Avocat ILIE DORINPrezentul articol a fost prezentat în prealabil la CONFERINȚA NAȚIONALĂ CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ ȘTIINȚIFICO-PRACTICĂ „Medierea – abordare integrativă a conflictului”, organizată în zilele de 15-16 octombrie 2019 de Consiliul de Mediere din Republica Moldova, Ministerul Justiției din Republica Moldova și Departamentul Drept procedural al Facultății de Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu USAID, BERD și IDLO.
Medierea penală are ca scop, ca deziderat, ca principiu și ca rost șansa de reintegrare efectivă a inculpatului și de recuperare a prejudiciilor persoanei vătămate. Aceasta ar fi o definiție sumară a medierii penale. Astfel medierea penală apare ca o șansă, ca o posibilitate, ca o oferta pentru făptuitor și pentru persoana vătămată. Pentru făptuitor ca o șansă de a fi reintegrat în societate și de a nu ajunge la închisoare, iar pentru persoana vătămată ca o șansă de a-și recupera prejudiciile materiale și morale, ori de a-și vindeca traumele produse de infracțiune cu ajutorul mediatorului (în mediere este posibilă participarea unor specialiști cum ar fi psihologii ori psihoterapeuții).
Fiind o șansă, medierea penală trebuie lăsată de legiuitor la îndemâna făptuitorului și a persoanei vătămate. Altfel spus medierea trebuie să existe ca drept fundamental și exercitarea acestui drept trebuie să fie lăsată la aprecierea fiecărui făptuitor, fiecărei persoane vătămate din fiecare infracțiune. Desigur, efectele unui eventual și potențial acord de mediere trebuiesc bine cântărite de legiuitor în fiecare caz, pentru a nu încuraja faptele penale ci pentru a le descuraja și pentru a reorienta comportamentele antisociale. În contextul legislativ european, un acord de mediere poate fi cauză de înlăturare a răspunderii penale (stabilită individual la anumite infracțiuni), cauză de atenuare a răspunderii penale (stabilită individual la anumite infracțiuni) ori circumstanță atenuantă (stabilită general la orice infracțiune).
În practica medierii penale discuțiile cu persoana vătămată nu sunt strict în sfera juridică. Undeva în jur de 20% din discuții au un conținut juridic, restul sunt discuții ce exced juridicul și intră în latura socio-umană a situației. Realitatea aceasta este oarecum valabilă și în medierea civilă.
Astfel, în mediere, persoanele vătămate sunt puse în rolul de a explica percepția lor asupra conflictului, cât au fost deranjate sau traumatizate de conflict, cum au perceput și cum percep (la momentul medierii) conflictul. Sunt invitate să discute despre prejudiciile și percepțiile lor, despre ce soluții preferă, despre ce soluții ar fi oportune, despre ce posibilități sunt în recuperarea prejudiciilor materiale și morale, despre ce nevoi și interese au raportate la conflictul penal și la starea lor actuală datorată infracțiunii.
Dacă ar fi să identificăm categorii ale discuțiilor, juridic vorbind discuțiile vor viza latura penală și latura civilă a conflictului/dosarului. Dar această categorie ar lipsi medierea de ce-i este propriu: percepția victimei și analiza conflictului prin vizorul acestei percepții. Ca atare, discuțiile depășesc această categorie și merg în zona umanului și socialului. Mediatorul dirijează aceste discuții în funcție de ”vizorul” persoanei vătămate. Percepția persoanei vătămate dă direcția și tonul discuțiilor.
Dincolo de latura civilă și penală a conflictului, persoanele vătămate au pus în discuție latura naturală, latura morală, latura psihologică, latura socială și latura religioasă a conflictului, astfel cum au resimțit-o și cum au creionat-o ele. Voi explica pe scurt câteva puncte de vedere ale persoanelor vătămate raportat la cele anterioare.
