Penalități de întârziere – tipuri și caracteristici

Penalități de întârziere pentru neexecutarea unei obligații poate cere orice persoană care nu a beneficiat la timp de executarea acesteia, din partea persoanei care era obligată la prestarea/execuarea acelei obligații. Penalitățile de întârziere sunt acele daune-interese ce trebuie plătite de partea care are o culpă în neexecutarea unui contract sau neplata unei sume generate de un fapt juridic. Debitorul va fi partea în culpă ce va plăti penalități de întârziere creditorului, adică părții căreia i se cuvenea o executare integrală și la timp a unui contract sau o anumită sumă de bani. De principiu orice obligație neexecutată la timp dă dreptul la (naște) penalități de întârziere, atât timp cât este evaluabilă în bani.

Penalitățile de întârziere se mai numesc și daune moratorii ori penalizatoare (fiind ca o penalizare pentru debitorul ce nu execută obligația). Penalitățile de întârziere sunt o aplicare și o prelungire a principiului forței obligatorii a contractului – pacta sunt servanda. Pe lângă penalitățile de întârziere, denumite și daune moratorii, o persoană poate cere și alte daune-interese generate de neexecutarea obligației, denumite daune compensatorii (care compensează daunele moratorii), pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de nexecutarea obligației.

În acest material nu ne vom referi la penalitățile de întârziere ca urmare a neexecutării unor obligații atunci când s-a început executarea silită. Penalitățile de întârziere fixate în cursul executării silite, generate de neexecutarea obligațiilor stabilite în titlul executoriu, au un temei și un regim juridic diferit, fiind prevăzute de normele de executare silită.

De regulă, debitorul este de drept în culpă privind neexecutarea la timp a obligației, prin simpla neexecutare. Penalitățile de întârziere sunt în fapt o reparație a prejudiciului suferit de creditor generată de neexecutarea obligației de către debitor, la termenul sau în condițiile contractuale.

După izvorul lor penalitățile de întârziere sunt contractuale și legale. Penalitățile de întârziere sunt contractuale sunt prevăzute în contractul părților, sub forma cuantumului lor, deseori prevăzându-se și termenul și/sau condiția în care ele vor fi activate (obligația sau parte din obligație care în caz că nu se execută va atrage aplicarea acestor penalități). Prin contract părțile pot stabili cuantumul penalităților și/sau momentul de la care încep să curgă. Atunci când în contract nu au fost inserate clauze cu privire la aceste penalități, ele vor fi datorate conform Codului Civil sau unor legi speciale. Penalitățile de întârziere sunt deci legale atunci când sunt prevăzute în lege.

În practica judiciară sunt 3 caracteristici ce trebuie analizate atunci când prin cererea de chemare în judecată se solicită daune moratorii/penalități de întârziere. Avocații, în diagnoza juridică a situației clientului, vor trebui să identifice aceste elemente, pe care le vor indica în mod clar în cererea de chemare în judecată. Instanța va analiza succesiv aceste caracteristici în ordinea următoare:
1. Existența – dacă ele se cuvin creditorului prin raportare la creanță/obligație
2. Consistența – cuantumul lor în funcție de natura lor convențională sau legală
3. Scadența – ziua de la care încep să curgă, deci momentul de la care i se cuvin creditorului.

1. Existența. Când se cuvin creditorului penalități de întârziere? De principiu majoritatea obligațiilor atrag penalități de întârziere dacă nu sunt executate la timp. Neexecutarea unei obligații la termenul și în parametrii stabiliți naște dreptul creditorului la obținerea acestor daune moratorii. Pentru obligațiile bănești ele se datorează indiferent că sunt sau nu stipulate în contractul părților. Totuși, uneori legea permite părților să împiedice prin contract atragerea de penalități de întârziere, astfel că în unele cazuri părțile au dreptul de a stabili că neexecutarea obligației nu atrage penalități de întârziere (de exemplu în contractele de împrumut dintre persoanele fizice).
2. Consistența. Care este cuantumul acestor penalități de întârziere? Pentru a analiza acest aspect, trebuie identificat izvorul contractual/convențional sau legal al penalității. Dacă este vorba de penalități de întârziere (daune moratorii) contractuale/convenționale ele se aplică în cuantumul stipulat în contractul părților. Ele se aplică conform prevederilor contractuale de regulă pe zi de întârziere,dar pot fi și alte momente la care se pot raporta (săptămână/lună/sezon/an). Unele norme prevăd o limitare a cuantumului procentului unei penalități de întârziere, pentru protejarea consumatorului. Penalitățile de întârziere excesive stipulate în contracte/solicitate ulterior pot fi cenzurate de instanța de judecată. Dacă penalitățile de întârziere nu sunt prevăzute în contract dar sunt datorate conform legii, de drept, atunci ele se vor calcula în funcție de dobânda legală stabilită. Conform legislației actuale cuantumul penalităților de întârziere (rata dobânzii legale moratorii sau penalizatoare) se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR plus 4%. În raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8%. Pe diverse site-uri sunt disponibile calculatoare privind cuantumul total al penalităților de întârziere, în funcție de debitul principal (sau suma cu care a fost evaluată o obligație de a face).
3. Scadența. Ziua de la care încep să curgă penalitățile este foarte importantă pentru că totalul penalității va fi în funcție de acest criteriu. Dacă vorbim de penalități de întârziere contractuale, de cele mai multe ori acolo unde se fixează de părți în contract cuantumul penalității de întârziere se fixează și momentul de la care încep să curgă, deci de la care sunt datorate. Acest moment este ziua imediat următoare scadenței termenului în care obligația contractuală trebuia executată în parametrii convenționali. Altfel spus, dacă o obligație contractuală nu este executată la termenul indicat în contract, din ziua imediat următoare acestui termen, se datorează penalități de întârziere. Scadența obligației face deci să devină active penalitățile de întârziere sau daunele  moratorii. Scadența este cea prevăzută de părți în contract sau cea care reiese din natura obligației. Momentul scadenței obligației trebuie corelat și cu punerea în întârziere a debitorului obligației. Astfel trebuie analizat dacă acesta se află de drept în întârziere sau trebuia pus în întârziere de către creditor printr-o notificare în acest sens. Dacă scadența nu este prevăzută în contract și nici nu rezultă din natura obligației, iar debitorul nu a fost pus în întârziere, atunci penalitățile de întârziere se cuvin de la momentul depunerii cererii de chemare în judecată la instanță (care va echivala cu o punere în întârziere). În toate cazurile penalitățile se calculează și se datorează până în ziua plății efective a totalului cuantumului lor.

Penalitățile de întârziere se stabilesc și se plătesc de comun acord între părți, iar dacă acestea nu se înțeleg să soluționeze acest conflict, instanța de judecată va stabili totalitatea acestor penalități în baza criteriilor de mai sus și a dovezilor privind faptul neexecutării obligației principale. Instanța va obliga partea care nu a executat contractul la plata acestor penalități de întârziere/daune moratorii, obligația de plată raportându-se la un cuantum calculat de la momentul scadenței sau cererii de chemare în judecată și până la plata lor efectivă, ajungându-se uneori la o sumă destul de mare, ce va fi o penalizare gravă pentru debitorul care nu și-a executat obligația.