Avocat ILIE DORINJustiția târzie descurajează sau încurajează medierea și negocierea? Având în vedere greva magistraților, mulți colegi mediatori și avocați promovează ideea că medierea este o variantă atunci când procesul judiciar nu poate avea loc sau când justiția este târzie, durează mult. Se crede că oamenii vor apela la mediere dacă procesul lor stă pe loc. Este negocierea mai tentantă în atare context?
Din punctul meu de vedere justiția târzie nu crește apetitul pentru negociere și mediere ci dimpotrivă, o justiție întârziată dăunează medierii și negocierii. O justiție târzie descurajează negocierea și medierea, așa cum o justiție promptă și fermă ar incuraja medierea și negocierea. Voi expune mai jos argumentele și raționamentul meu.
Argumentele pe care le voi expune mai jos se adresează și celor din aparatul legislativ care, după declarațiile presei, au în lucru pachete legislative care ar încuraja medierea și negocierea ca alternative la procesul judiciar sau civil, pentru decongestionarea instanțelor. Aglomerarea instanțelor nu se va rezolva niciodată prin mediere ori negociere. Nici măcar dacă acestea ar fi obligatorii. Exemplu Italiei este grăitor în acest sens: italienii au de peste 10 ani medierea obligatorie dar instanțele sunt la fel de agomerate iar procesele durează la fel de mult.
Medierea și negocierea nu vor avea nici un efect privind numărul mare de litigii ce intră în instanțe, atât timp cât justiția este una moale, târzie, fără vlagă, fără forța și fermitatea care pot să trezească în pârât sau inculpat dorința de mediere și negociere a unei soluții amiabile.
O soluție amiabilă este tentantă doar dacă o soluție judiciară este rapidă, fermă și deci stresantă, aproape de pârât sau inculpat, persoane de care depinde în fapt medierea. Vorbim de pârât sau inculpat la modul generic ca reprezentanți ai procesului civil ori penal, părți elementare din astfel de litigii, persoane de a căror decizie depinde în mod fundamental o negociere sau o mediere.
De ce o justiție târzie și moale descurajează negocierea și medierea? Pentru că o justiție târzie aduce în mintea părților din litigii ideea și sentimentul de nedreptate sau de dreptate cu porția. Dreptatea întârziată se apropie de ideea de dreptate amânată, de dreptate diluată. Dreptatea amânată și super amânată face bine și priește pârâtului ori inculpatului.
Dreptatea amânată/târzie lipsește de orice forță pe reclamant (vorbim generic de procesul civil) sau partea vătămată (vorbim generic de procesul penal) și întărește forțele pârâtului și inculpatului.
Speranțele și încrederea în dreptate/justiție ale reclamantului și persoanei vătămate scad pe zi/lună procesuală ce se scurge cu amânări și amânări, în timp ce speranțele și încrederea pârâtului ori inculpatului că va scăpa (cel puțin un timp) de cerere/acuzație/hotărâre cresc.
În timp ce este deschis un proces care ar trebui să redea încrederea reclamantului/persoanei vătămate în forța justiției și a dreptului, faptul amânării și întârzierii unei hotărâri, crește zi de zi un sentiment de dezolare judicară pentru aceste persoane, care nu mai găsesc vigoarea și forța de a-și face dreptate. Banii învestiți în proces pe taxe de timbru, onorarii de experți și onorarii de avocați, par a fi bani risipiți în zadar. Acești bani deja plătiți, descurajează reclamantul/pârâtul să acceseze medierea ori negocierea, variante ce presupun și ele costurile aferente: costuri de pregătire a medierii/negocierii, onorarile mediatorului sau onorariile avocatului pentru ședințele de negociere.
Sentimentul de neîncredere în justiție, sentiment ce se adâncește pe zi ce trece, cumulat cu banii deja avansați/investiți în ideea de dreptate, fac ca apetitul reclamantului ori persoanei vătămate să fie scăzut în ceea ce privește o soluție amiabilă. Totuși, prin consultarea avocatului și încurajarea către soluții amiabile, sunt cazuri în care se inițiază discuții privind soluții ori măcar propuneri de soluții amiabile.
Deși din partea celui care a pornit procesul și are interesul cel mai mare în finalizarea procesului, finalizare ce întârzie, ideea de mediere sau de negociere apare uneori și se materializeaza în invitarea părții adverse la mediere ori negociere, această propunere de negociere sau mediere se lovește de un zid dur: dezinteresul și refuzul pârâtului ori inculpatului.
Dezinteresul/refuzul total al acestor persoane – care au în aceste situații calitatea de invitați la mediere sau negociere – este născut, crescut și alimentat tocmai de justiția târzie. Justiția târzie le profită din plin, crescându-le speranțele că vor scăpa de o hotărâre și de o executare silită, sau cel puțin prezentul și viitorul apropiat nu le este amenințat. Dezinteresul lor privind negocierea și medierea se bazează și se alimentează din sentimentul lor de încredere că cel puțin un timp, dacă nu de tot, vor scăpa de rigorile și forța legii.
Acest sentiment de scăpare îi face să fie neutri și indiferenți la dorința de soluții amiabile dintr-o potențială negociere ori mediere, soluții ce pentru ei s-ar traduce în convenții/contracte/angajamente pentru care nu au nici un interes să le materializeze acum, în prezent.
De ce să se angajeze singuri la anumite obligații pe care, fără să facă nimic, le așteaptă încă ani buni, într-un viitor îndepărtat, de la instanțe? De ce să semneze acum un acord de mediere sau o tranzacție avocațială, contracte ce conțin obligații, când viitorul îndepărtat de 2-3-4 ani este un timp de respiro pentru ei, timp în care oricum nu execută nimic și sunt sub cupola prezumției de nevinovăție civilă sau penală, timp în care oricum speră că oarecum, măcar de anumite obligații vor scăpa sau lucrurile se vor modifica în favoarea lor, prin simpla curgere a vremii. Nu au nici un interes să modifice situația prezentă în defavoarea lor prin semnarea unui acord de mediere sau a unei tranzacții ce ar face obligațiile prezente și executabile.
Dacă justiția ar fi promptă, fermă și viguroasă, iar o hotărâre judecătorească ar fi iminentă și ar amenința direct și imediat drepturile/patrimoniul pârâtului ori inculpatului, șansele ca pofta și interesul acestora pentru mediere și negociere ar crește vertiginos. Forța legii ce bate la ușa lor i-ar face să apeleze degrabă la variante amiabile pentru a scăpa de puterea legii, de puterea unei hotărâri judecătorești. Interesul lor pentru mediere și negociere ar crește, și ei s-ar așeza în mod cert la masa negocierii pentru a scapa de brațul și forța legii. Acesta este motivul pentru care medierea și negocierea funcționează în statete unde procesele sunt puține și rapide iar legea este fermă (de ex. SUA, țările europene nordice).
În contextul celor de mai sus este evident că cât justiția este mai târzie cu atât negocierea și medierea au șanse și mai mici. Acest lucru deoarece pârâții și inculpații profită de această vulnerabilitate judiciară chiar prin pasivitatea lor, pentru că interesul lor este să scape cât mai mult timp sau de tot (prin prescripții sau alte forme juridice) de sancțiunea civilă sau penală. Pasivitatea instanței alimentează pasivitatea justiției, chestiune ce le profită lor celor vizați de o hotărâre jduecătorească. Chiar și dacă scapă nu de tot ci doar pentru un timp, timp cât procesul întârziat merge din amânări în amânări, pentru ei e un câștig, un mare câștig. În atare situație, interesul lor pentru negociere și mediere este aproape de 0, și oricât ar dori reclamantul sau persoana vătămată o soluție amiabilă cu pârâtul sau inculpatul, aceasta nu poate veni.
Pe lângă alte motive pentru care medierea nu funcționează în România și anume lipsa unei culturi a dialogului, a negocierii, a explorării de interese în litigii, dorința de răzbunare cu orice cost/preț, lipsa de mediatori (sunt doar 150 mediatori activi la nivel național), etc, justiția târzie și lipsită de vlagă este ingredientul central al nefuncționalității medierii.
O justiție ofilită, fără vigoarea și fermitatea pe care ar trebui să le aibă, este o justiție ce încurajează litigiile, conflictele și delictele. Aceasta este realitatea de azi din România.
Concluzia este clară: justiția târzie descurajează negocierea și medierea, așa cum justiția rapidă încurajează aceste metode de soluționare amiabilă a litigiilor, exemplele din SUA și țările europene nordice fiind elocvente. O justiție târzie încurajează litigiile și, ca un efect de bulgăre, ele cresc și tot cresc, creșterea numărului de litigii fiind încurajată chiar de justiție.
