Partajul când un minor este coproprietar

Partajul sau împărțirea bunurilor este operațiunea prin care doi sau mai mulți coproprietari decid să înceteze starea de coproprietate. Proprietatea comună poate exista sub forma devălmășiei și sub forma cotelor părți. În coproprietate este vorba despre două sau mai multe persoane care își pun problema următoare: cât și ce li se cuvine din bunul sau bunurilor comune?

Proprietatea comună în devălmășie este atunci când cotele fiecărui coproprietar prin raportare la masa coproprietății nu sunt determinate/cunoscute ci doar determinabile în funcție de varii criterii/ipoteze. Proprietatea este ”amestecată” și necunoscută în ceea ce privește fracția/cota/procentul fiecărui co-proprietar, aceștia neștiind nici cât și nici ce li se cuvine. Prin operațiunea de partaj cotele se vor identifica în mod real în direcția fiecărui coproprietar și fiecare va cunoaște cât  i se cuvine, ce i se cuvine și cum se va împărți bunul.

Proprietatea comună pe cote-părți, spre deosebire de cea în devălmăștie presupune existența și cunoașterea cotelor/fracției/procentului fiecărui coproprietar. În aceste situații coproprietarii știu cât li se cuvine din masa partajabilă dar nu știu ce și cum li se cuvine în mod concret din bunu/bunuri/masa partajabilă, acesta fiind motivul, scopul și obiectul unui partaj.

Partajul se poate face în două moduri: amiabil prin negociere (directă sau prin mediere) ori prin instanța de judecată. Orice coproprietar poate cere oricând celorlalți ieșirea din starea de coproprietate, iar refuzul acestora de a negocia sau discuta, va fi un pas spre un partaj judiciar. Coproprietatea mai este numită și stare de indiviziune, partajul fiind echivalentul diviziunii. Partajul poate fi cerut nu doar de către coproprietari ci și de alte persoane, cum ar fi creditori care au inițiat proceduri de executare silită și urmăresc bunurile unui coproprietar.

Una din problemele întâlnite în practică este atunci când printre coproprietari sunt persoane minore. Un partaj în care unul din coproprietari este minor, este mai anevoios. Acest lucru deoarece minorul nu are capacitate de exercițiu, deci nu poate să își exercite drepturile legale decât prin reprezentant – părinte sau tutore sau curator. În acest context un partaj amiabil sau judiciar comportă anumite restricții, mai ales dacă părintele este unul dintre coproprietari alături de minor.

Prin prisma protecției dreptului de proprietate aflat în patrimoniul minorului, legislația impune anumite condiții pentru acest tip de partaj. Din punct de vedere juridic partajul este un act de dispoziție, spre deosebire de actul sau actele de administrare. Dacă părintele ori tutorele poate administra liber și fără restricții bunurile minorului, în actele de dispoziție aceștia au anumite îngrădiri ori limitări legale.

Amintim că părintele nu este tutore și tutorele nu este părinte. Din punct de vedere juridic părintele este reprezentantul legal al minorului (numit de lege), iar tutorele este reprezentantul judiciar al acestuia (numit de instanță).

Actele de dispoziție în ceea ce privește partajul sunt acte prin care bunul minorului asupra căruia acesta are un drept de coproprietate este împărțit în modurile și condițiile prevăzute de lege. Partajul bunurilor minorului poate fi făcut în mod amiabil (la notar) sau judiciar (prin instanța de judecată).

Pentru partajul amiabil la notar Codul Civil impune condiția autorizării acestuia de către instanța de tutelă. Astfel că odată cu inițierea procedurilor notariale de partaj, părintele sau tutorele trebuie să obțină de la instanța de tutelă autorizația privind partajul. Instanța va da această autorizație doar dacă partajul corespunde nevoilor și intereselor minorului ori prezintă un folos vădit pentru acesta. În Încheierea respectivă instanța poate fixa limitele dreptului de dispoziție, modalitatea de dispoziție (condițiile vânzării) și modul de întrebuințare a banilor obținuți. Părțile vor decide în în limita dispozițiilor instanței. În practică se apelează foarte rar la această modalitate de partaj, tocmai pentru că oricum se ajunge la instanță pentru autorizare.  În acest context, soluția optimă în astfel de situații este partajul judiciar.

Pentru partajul judiciar Codul Civil nu mai impune condiția autorizării acestuia de către instanța de tutelă, rațiunea fiind aceea că în acest context părțile nu negociază ele și nu decid ele cotele, sultele, modurile de atribuire, etc, ci aceste aspecte sunt tranșate de instanță după analiza în detaliu a întregii situații de fapt și de drept. În aceste situații instanța analizează în detaliu drepturile și interesele patrimoniale ale minorului. Dacă în procedura de partaj notarială, notarul nu poate interveni peste decizia ori convenția de partaj a părților, iar acestea pot decide/conveni orice doresc, în procedura judiciară părțile nu au putere de decizie. Doar instanța va stabili și va decide toate chestiunile privind partajul, în funcție de probe.

În acest context, având în vedere obligația instanței de a veghea și de a respecta drepturile și interesele minorilor, aceasta va ține seama la partaj de protecția patrimoniului minorului (chestiune ce în procedura notarială s-ar fi făcut de către instanța de tutelă prin Încheierea de încuviințare a partajului). Altfel spus, dacă în procedura amiabilă notarială instanța verifică prealabil partajului propriu-zis dacă sunt respectate drepturile și interesele minorilor, emițând o Încheiere de autorizare a partajului, în procedura judiciară instanța verifică aceste aspecte la momentul în care va tranșa ea însăși partajul, evidențiindu-le în Hotărârea de partaj. Din acest motiv nu mai este nevoie de autorizarea instanței de tutelă în procedura de partaj judiciar, operațiunea de verificare revenind în cazul partajului judiciar direct instanței sesizate cu cererea de partaj. Aceasta este rațiunea pentru care legislația solicită autorizarea instanței de tutelă doar la partajul amiabil, nu și la partajul judiciar, lucru ce reiese cu claritate din interpretarea per a contrario a articoulului 674 Cod Civil și a normelor conexe.

Dacă printre coproprietari este și minorul și părintele sau tutorele său, având în vedere interesele contrare (conflictul de interese), instanța va numi un curator special, dintre avocații înscriși pe Lista de Curatori, curator ce va reprezenta minorul in partajul judiciar. În acest context, în cadrul procesului de partaj, părintele nu mai este reprezentantul copilului său.

În concluzie, un partaj unde coproprietar este un minor este mai facil pe cale judecătorească deoarece în partajul judiciar nu este nevoie de autorizări sau încuviințări. În partajul judiciar instanța investită va prelua din atribuțiile instanței de tutelă în ceea ce privește condițiile de autorizare a partajului, pe care îl va tranșa respectând principiul interesului superior al copilului prin raportare la drepturile patrimoniale ale acestuia generate de coproprietate.