Latura naturală a conflictului este privită de persoanele vătămate ca normalitatea conflictului. Prin urmare conflictul penal le apare ca fiind normal în societate, singura chestiune neliniștitoare fiind raportată la întrebarea ”de ce tocmai eu”. Această neliniște nu poate fi rezolvată decât cu o resemnare, mai ales când între victimă și făptuitor nu există un raport precedent. De exemplu, la o înșelăciune prin telefon (metoda accidentul), nu există nici o legătură dinainte intre făptuitor și victimă, caz în care victima își va pune întrebări de genul ”de ce tocmai eu?”, ”de ce mi s-a întâmplat mie?”. Latura naturală a infracțiunii explică infracțiunea prin naturalețea ei. Este natural să existe infracțiuni. Este firesc să existe infractori, și dacă e firesc să existe infractori și infracțiuni la fel de firesc și natural este să existe și victime. Furtul, înșelăciunea, traficul de peroane, falsul, sunt infracțiuni vechi de mii de ani, și apar ca naturale. Faptul că ele sunt naturale vine de la faptul că există în mod firesc în impulsul natural al unor oameni. Unii se nasc cu sau dobândesc acest impuls de a frauda oamenii, de a viola drepturile, de a falsifica realitatea. Chiar și în cele mai civilizate locuri de pe glob există infracțiuni, mai mici, mai mari, mai multe, mai puține, mai inteligente, mai clasice. Nu există societate fără infractori și fără infracțiuni. Latura naturală atrage o răspundere naturală pentru infractor. Astfel că dacă e firesc și natural să existe infracțiuni și infractori, firesc este ca ei să plătească, în bani sau în zile de închisoare. Dintotdeauna a fost această răspundere financiară sau cu libertatea, existând posibilitatea compensării între bani și zile de închisoare, în funcție de gravitatea faptei raportată la societate și la persoana vătămată. În Vechiul Testament furtul se pedepsea de la 2 ori, până la 4-5 ori (dacă era vorba de o oaie furată şi tăiată sau vândută) şi 7 ori (dacă bunul respectiv era furat de foame), iar dacă hoţul nu putea plăti despăgubirea, prin vânzarea bunurilor sale, era vândut ca rob.
Latura morală a conflictului este percepută din perspectiva umană a situației. Este uman, este moral să furi? Nicidecum. Ipoteza aceasta este pusă în discuție mai cu seamă de persoanele vătămate cu un grad ridicat de cultură. Pentru aceste persoane a face ceva de ordin penal este un delict la adresa rațiunii, un act imoral și nedemn pentru om. Dincolo de latura penală și civilă, latura morală joacă un rol important în cântărirea unei clemențe de către persoana vătămată. Dacă se ajunge la o înțelegere amiabilă transcrisă în acordul de mediere, latura civilă este soluționată, latura penală este și ea soluționată, dar ce facem cu latura morală? se întreabă adesea victima. Răspunde moral infractorul? Cum ar putea răspunde moral? Răspunderea morală ține de regretul faptei și conștientizarea răului făcut, conștientizare care trebuie să se creioneze în mintea făptuitorului. Răspunderea morală nu poate fi cuantificată și nici acoperită de texte scrise în acord sau declarații. Poate că starea de regret și răspunderea morală se observă cel mai bine după închiderea dosarului: din atitudinea față de societate a celui iertat. Dacă se reintegrează, dacă se angajează, dacă își face o familie, dacă își ia anumite responsabilități sociale, este foarte probabil ca latura morală să fie acoperită și ea în urma medierii. Dacă însă făptuitorul se află în regres social, continuă activitatea ilicită și dă semne că nu a înțeles clemența oferită, este de la sine înțeles că el nu a răspuns din punct de vedere moral.
Latura psihologică a conflictului este o chestiune foarte importantă pentru persoana vătămată. Cele mai grave infracțiuni produc cele mai mari traume victimelor. Sunt însă, la extrema cealaltă, infracțiuni care nu produc traume ori produc traume mici și ușor digerabile. Persoana vătămată discută în linii mari această latură cu mediatorul. Cu cât trauma este mai accentuată cu atât persoana vătămată este mai închisă și nu va discuta acest aspect ori nu va accepta medierea. Un mediator în materie penală va trebui să aibă cunoștințe din domeniul psihologiei victimei pentru a putea analiza și dezbate latura psihologică a conflictului. În acest sens se poate merge în mediere în direcția unei ameliorări ori recuperări de ordin psihologic, dacă mediatorul reușește să facă victima să vadă/să identifice/să definească exact trauma, să o accepte și să accepte un început de remediu. Răspunderea făptuitorului pentru dauna psihologică se concretizează deseori sub forma prejudiciului moral. Astfel prejudiciul moral sau psihologic se traduce într-o sumă de bani care să acopere costurile psihologice (ședințe, terapii, costuri raportate la un randament mai scăzut al victimei la locul de muncă, etc) ale situației. Mediatorul ar trebui să pună în discuția făptuitorului exact daunele psihologice, să îi explice trauma produsă de faptă așa cum o prezintă/percepe persoana vătămată, dincolo de banii care echivalează trauma. Acest lucru ar contribui la conștientizarea efectelor faptei. Instrumentul din mediere prin care părțile fac un schimb de rol este util în aceste cazuri. Mediatorul poate invita făptuitorul să se pună în locul victimei pentru a observa pe cât posibil cum s-ar simți dacă ar fi el persoana vătămată. Aceasta inversiune este foarte utilă medierii penale dacă este folosită de mediator la momentul oportun. Acest moment nu este prestabilit, ci rămâne la dispoziția și înțelepciunea mediatorului.Latura psihologică ține de emoțiile, trăirile, stările persoanei vătămate dar și ale inculpatului. Reabilitarea socială a făptuitorului poate pleca de aici.
