Executorul judecătoresc are anumite puteri conferite de lege prin care trebuie să identifice și să valorifice bunurile imobile și mobile ale debitorului, în cazul executărilor silite privind sume de bani/creanțe financiare. O dată sesizat cu o cerere de executare silită, executorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a face rost de banii necesari stingerii creanței.
De cele mai multe ori executorul face interogări la instituțiile și autoritățile publice pentru a verifica bunurile cu care este înregistrat debitorul. Bunurile imobile se înregistrează de regulă la OCPI, dar pot fi și bunuri imobile în patrimoniul debitorului ce nu au carte funciară nefiind înregistrate la OCPI ci doar la direcția de taxe și impozite. Nu toate bunurile mobile se înregistrează la autorități, ci doar cele care trebuie declarate (de exemplu autovehicule, salarii, pensii, chirii, rente, părți sociale, etc).
Toate bunurile imobile și mobile declarate la autorități de o persoană fizică sau juridică sunt colectate într-un registru unic numit PATRIMVEN (Patrimoniu și Venituri). Acest Registru este accesat de executorul judecătoresc pentru a identifica activele disponibile ale debitorului și a alege, în funcție de cuantumul creanței, bunurile ce vor fi executate sau asupra cărora se va nota sarcina executării silite ori se vor dispune măsuri de sechestru/indisponibilizare. Conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr 109/2022 PatrimVen este un depozit de informații și documente, în formă electronică, în care sunt colectate date obținute de la autoritățile/instituțiile publice și de interes public, din administrația publică centrală și locală ori de la contribuabili/plătitori, în condițiile legii, care sunt furnizate autorităților publice, instituțiilor publice și de interes public din administrația publică centrală și locală.
Pe lângă toate aceste bunuri declarate și aflate în baza de date PatrimVen, există și alte bunuri mobile aflate în domiciliul debitorului sau a altor persoane, bunuri care uneori au o valoare considerabilă dar pentru care nu există obligația raportării și înregistrării lor la autorități ori, ori deși există această obligație nu au fost declarate. Totuși ele există în patrimoniul debitorului și pot fi executate, pot satisface creanța, creditorul cunoscând aceste aspecte.
În contextul celor de mai sus, se pune problema dacă executorul poate intra în casa debitorului ori a unui terț fără consimțământul acestora pentru a identifica, ridica și valorifica astfel de bunuri?
Normele de procedură indică în mod clar câteva situații posibile. Trebuie menționat de la început că executorul nu este limitat la valorificarea și deci supunerea la executare silită doar a bunurilor declarate și deci aflate în PATRIMVEN ori în alte baze de date, executorul putând executa orice bun, în orice moment, aflat în orice loc, dacă se află în proprietatea debitorului, chiar și atunci când nu se află în posesia lui ci în detenția/depozitul altei persoane.
Pentru bunurile mobile care nu sunt declarate dar sunt în proprietatea și posesia debitorului sau în detenția unui terț executorul judecătoresc poate intra în domiciliul acestora pentru a face actele de executare aferente. În cazul terțului care deține un bun al debitorului, creditorul va trebui să indice și să dovedească ce bun/bunuri ale debitorului sunt în detenția sa. În acest sens creditorul trebuie să aibă informații, date și dovezi certe, de natură să convingă executorul și instanța de executare că se pot efectua acte de executare în domiciliul terțului.
Este de la sine înțeles că pentru a pune în mișcare aparatul execuțional privind aceste bunuri ele trebuie să aibă o valoare economică care să justifice actele de executare, bunurile de o valoare economică redusă nejustificând demersuri execuționale de așa amploare. Poate fi vorba deci de bunuri mobile de tipul sumelor de bani cash, obiecte de aur, tablouri, ceasuri, ori alte obiecte de patrimoniu ce au o valoare importantă.
În primul rând legea impune o distincție între existența sau nu a consimțământului debitorului/terțului privind intrarea executorului în domiciliu.
