Meniu Închide

O prevedere cât un principiu de drept privind responsabilitatea și responsabilizarea instituțiilor atunci când comunică măsuri/sancțiuni contravenționale, disciplinare sau penale

Urmărind procesul legislativ cu privire la proiectul de modificare a normelor de procedură penală am observat o idee foarte sănătoasă ce poate fi folosită ca principiu în diferite materii de drept. Este vorba de prevederea conform căreia organele judiciare au o obligație în plus atunci când fac comunicări publice despre etapele/sancțiunile procesuale ale unui caz. Textual, în modificările preconizate, se spune că atunci când organele judiciare (n.n DNA, DIICOT,  Structurile judiciare ale Poliției, Parchetele) fac comunicări publice privind începerea urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, sau trimiterea în judecată a unei persoane acestea au obligația să publice, în aceleași condiții, și soluțiile de clasare, renunțarea la urmărirea penală sau încetarea procesului penal, ori soluțiile de achitare, încetare a procesului penal ori de restituire la parchet, dispuse de instanța de judecată. 

Prevederea de mai sus vine mai ales în contextul jocurilor de imagine și de sunet privind arestarea ori trimiterea în judecată a unor persoane publice, persoane care ulterior au fost declarate nevinovate de instanțe dar care nu și-am mai putut spăla imaginea publică. Norma de mai sus ar dori să spele imaginea negativă dată de un comunicat publicat în cursul unor proceduri, comunicat care deși face referire la prezumția de nevinovăție în finalul lui, induce opiniei publice o doză de culpabilitate a persoanei vizate de comunicat. Mai toți ar zice: ” a făcut el ceva”, ”nu iese fum fără foc”, și multe alte asemenea păreri care aduc o umbră de vinovăție socială (nu juridică) asupra persoanei vizate de cercetările penale. Persoana însăși, familia și grupurile sociale din care face parte suferă anumite prejudicii morale generate de acel comunicat. În definitiv, dupa parcursul etapelor procesuale sau uneori administrative, instanța va decide dacă, cât și cum acea persoană se face vinovată de ceva. Dar până la pronunțarea acelei sentințe, persoana în cauză deja începe să fie supusă oprobiului public, și uneori pierde fără să vrea sau uneori din propria voință poziția/locul/jobul avută/avut. În atare condiții o minimă reparație ”declarativă” din partea organelor judiciare ar aduce un echilibru față de situația inițială. Este oarecum imposibil să restaurezi situația unei denigrări publice, dar o minimă restaurație se cere în astfel de situații. Acest lucru este urmărit de prevederea de mai sus care se vrea a fi introdusă în Codul de Procedură Penală.

Dincolo de dosarele penale pe care ea le vizează, consider că o astfel de restaurație ”declarativă” se impune în toate cazurile în care o instituție care are atribuții jurisdicționale (de a sancționa civil, administrativ, disciplinar) comunică societății luarea unei sancțiuni, dar ulterior cel sancționat este exonerat de orice răspundere și își dovedește definitiv nevinovăția. Prin urmare, aceste instituții ar putea fi obligate ca, în cazul în care au aplicat amenzi (ca exemplu) și au făcut un comunicat în acest sens iar cel sancționat se apără în instanțe de nedreptatea făcută de agenții constatatori și își dovedește nevinovăția iar instanța înlătură sancțiunea aplicată, atunci aceste instituții să fie obligate să comunice public și acest fapt prin care cel sancționat a fost declarat nevinovat de instanță relativ la acea faptă.

Să luăm exemplul comunicatului de ieri al Consiliului Concurenței, comunicat prin care 3 lanțuri de magazine au fost amendate cu 18.8 milioane de euro. Acestea au fost acuzate și sancționate pentru încălcarea normelor naționale și internaționale privind concurența. De la sine înțeles că unele din ele vor contesta acele amenzi și este probabil ca unele chiar să își dovedească nevinovăția în fața unei instanțe. Dacă își vor dovedi nevinovăția, va face Consiliul Concurenței un anunț public privind faptul că acele societăți care au contestat și câștigat în instanță au fost sancționate de organele Consiliului Concurenței pe nedrept? Ar fi echitabil și corect un astfel de anunț? Eu zic ca da, ca o minimă reparație a prejudiciului de imagine.

O astfel de prevedere poate avea valoare de principiu în sensul de a se aplica oricărei instituții și oricărei comunicări privind o persoană fizică sau juridică, având în vedere mai ales prejudiciul de imagine ireparabil în substanța lui.

La ce bun un astfel de principiu în comunicările publice? Cred că ar conduce în primul rând la responsabilizarea celor care fac comunicate dese și uneori la limita relei-intenții față de anumite persoane. Cred ca ar conduce la un echilibru între faptul comunicat inițial și realitatea de fapt așa cum a fost definitiv tranșată de instanțe. Mai mult, ar aduce mai multa responsabilitate în sarcina instituțiilor și agenților din instituții, atât a celor care constată și aplică sancțiuni cât și a celor care fac comunicatele.

Prin instaurarea unui principiu legal al comunicării inițiale și finale asupra unui caz s-ar ajunge la diminuarea abuzurilor care, din păcate, nu lipsesc societății românești. Ar conduce la asumarea unor eșecuri sau abuzuri care ar deveni transparente și vădite prin comunicarea unui final de situație uneori diametral opus celui inițial comunicat.

În Era Fakenews-ului consider necesară o astfel de regulă nu numai cu referire la comunicările organelor judiciare ci la orice alte comunicări ale oricăror alte instituții care aplică sancțiuni civile, administrative, disciplinare.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente