Meniu Închide

Încetare proces penal ca urmare a încheierii unui acord de mediere la infracțiunea de loviri și alte violențe

În cadrul biroului nostru, în luna martie, s-a desfășurat o mediere privind un conflict generat în trafic, soldat cu o acțiune penală privind infracțiunea de loviri și alte violențe. Cele 5 persoane implicate în altercație (4 inculpați și o persoană vătămată) au găsit de cuviință că iertarea și pacea este cea mai bună soluție la acea situație. Iertarea nu a fost gratuită ci a fost compensată de daune morale și materiale plătite în cadrul medierii.

Cheltuielile judiciare au fost imputate exclusiv inculpaților, conform clauzei din cadrul acordul de mediere semnat cu fiecare. Dacă retragerea plângerii avea loc la notar sau în fața instanței, cheltuielile judiciare erau imputate exclusiv persoanei vătămate.

Conținutul acordului de mediere astfel cum a fost semnat în cadrul biroului nostru:

Noi (părțile) în urma medierii conflictului generat de faptele de loviri și alte violențe ce fac și obiectul dosarului penal ……… aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1, declarăm că ne-am iertat reciproc, stabilind de comun acord următoarele:
Pe latura civilă a cauzei:
Eu ……….. am plătit azi data semnării acordului de mediere suma de 3.000 euro (treimiieuro) lui……….., cu titlu de daune în dosarul amintit.
Eu ……………. am primit azi data semnării prezentului acord de mediere suma de 3.000 euro (treimiieuro) de la ……………, cu titlu de daune în dosarul amintit.
Pe latura penală a cauzei:
Eu ………………, am luat la cunoștință și sunt de acord cu efectul legal al acordului de mediere de înlăturare a răspunderii penale a lui …………… cu privire la toate faptele de loviri și alte violențe ce fac și obiectul dosarului penal ……………, dorind în mod expres exonerarea lui de răspundere penală pentru orice faptă din acest dosar penal.
Noi părțile am convenit ca …………….  să plătească integral cheltuielile de judecată, și, în consecință, eu  …………….mă angajez să plătesc toate cheltuielile judiciare ce se vor stabili în dosarul amintit, organul în drept stipulând că toate aceste cheltuieli vor fi în totalitate în sarcina mea, în acord cu prevederile art. 275 alin. 1 pct. 2 lit.c Cod Procedură Penală.
Întelegerea intervenită între noi este definitivă și totală, priveste atât latura civilă cât şi latura penală a conflictului şi a dosarului, prin urmare declarăm soluţionat în totalitate conflictul dintre noi.

Soluția instanței:

Ora estimata: 08:30
Complet: Complet PENAL
Tip solutie: Încetat procesul penal
Solutia pe scurt: În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin.(1) lit. g) C.pr.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului ……. (), sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. de art. 193 alin. (2) C.pen. cu aplic. art. 41 alin.(1) C.pen., art. 43 alin. (5) C.pen. și art. 77 lit. (a) C.pen. ca urmare a încheierii unui acord de mediere cu persoana vătămată …….. () În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin.(1) lit. g) C.pr.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului …………. (), sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. de art. 193 alin. (2) C.pen. cu aplic. art. 77 lit. (a) C.pen., ca urmare a încheierii unui acord de mediere cu persoana vătămată ……….. () În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin.(1) lit. g) C.pr.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului ……………, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. de art. 193 alin. (2) C.pen. cu aplic. art. 77 lit. (a) C.pen., ca urmare a încheierii unui acord de mediere cu persoana vătămată ………….. În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin.(1) lit. g) C.pr.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului …………, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. de art. 193 alin. (2) C.pen. cu aplic. art. 77 lit. (a) C.pen., ca urmare a încheierii unui acord de mediere cu persoana vătămată………… () În baza art. 397 alin.(1) C.pen. rap. la art. 25 alin.(1) C.pr.pen. ia act de faptul că între fiecare dintre cei 4 inculpaţi şi partea civilă ……… s-au încheiat acorduri de mediere cu privire la latura civilă a procesului penal, prejudiciul fiind acoperit în totalitate. În baza art. 397 alin.(1) C.pr.pen. ia act de faptul că Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Teodorescu” () nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art.398 rap la art. art. 275 alin.(1) pct.(2) lit. c) C.pr.pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţii …………. la plata sumei de 1300 lei (din care 700 lei pentru faza de urmărire penală), cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 17.06.2020
Document: Hotarâre  388/2020  17.06.2020

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente