Căile de atac împotriva penalităților din cadrul executării silite

Penalitățile sunt sume de bani stabilite în favoarea creditorului și în sarcina debitorului, în cursul executării silite, în anumite condiții. Executarea silită a obligațiilor intuitu personae presupune executarea exclusiv de către o anumită persoană a unor obligații stabilite în titlul executoriu. O dată inițiată o executare silită împotriva unei persoane privind o obligație de a face sau de a nu face, dacă obligația trebuie îndeplinită în mod necesar și elementar de persoana supusă executării silite, nici o altă persoană neputând și nefiind abilitată să execute obligația în locul ei, acea persoană este obligată să se supună rigorilor procedurilor de executare silită.

Dacă nu se supune dispozițiilor din titlul executoriu și celor dispuse de executor și/sau de instanța de executare și dacă nu execută obligația care nu poate fi îndeplinită/efectuată de/prin altă persoană, persoana executată silit poate fi constrânsă să execute obligația prin fixarea unor penalități. Aceste penalități sunt un remediu execuțional și o sancțiune civilă pentru cel care nu se supune executării silite, și, dacă vor fi definitiv stabilite, se vor cuvine și se vor plăti creditorului, persoana care trebuia să beneficieze de executarea obligației.

Instanța de executare fixează în primă etapă o penalitate pe zi de întârziere, penalitate ce se poate situa între 100-1000 lei, dacă obligația din titlul executoriu nu este evaluabilă în bani, și de 0,1%-1% dacă obligația este evaluabilă în bani.

După ce instanța stabilește penalitatea pe zi de întârziere, persoana executată silit are un termen de 3 luni de zile pentru a executa obligația, cu riscul ca, dacă în acest termen nu respectă obligația, să se calculeze o penalitate totală raportată la zilele ce s-au scurs de la fixarea penalităților zilnice, în cicluri de 3 luni de zile, până la executarea propriu-zisă a obligației.

Astfel, dacă după 3 luni de la fixarea penalităților zilnice nu a executat obligația, persoana executată silit va fi obligată la plata sumei corespunzătoare celor 3 luni de zile, penalitatea stabilită pe zi de întârziere calculânduse prin raportare la 90 de zile, ca sumă definitivă ce va trebui plătită.

De exemplu, dacă penalitatea pe zi de întârziere este stabilită la 1000 lei, suma definitivă ce va trebui plătită de persoana executată este de 90.000 lei, prin raportare la cele 90 de zile.  Aceasta sumă fixă poate fi solicitată de la instanța de executare de către creditorul obligației după trecerea fiecărui termen de 3 luni de zile, fiecare ciclu de 3 luni de zile în care debitorul nu a executat obligația atrăgând pentru acesta o suma definitivă, ce se va cumula cu ciclurile anterioare, până la executarea/stingerea obligației din titlul executoriu. Aceste prevederi nu se aplică în materie de familie, unde suma definitivă este permisă a se calcula doar pentru un ciclu de 3 luni de zile, ulterior neputându-se adăuga alte sume definitive și alte cicluri, ci după primele 3 luni de zile, în această materie, se va sesiza, de către executor, parchetul pentru a începe urmărirea penală pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești.

Dacă în exemplul de mai sus creditorul nu a îndeplinit obligația într-un termen de 9 luni de zile, suma definitivă stabilită cu titlu de penalități va fi de 90.000 lei (pentru 3 luni de zile) înmulțit cu 3, dacă vor fi 3 cicluri de 3 luni de zile în care debitorul nu a executat obligația, acesta fiind deci obligat la plata sumei de 270.000 lei pentru neexecutarea obligației în 9 luni de zile. Suma se va calcula și se va raporta la toată perioada de la data fixării penalității pe zi de întârziere până la stingerea/executarea/îndeplinirea obligației.

Atât penalitatea pe zi de întârziere cât și suma ori sumele definitive cu titlu de penalități se fixează de instanța de executare prin Încheieri. Pot fi aceste Încheieri cenzurate de instanța superioară, deci pot fi atacate de partea nemulțumită de decizia instanței de executare?

Articolul 906 din Codul de Procedură civilă stabilește regimul juridic al căilor de atac cu privire la aceste Încheieri.

Astfel, cu privire la Încheierea prin care se stabilește penalitatea pe zi de întârziere (1.000 lei în exemplul dat mai sus), aceasta nu poate face obiectul niciunei căi de atac, fiind definitivă. Astfel că orice apel sau orice contestație la executarea silită va fi respinsă ca inadmisibilă, legea neprevăzând aceste căi de atac, stipulându-se în mod clar că această Încheiere este definitivă.

