 ani, cu titlu excepțional chiar și mai mult. Sunt procese, mai ales cele de drept funciar, care durează și 10 ani. Durata procesului poate fi dată și de numărul de părți și domiciliul acestora: domiciliul sau reședința în străinătate face ca citarea să fie mai de durată și prin acest fapt să se mărească durata procesului. În faza de apel procesul poate dura mai puțin deoarece probele deja sunt culese și câștigate cauzei, iar probe noi cu martori sau expertize sunt admise arareori, apelul judecându-se de regulă după materialul probator conținut și obținut deja în dosar. Un apel durează de regulă 1-2 termene, însemnând, cu tot cu judecarea cauzei și redactarea/comunicarea hotărârii, un interval de 6-12 luni.

După cum se observă procesul civil este destul de anevoios și de durată având în vedere contextul judiciar actual. Numărul mare de litigii și numărul mic de judecători este cauza acestei durate excesive din punctul nostru de vedere. Noi avocații, sperăm zi de zi la îmbunătățirea sistemului de justiție. O justiție tardivă și morbidă, nu este justiția pe care o vrem noi avocații și nici cea pe care și-o doresc nici justițiabilii. Noi avocații vrem o dreptate, o justiție mai fermă, mai rapidă și mai previzibilă, la fel ca clienții noștri.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente