Avocat ILIE DORINÎncetarea executării silite deși exista poprire pe cont și notare în cartea funciară se poate dispune dacă sunt întrunite condițiile legale privind prescripția dreptului de a mai obține executarea sau mai bine zis de continuare a executării silite. Speța a fost instrumentată de cabinetul meu de avocat în circumstanțele de mai jos în perioada aprilie 2024 – septembrie 2025.
În aprilie 2024 clienta a venit la mine pentru o consultanță privind executarea silită, aducând și câteva documente emise de executor în anul 2020. Deși exista o singură creanță, au fost deschise 3 dosare de executare silită în anul 2016, la același executor. În aceste dosare ultimul act de executare silită a fost făcut în 2020, fiind o poprire pe conturile clientei mele, cont în care nu exista la momentul popririi nici o sumă de bani, și nici ulterior nu a fost alimentat, fiind un cont bancar inactiv.
Clienta a venit la mine pentru a mă consulta dacă poate beneficia de prevederile prescripției dreptului de executare silită din cursul acestor executări silite, având în vedere că de 4 ani nu mai știe nimic și nu a mai primit nimic de la executor. Analizând situația și stadiul executării silite am conchis că merită încercat un proces de contestație la executare silită prin care să încercăm să valorificăm prescripția și alte apărări care ar mai fi relative la nulitatea executării silite.
Lipsa unui act de executare comunicat în perioada 2020 – 2024 când clienta a solicitat demersurile de contestație la executare silită și deci implicit a unui termen de contestare a actului, a făcut ca intimatul, recuperator de creanțe, să invoce prescripția tardivității și a prematurității.
Tardivitatea a invocat-o spunând că în 2024 nu se poate contesta un act emis în 2020, deși noi nu am contestat nici un act din 2020, acela doar fiind actul ce a determinat ziua de începere a cursului prescripiei, folosindu-ne de el doar din prisma termenului de prescripție.
Prematuritatea a invocat-o prin prisma faptului că nu am așteptat un nou act de executare asupra căruia aveam dreptul de contestație la executare în care să invocăm și prescripția de până la el. În atare condiții, după logica recuperatorului de creanțe, clienta mea ar fi trebuit să aștepte încă 2-3-4-10 ani în care era posibil/probabil sau nu ca executorul să facă sau nu acte de executare silită, să i le comunice sau nu clientei mele ca aceasta să reintre în termenul de 15 zile în care poate contesta acel act de executare, și în care ar fi avut posibilitatea de invocare a prescripției. Chestiunea e vădit lipsită de logică.
În răspunsul la întâmpinare și în apărări am arătat că prescripția dreptului de a mai cere/obține/continua executarea silită intervenită în cursul executării silite nu este supusă unui termen de formulare, jurisprudența națională fiind unanimă aupra faptului că ea poate fi introdusă oricând pe parcursul executării silite fiind un incident execuțional ce va fi soluționat de instanța de executare fără a se raporta la termenul de contestație de 15 zile de la comunicarea vreunui act de executare, de vreme ce nu se contestă acte de executare (care nici nu se mai emit) ci se contestă o stare de fapt și anume starea nelucrării dosarului de executare silită pe o perioadă de 3 ani.
Tot în apărări am arătat că prescripția din cursul executării silite este un incident execuțional ce intervine tocmai din lipsa de efectuare de acte de executare timp de 3 ani de zile, și, din acest motiv, după scurgerea celor 3 ani de zile de la data ultimului act de executare, cel executat silit poate oricând iniția un astfel de demers de constatare a prescripției, constatarea prescripției fiind o acțiune ce nu vizeaza un act unic și distinct de executare – ce ar îndritui debitorul executat la contestarea lui în termenul de 15 zile de la comunicare, ci fiind o acțiune ce vizează tocmai intervenirea unei situații generice de prescripție în dosarul de executare silită. Termenul de 15 zile este inaplicabil și datorită faptului că în materia prescripției din cursul executării silite nu are ce să se comunice debitorului executat silit, deci nu poate fi vorba de ipotezele de la art. 715 Cod Procedură Civilă.
Asemănarea prescripției cu perimarea. Prescripția în aceste situații este similară cu instituția perimării, perimare care nu are nici un termen de formulare, ci poate fi oricând formulată după trecerea celor 6 luni de zile de nelucrare a cauzei. În mod similar, în cazul prescripției din cursul executării silite, generate de neefectuarea de acte de executare timp de 3 ani de zile, nu se pune vorba vreunui termen, ci debitorul poate oricând formula o astfel de acțiune, instanța fiind abilitată să verifice dacă sunt întrunite condițiile prescripției de 3 ani de zile de la data ultimul act de executare silita invocat de contestator. Nici ipoteza in care un debitor ar aștepta încă 2-3-6 ani până la un nou act de executare pe care să îl poată contesta în termen de 15 zile nu poate fi primită, devreme ce ar lipsi de dreptul de acces la justiție pe cel care are o presrcipție împlinită, cărți funciare blocate, sechestre puse, timp în care executorul nu face acte de executare, unui astfel de debitor fiindu-i grav afectate drepturile de proprietate dacă s-ar merge pe o astfel de interpretare. Totodată o acțiune în constatare, fie pe cale de acțiune de drept comun, fie ca acțiune ce ia forma unui incident execuțional cum e cazul nostru, nu poate avea un termen de formulare, atât timp cât legea nu îl prevede. Din aceste motive, doctrina și jurisprudența au recunoscut unanim dreptul debitorilor de a putea solicita constatarea prescripției din cursul executării silite oricând, fără nevoia unui termen, legea neprevăzând un termen în astfel de situații.
Pe lângă alte apărări, am menționat că nu au fost acte de întrerupere și nici de suspendare a executării silite, fapt ce a condus la împlinirea termenului de prescripție, instanța fiind îndrituită să constate intervenirea prescripției dreptului de a mai continua executarea silită.
Față de apărările noastre și ale recuperatorului de creanțe, raportat la situația de drept și actele execuționale din dosar instanța a reținut că: se reține că ultimul act de executare silită este un act de inființare a popririi din data de 15.04.2020. Susținerea intimatei în sensul că a fost întrerupt termenul de prescripție, în conformitate cu dispozițiile art. 709 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, iar cursul prescripției dreptului de a obține executarea silită a fost suspendat, prescripția nefiind aplicată în această perioadă, nu poate fi primită întrucât nu s-a efectuat nici un demers în această perioadă și nu există probe din care să rezulte că debitoarea nu a obținut venituri. Instanța subliniază faptul că în situația în care nu a fost recuperată nicio sumă de bani, nu se poate reține efectuarea unui act de executare silită de natură a justifica întreruperea cursului prescripției extinctive în sensul art. 709 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă. Într-adevăr, executarea silită poate fi reluată inclusiv pentru sumele datorate de către debitor cu titlu de cheltuieli de executare, însă reluarea nu poate produce efecte decât înăuntrul termenului de prescripție extinctivă de 3 ani, astfel cum prevede în mod expres art. 705 alin. 1 Cod procedură civilă. (…)
Soluția instanței: față de aceste considerente, instanța admite contestația la executare și dispune anularea tuturor formelor de executare emise în dosarele de executare nr x ale BEJ y emise după data de 15.04.2023, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului de a obține executarea silită.
Soluția instanței de fond a rămas definitivă prin neapelare, practic recuperatorul de creanțe nu a mai făcut apel achiesând la decizia instanței, jurisprudența fiind unanimă privind situația expusă mai sus.
Așadar instanța ne-a dat dreptate și a constatat prescripția evaluată și invocată de noi, admițând contestația la executare silită, acordând clientei mele cheltuielile de judecată (onorariu de avocat, costuri copiere dosare executare silită) și returnarea taxei de timbru de la organele de impozite locale.