Cu privire la Încheierea sau Încheierile prin care se stabilesc sumele fixe pe fiecare ciclu temporal de 3 luni de zile (90.000 lei sau 270.000 lei în exemplul de mai sus), acestea pot fi atacate doar pe calea contestației la executarea silită. Astfel că orice apel cu privire la aceste Încheieri va fi respins ca inadmisibil, nefiind prevăzut de lege. Având în vedere că suntem într-o procedură specială ce derogă de la prevederile dreptului comun, normele fixate de art 906 Cod Procedură Civilă și următoarele sunt de strictă interpretare. Astfel, art. 906 alin 5 Cod Procedură Civilă stabilește în mod clar că împotriva penalității (sumei definitive fixate pe ciclul de 3 luni de zile) se poate formula exclusiv contestație la executare.

Norma de mai sus dispune că penalitatea poate fi înlăturată sau redusă pe calea contestației la executare din rațiunea că în faza aceasta a executării silite este probabil să nu se ajungă la faza de executare silită a penalității dacă se va executa obligația, astfel că nu există nici o cale de atac dacă debitorul execută obligația din titlul executoriu, penalitatea fixată de instanță devenind caducă în această situație. Penalitatea are ca scop doar determinarea și constrângerea debitorului să execute obligația, fiind mai mult o ”amenințare” a lui cu privire la faptul că, dacă nu va executa, va plăti această penalitate ca sancțiune. Astfel legea nu dorește, în faza de fixare a penalității, decât să îl mobilizeze pe debitor să execute obligația. Altfel spus, chiar și până la executarea silită a penalității, debitorul poate executa obligația principală, putând fi exonerat astfel de plata penalității, în condițiile expuse mai jos.

Din acest motiv legiuitorul a reglementat posibilitatea ca doar în situația în care se va iniția o executare silită a penalității, doar atunci și doar pe calea contestației la executare să se poată rediscuta problema penalităților. Atunci când legea prevede o cale de atac specială, cum e norma de la art. 906 alin 5 Cod de Procedură Civilă, orice altă cale de atac este nelegală și inadmisibilă, și nu poate fi judecată pe fondul ei devreme ce nu este permisă de lege.

De asemeni, partea nu are un drept de opțiune privind căile de atac, acestea fiind strict, limitativ și imperativ stipulate de lege, în acord cu dispozițiile art. 457 Cod Procedură Civilă care dispun că hotărârea judecătorească este  supusă numai căilor de atac prevăzute de lege.

Mai mult decât atât, penalitatea pe zi de întârziere și penalitatea totală stabilită de instanță sunt chestiuni care sunt judecate definitiv pe fondul lor și intră în componența pașilor procedurali ai unei executări silite, fiind elemente de drept execuțional și nu de drept material sau procesual. În atare condiții, ele nu pot face obiectul căilor ordinare de atac, cum este apelul, pentru că fac parte integrantă din procedura execuțională. Așadar ele pot fi cenzurate doar de instanța de executare și doar în baza unei proceduri de contestație la executare, si se vor raporta strict la motivele indicate de norma execuțională.

Este de la sine înțeles că penalitățile vor și pot face obiectul unei contestații la executare doar dacă au fost puse în executare de către creditor. Dacă creditorul nu a pus în executare Încheierea ori Încheierile instanței prin care s-au stabilit sumele fixe definitive , nu se poate vorbi de vreo contestație la executare privind penalitățile, situația acestora rămânând în stare de standby am putea zice, până când creditorul va lua o decizie cu privire la inițierea executării silite.

Pentru a fi admisă, o astfel de contestație la executarea silită, trebuie să fie temeinică. Contestația va avea ca obiect reducerea sau înlăturarea/radierea penalităților ce se execută silit. Temeinicia  contestației se va raporta la dovedirea de către debitor a îndeplinirii celor două condiții legale: prima condiție este executarea obligației, a doua condiție este justificarea întârzierii executării. Cele două condiții trebuie îndeplinite și dovedite cumulativ la momentul judecării contestației.

Cu alte cuvinte contestația la executare poate fi admisă doar dacă obligația va fi fost executată, debitorul probând executarea obligației și doar dacă acesta va dovedi motive temeinice și justificate ce au condus la executarea cu întârziere a obligației. Motivele și justificările trebuie să fie substanțiale și să fie prin ele însele apte să genereze întârzieri prin raportare la situația speței. Cele două condiții de mai sus vor fi analizate de instanța de executare care va admite sau nu contestația la executare. Hotărârea instanței de executare va putea fi atacată cu apel de partea nemulțumită de sentință.

Abia după judecarea apelului sumele fixate cu titlu de penalitate rămânâd definitiv câștigate de creditorul obligației, dacă debitorul va pierde atât în faza contestație cât și în fază de apel. Dacă debitorul care a formulat contestația și/sau apelul va câștiga în aceste demersuri, dispozițiile instanței ce vor privi reducerea sau înlăturarea/radierea penalităților vor fi definitive și părțile vor trebuie să le respecte ca atare.