Pot face soții partajul bunurilor comune fără a divorța?

Partajul bunurilor comune dobândite de soți  în timpul mariajului are loc de regulă după încetarea căsătoriei prin divorț sau alte forme. Unii soți aleg să facă partajul în același timp cu divorțul, alții divorțează rezolvând problema partajului ulterior.  Acest partaj este necesar doar în cazul în care la momentul încheierii căsătoriei soții au ales comunitatea legală de bunuri și nu au optat pentru regimul separației de bunuri.

Comunitatea de bunuri este regimul matrimonial prin care bunurile dobândite de soți sunt bunuri comune, cu anumite excepții. Comunitatea de bunuri înseamnă că soții devin coproprietari de drept pentru orice bun dobândit în timpul căsătoriei, dacă acesta nu este bun propriu al soțului dobânditor. Separația de bunuri este regimul matrimonial prin care fiecare soț dobândește bunuri în proprietate exclusivă, orice bun dobândit de fiecare soț fiind bun propriu, celălalt soț neavând nici un drept cu privire la acesta. În România majoritatea familiilor au ca regim matrimonial ales regimul comunității de bunuri.

Totuși, există situații când ambii soți sau doar unul doresc/dorește partajul bunurilor comune, dar nu și divorțul. Astfel se pune problema partajului bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei fără a se cere divorțul și fără a se discuta de divorț. Un astfel de partaj este posibil oricând și în orice situație, chiar dacă unul dintre soți se împotrivește și nu este de acord cu această împărțire.

Fie că acest partaj este determinat de probleme financiare, de datoriile familiei sau de datorii personale ale unui soț, iminența unor executări silite, iminența unor măsuri asiguratorii civile ori penale (sechestre, popriri), etc, chestiuni ce îi privesc pe ambii soți sau doar pe unul dintre el, partajul este posibil. În aceste cazuri partajul, pentru a fi valabil și a produce efecte juridice, se va face doar pe cale notarială sau judecătorească.  Reiterăm că în aceste situații nu se pune în discuție sub nici o formă încetarea căsătoriei, desfacerea ori anularea ei. Soții își vor continua viața de familie mai departe ca și înainte, partajul vizând doar drepturile, obligațiile și creanțele patrimoniale. Toate celelalte drepturi și obligații nepatrimoniale dintre soți rămân neafectate de acest partaj.

Codul Civil reglementează la articolul 358 posibilitatea unui astfel de partaj, articol ce menționează că prin acest partaj nu se aduce atingere regimului matrimonial ales, deci nu se lezează și nu se schimbă regimul comunității de bunuri. În acest partaj soții doar împart bunurile dobândite în comun până la acel moment, urmând ca pe mai departe aceștia să rămână supuși regimului matrimonial al comunității de bunuri, putând dobândi noi bunuri în coproprietate.

Totuși, aceștia au dreptul de a schimba în timpul căsătoriei chiar și regimul comunității legale, sens în care, dacă sunt de acord, vor încheia în paralel cu partajul o convenție matrimonială prin care vor schimba regimul matrimonial din comunitate de bunuri în separație de bunuri. În acest sens, la data partajuluui vor face și o convenție matrimonială privind alegerea regimului de separație de bunuri. Astfel că de la această dată comunitatea legală va înceta și va fi activă separația de bunuri. De la această dată fiecare va dobândi bunuri în proprietate exclusivă și orice bun dobândit va fi bun propriu, de aici încolo nemaifiind nevoie de partaj.

Astfel soții au încheiat partajul cu privire la bunurile acumulate în trecut și evită partajul cu privire la bunurile ce le vor acumula în viitor.

Partajul propriu-zis se face conform regulilor generale în materie. În primă fază se stabilește masa partajabilă adică bunurile comune ce vor fi împărțite, după ce se elimină din listă bunurile proprii ale fiecărui soț. După aceasta se stabilesc datoriile/obligațiile comune, pentru a se scădea din masa partajabilă.

După ce se scad datoriile comune, se stabilește masa bunurilor rămase de împărțit. Ulterior se stabilește cota fiecărui soț, plecându-se de la prezumția legală a contribuției egale a soților la achiziționarea bunurilor, caz în  care cota fiecăruia este de 50% (1/2) din fiecare bun ce face parte din masa partajabilă. Cotele pot diferi, un soț poate avea 90% și celălalt 10%, în funcție de contribuția la achiziția bunului sau de îndeplinirea unor sarcini în cadrul familiei. Niciodată nu se poate stabili o cotă de 100% pentru un soț, pentru că acest lucru ar însemna că este bun propriu și nu bun comun supus împărțelii.

După aceasta se stabilește atribuirea fiecărui bun către un soț și sulta pentru celălalt. Plata sultei poate fi făcută odată cu partajul sau ulterior. De asemeni, dacă bunul poate fi împărțit fizic și secțiunile astfel rezultate pot fi folosite individual de fiecare viitor proprietar, se poate alege acest mod de partajare, fără a fi nevoie în aceste cazuri de plata unei sulte sau cu diminuarea considerabilă a acesteia (dacă o secțiune are o valoare mai mare).  Dispozițiile în materie de carte funciară rămân aplicabile (se vor întocmi acte cadastrale pentru fiecare secțiune ca fiecare proprietar să își poată intabula secțiunea ca unitate distinctă cu carte funciară proprie).

Așa cum menționam mai sus, partajul din timpul căsătoriei poate fi făcut la notar sau prin instanța de judecată. Dacă soții se înțeleg cu privire la toate aspectele privind partajul, atunci notarul este calea cea mai facilă și rapidă. Partajul poate fi total sau parțial: soții pot să partajeze toate bunurile comune dobândite până la acel moment, sau doar unele bunuri, pentru restul menținându-se starea de coproprietate.

Dacă un soț refuză acest partaj sau nu este de acord cu propunerea de partajare expusă și negocierile/discuțiile eșeuează, soțul care dorește partajul se poate adresa instanței de judecată pentru soluționarea partajului. În acest context instanța va decide, în funcție de probatoriul administrat, atât cota ce revine fiecărui soț cât și modul de atribuire și sulta. Partajul judiciar pleacă de la principiul de drept în materia co-proprietății conform căruia nimeni nu poate fi obligat să rămână în stare de indiviziune, deci oricine poate cere ieșirea din indiviziune în condițiile legii.

Spre deosebire de varianta notarială, pe cale judiciară se poate ajunge la partajare prin vânzarea silită a bunului/bunurilor, chiar dacă partajul este făcut în timpul căsătoriei. Instanța poate dispune vânzarea bunului/bunurilor în modul stabilit de coproprietari (vânzare amiabilă) ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică (vânzare silită prin executor judecătoresc), în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.

Un proces judiciar de partaj implică anumite costuri ce vor fie suportate de soțul care inițiază partajul, ulterior fiind imputate parțial celuillat soț conform cotei lui. Pe lângă taxa de timbru de 5% din valoarea impozabilă a fiecărui bun supus partajului, costurile procesuale sunt onorariul de avocat, onorariul expertului (în cazul în care pentru atribuirea de loturi sau bunuri este nevoie de expertiză pentru a vedea posibilitatea partajării în natură), și onorariul executoriului judecătoresc dacă se va ajunge la partajarea prin vânzarea silită.