Avocat ILIE DORINParticipând la un proiect de cercetare la nivel european privind justiția și statul de drept am răspuns și la câteva întrebări privind medierea penală în România, pe lângă chestiunile referitoare la procedurile judiciare, drepturile avocaților, drepturile inculpaților și independența organelor judiciare, a procurorilor și a judecătorilor. Proiectul aparține Organizației internaționale World Justice Project și este finanțat de Uniunea Europeană.
Printre chestiunile puse în discuție sunt și cele referitoare la legislația și încurajarea medierii în procesele penale din România. Am răspuns cât se poate de ferm că medierea penală în România nu este încurajată nici de legiuitor, nici de organele judiciare. În mod cert, medierea penală este insuficient și ineficient reglementată și utilizată în România.
Am arătat că medierea penală este înțeleasă greșit ca scop, ca principii, și ca beneficii, de aici legiuitorul și organele judiciare pierzând încrederea în această metodă de soluționare a litigiilor penale. Blamarea medierii și a mediatorilor ca fiind cei care ”îi scapă pe infractori” arată clar gândirea destul de gri a unor persoane, mai ales relativ la reparația ce trebuie să fie conferită persoanei vătămate, reparație de care aceasta este lipsită în totalitate în actuala reglementare juridică și practică judiciară.
Reparația și protecția victimei sunt încă elemente neluate în seamă de legiuitor și de organele judiciare.
De asemeni am explicat cum statul nu încurajează această metodă alternativă, nu stimulează accesibilitatea ei, deși pentru persoana vătămată, dar evident și pentru inculpat, beneficiile sunt net superioare unui proces judiciar, mai ales privind repararea/recuperarea prejudiciului.
La acest moment, una din marile probleme ale medierii penale este limitarea temporală a procedurii la momentul citirii extrasului din Rechizitoriu în fața instanței de fond. Această limitare aduce grave prejudicii persoanei vătămate și inculpaților. Totuși, unele instanțe amână acest moment al citirii actului de sesizare și amână cauza dând un nou termen de judecată până la care părțile au posibilitatea de finalizare a procedurilor de împăcare/mediere.
Nu puține sunt cauzele când această amânare nu este singulară, ci cauza se amână de 2-3-4 ori pe durata unui interval de 4-6 luni de zile (în cauzele cu mai multe persoane vătămate și/sau cu mai mulți inculpați), termen în care procesul penal se lungește în mod nejustificat, fără a se face alte acte de judecată. Chiar eu, în calitate de avocat am avut un dosar ce s-a amânat din 20.11.2023 până în 05.03.2024 – aproape 4 luni de zile – pentru ca părțile să se împace/medieze, fără a se face nici un alt act de procedură în cauză. În acest context consider că trebuie reevaluată această limitare temporală a actului de mediere ori împăcare, pentru a nu se ajunge la tergiversarea cauzei și creșterea duratei excesive a procesului penal fără o justificare rațională.
Desfășurarea medierii în paralel cu procesul penal și până la finalul acestuia, așa cum se desfășoară discuțiile/negocierile făcute de avocați în situația retragerii plângerii prealabile, ar fi oportună și necesară, având în vedere și timpul necesar desfășurării medierii în majoritatea situațiilor. Etapa de convocare a părților, de negociere propriu-zisă și etapa finală de redactare și încheiere a unui acord de mediere semnat de către toate părțile, sunt proceduri ce necesită timp, iar orice grabă ori limită de timp nu face decât să afecteze esența procesului de mediere.
Deși plângerea prealabilă poate fi retrasă până la finalul procesului, deci inclusiv în fază de apel, neavând deci o limitare temporală procesuală, nu înțeleg rațiunea pentru care medierea/împăcarea a fost limitată la începerea judecății, moment de la care părțile încep să își facă o strategie de apărare. Nu înțeleg de ce li se ia opțiunea unei strategii de mediere, acolo unde legea le-a permis pe fază de urmărire penală aceste aspect și unde dreptul material le permite medierea, dar dreptul procesual le-o limitează, le-o condiționează. Consider că această limitare a medierii penale nu are o justificare rațională, nu are o logică-juridică.
Dacă s-ar elimina limita temporală raportată la citirea actului de sesizare și s-ar da posibilitatea de exercitare a dreptului de mediere până la pronunțarea unei soluții definitive, procesul penal ar putea decurge în mod normal fără pauze, sincope și intermitențe și fără a-i fi afectată durata rezonabilă, iar medierea penală ar decurge în mod firesc, fără grabă, fără urgențe sau urgentări ca acum, fără termene limită, părțile discutând cu mediatorul în mod liber, liniștit, fără presiuni temporale.
Alte probleme privind medierea penală se vor reliefa la finalul proiectului când se va face un Raport în acest sens, raport ce îl voi publica întocmai.