Situația debitorului. Dacă debitorul este de acord, executorul va intra și va face identificarea, sechestrarea și/sau ridicarea bunurilor mobile, dacă este posibilă. Dacă ridicarea nu este posibilă se vor sechestra și se va întocmi un proces verbal. Dacă debitorul nu este de acord și nu își dă consimțământul ca executorul să intre în domiciliul lui, executorul are două ipoteze de lucru, în funcție de titlul executoriu. Astfel, dacă executarea are la bază o hotărâre judecătorească, executorul poate intra în domiciliul debitorului cu ajutorul organelor forței publice ale poliției și/sau jandarmeriei, chiar prin forțarea ușii/yalei. Concursul forței publice va putea fi folosit pe toată etapa de identificare, ridicare, sechestrare, valorificare a bunurilor ce vor fi găsite în domiciliu, reședința sau sediul debitorului. Opoziția debitorului va fi deci înfrântă de organele de ordine, executorul putând intra în domiciliu cu ajutorul jandarmeriei și poliției. Dacă însă executarea silită nu se face în baza unei hotărâri ci a unui alt titlu executoriu, de exemplu un contract de împrumut autentificat, executorul nu poate intra cu ajutorul jandarmeriei și poliției în domiciliul debitorului decât după ce și dacă a obținut în prealabil o autorizare în acest sens de la instanța de executare. Instanța se pronunță prin încheiere executorie nesupusă nici unei căi de atac, încheiere prin care se dă dreptul executorului să intre cu ajutorul jandarmeriei ori poliției în imobilul unde se află bunul sau bunurile mobile ale debitorului.
Situația terțului. Dacă bunurile mobile ale debitorului se află în imobilul altei persoane, iar aceasta nu își dă acordul/consimțământul pentru ca executorul să intre și să identifice sau să facă acte de executare în imobilul său, executorul nu poate intra cu ajutorul jandarmeriei și poliției în domiciliul/reședința/sediul terțului decât după ce și dacă a obținut în prealabil o autorizare în acest sens de la instanța de executare. Instanța se pronunță prin încheiere executorie nesupusă nici unei căi de atac, cu citare, încheiere prin care se dă dreptul executorului să intre cu ajutorul jandarmeriei ori poliției în imobilul terțului unde se află bunul sau bunurile mobile ale debitorului, chiar prin forțarea ușii/yalei.
Codul de procedură instituie și o prezumție relativă cu privire la proprietatea bunurilor mobile găsite de executor în domiciliul, reședința sau sediul debitorului, toate acestea fiind considerate de lege ca fiind în proprietatea lui. Dacă se indică că ar fi în proprietatea altor persoane, proba acestei proprietăți poate fi făcută prin înscrisuri cu dată certă (facturi, contracte de achiziție, etc).
Cu privire la bunurile debitorului deținute de terț, atunci când terțul nu recunoaște că debitorul este proprietar, ci își arogă el proprietatea ori indică o altă persoană ca fiind proprietar, și deci contestă proprietatea indicată de creditor dar creditorul dovedește că bunurile respective sunt ale debitorului lui, va fi nevoie de intervenția instanței de executare care, cu citarea părților, va decide dacă asupra acelor bunuri se va aplica sau nu sechestrul, dacă se vor continua sau nu actele de executare.
Observăm din cele de mai sus că situația bunurilor de valoare economică ce ar justifica executarea silită are un regim execuțional aparte. În primul rând creditorul trebuie să știe de existența acestor bunuri și de valoarea lor, iar în al doilea rând trebuie să facă dovada proprietății lor și a locului unde sunt situate, în fața executorului (și a instanței dacă e cazul). Executorul va proceda la executarea silită doar dacă are aceste informații și dovezi certe, și doar în măsura în care se execută o hotărâre judecătorească în baza căreia are acces de drept în imobilul unde se află bunurile ori are autorizarea instanței de executare în măsura în care executarea care la bază un alt titlu executoriu.