Latura socială a conflictului supus medierii se raportează la societate în ansamblul ei. În dreptul penal o infracțiune presupune existența concomitentă a două persoane vătămate: societatea(statul), ca primă persoană vătămată și persoana fizică sau juridică efectiv vătămată de infracțiune, ca a doua persoană vătămată. În analiza laturii sociale a infracțiunii victima, desenează o analiză a efectelor infracțiunii și a medierii pentru societate. Dincolo de prejudiciul său personal, prejudiciul societății este pus în discuție și este teoretizat ca efecte/consecințe. Un prejudiciu adus societății ar fi faptul că, odată înlăturată răspunderea penală prin acordul de mediere, făptuitorul va fi din nou în societate ca și cum nu ar fi făcut nici un rău societății. Nu ar exista nici o răspundere în fața societății dacă un acord de mediere l-ar exonera total de răspundere, spun unele persoane vătămate în mediere. Astfel de persoane vătămate au ajuns la ideea că legea ar trebui să fie modificată în sensul atragerii unei răspunderi sociale pentru făptuitori, după încheierea acordului de mediere. O astfel de răspundere socială ar repara și răul produs societății. Ea s-ar putea traduce în muncă în folosul comunității, pentru ca astfel un făptuitor să conștientizeze mai în detaliu că a produs un rău nu numai persoanei vătămate ci și societății și astfel, prin muncă nu prin închisoare, și-ar răscumpăra greșeala. Această răspundere ar fi un adaos la răspunderea în fața victimei arătată prin încheierea acordului de mediere. Ea s-ar putea face progresiv, în funcție de gravitatea faptei. Totodată prin munca în folosul comunității acesta ar fi oarecum și supravegheat în sensul de a se analiza conduita lui post-infracțiune și astfel ar putea fi dirijat mai bine spre reintegrare socială, dezideratul politicilor penale. Medierea și Răspunderea socială prin muncă în folosul societății/comunității ar putea fi puse în balanță cu răspunderea penală la anumite infracțiuni. Răspunderea socială prin muncă în folosul comunității trebuie pusă în discuția legiuitorului, nefiind reglementată cu raportare la mediere la acest moment la noi în țară.
Latura religioasă comprimă elemente din conflict în chestiuni de ordin religios. Este dezbătută de persoanele vătămate care au înclinații în acest sens. Orice întâmplare rea din viața creștinului/omului religios autentic îi pune acestuia un semn de întrebare. Cu alte cuvinte tot ce i se întâmplă rău unui om are o conotație și o explicație religioasă. În atare cazuri discuțiile trebuiesc desfășurate strict cât este optica persoanei vătămate pentru a nu da loc de discuții și divergențe ce țin de credințe și tradiții diferite pentru mediatori și victime. Latura religioasă comportă legături cu latura morală. Este drept și just să ierți un om care a greșit atât de grav încât are un dosar penal? Este un lucru plăcut lui Dumnezeu? Este benefică o astfel de indulgență/clemență pentru oameni și societate? Produce bine sau produce rău? Sunt iertarea și împăcarea porunci divine?Astfel de teme pot fi dezbătute acolo unde persoana vătămată are înclinații și inițiază teme în acest sens, nici într-un caz mediatorul nu ar trebui să fie inițiatorul acestor aspecte.
Observăm că discuțiile privind latura penală și latura civilă sunt fragmente din medierea penală, mediatorul nelimitându-se la aceste teme. Dimpotrivă, sunt explorate toate laturile conflictului care au adus persoanei vătămate o serie de întrebări și neliniști pe care le poate explora cu mediatorul.
Discuțiile din medierea penală vizează toate aceste laturi în ideea de a pune la dispoziția vătămate instrumente reparatorii și la dispoziția făptuitorului instrumente restaurative cât mai eficiente.
