Meniu Închide

Punerea în întârziere – tipuri și efecte juridice

Punerea în întârziere – tipuri și efecte juridice. Termenul de grație.

Neexecutarea unui contract și neîndeplinirea unei obligații contractuale determină întârzierea în executarea acelei obligații contractuale ori legale. Întârzierea în executarea obligației înseamnă neîndeplinirea obligației la termenul/momentul stabilit de părți ori stipulat în lege și produce anumite consecințe juridice. Partea care refuză să execute contractul se află de drept în întârziere dacă legea ori contractul prevăd acest lucru, ori poate fi pusă în întârziere prin procedura notificării/somației.

Punerea în întârziere reprezintă modalitatea prin care o parte din contract notifică cealaltă parte din convenție să execute contractul astfel cum a fost încheiat. Notificarea de punere în întârziere este în fapt o ultimă somație prin care debitorului unei obligații i se mai acordă încă un termen în vederea executării benevole a obligațiilor contractuale, pentru evitarea unui proces civil ori a unei executări silite. Punerea în întârziere are așadar ca scop executarea benevolă și amiabilă a obligațiilor contractuale. Aceste demersuri de notificare fac parte dintr-un mecanism juridic menit să impulsioneze părțile din contracte să execute voluntar obligațiile contractate.

Legea încurajează debitorii și creditorii să își comunice pretențiile lor cu privire la obligațiile neexecutate restante, să discute într-o ultimă fază chestiunile legate de executarea contractului și să reconsidere pozițiile privind executarea ori cauzele de neexecutare a contractelor. Faza de punere în întârziere poate fi privită ca o etapă prealabilă procesului civil, dacă debitorul nu va executa benevol obligația după ce este notificat. Neexecutarea obligației după notificarea de punere în întârziere are anumite efecte juridice pozitive (pentru creditor – cel căruia i se datorează executarea obligației) și negative (pentru debitor, cel care datorează executarea obligației).

Codul civil menționează 2 tipuri de punere în întârziere după modul în care acestea operează:
1. Punerea în întârziere de drept
2. Punerea în întârziere de către creditor, prin notificare, denumită și punere în întârziere la cerere.

Punerea în întârziere de drept reprezintă mecanismul prin care o parte dintr-un contract este ”pusă” în întârziere de o normă legală sau contractuală, astfel că operează de drept, fără a fi nevoie de notificare ori somație. Acest lucru înseamnă că partea care nu a executat obligația la termenul/momentul stabilit este considerată în culpă privind neexecutarea contractului, dacă cealaltă parte și-a executat obligațiile în mod corespunzător ori a creat condițiile normale pentru executarea obligațiilor celui care se află de drept în întârziere. În acest context, dacă creditorul nu a creat condițiile necesare executării obligațiilor, debitorul obligației neexecutate nu poate fi considerat în întârziere deoarece nu poate executa obligația, în cazul în care executarea obligației sale depinde de creditor (cazul obligațiilor interdependente, sinalagmatice ori reciproce). Legea ori contractul părților poate stabili cazurile în care o persoană este de drept în întârziere. Dacă o lege menționează că o parte se află de drept în întârziere într-o anumită situație, nu mai este necesară o clauză contractuală fiind suficientă norma legală pentru a se produce efectul de punere în întârziere. Codul Civil menționează generic situațiile în care o parte se află de drept în întârziere:
– atunci când s-a stipulat (pe cale legală sau contractuală) că simpla împlinire a termenului fără ca obligația să fie executată produce acest efect de întârziere. Practic dacă a trecut termenul stabilit de lege sau de părți și obligația nu a fost executată, cel care trebuia să o execute se află în întârziere de drept, întârziere ce se produce prin efectul dat de norma legală sau contractuală.
– obligația nu putea fi executată în mod util pentru cealaltă parte decât într-un anumit timp ce a trecut, și astfel executarea obligației după acea perioadă de timp nu mai are nici o valoare pentru creditor
– obligația nu a fost executată imediat atunci când situația și obligația reclama urgență, astfel că trecerea momentului de urgență face ca obligația să nu mai fie utilă creditorului
– debitorul însuși a întreprins acțiuni/fapte ce au făcut imposibilă executarea obligației în natură
– debitorul a încălcat o obligație de a nu face
– debitorul refuză explicit să execute obligația, ori, în cazul obligațiilor succesive, refuză în mod repetat executarea acestor obligații
– debitorul refuză executarea obligației de a plăti o sumă de bani, atunci când această obligație a fost contractată/asumată în cursul unei activități comerciale/antreprenoriale.
– obligația se naște din săvârșirea unei fapte delictuale, nefiind o obligație contractuală ci o obligație delictuală.
În toate aceste situații cel care trebuie să execute obligația la un termen stabilit, este de drept în întârziere dacă până la acel termen nu execută voluntar obligația/obligațiile sale contractuale sau legale. La acest tip de punere în întârziere debitorul nu beneficiază de termen de grație. Totuși și în aceste situații, creditorul îi poate trimite debitorului o notificare sau o somație de a executa obligația, prin avocat sau executor, somație și notificare ce nu vor avea efect de punere în întârziere, efect deja produs în baza normei legale sau contractuale, dar vor putea produce efecte în vederea soluționării amiabile a conflictului și deci vor putea conduce la executarea benevolă a obligației.

Punerea în întârziere de către creditor prin notificare denumită și punere în întârziere la cerere este mecanismul juridic prin care creditorul obligației intreprinde anumite demersuri de somare și atenționare a debitorului în vederea executării voluntare a obligației. Prin notificare creditorul pretinde executarea obligației. Aceste demersuri sunt făcute de regulă prin intermediul unui avocat sau unui executor judecătoresc, persoane ce sunt abilitate de lege să transmită debitorului aceste notificări de punere în întârziere. Creditorul obligației poate oricând să inițieze aceste demersuri de punere în întârziere, rămânând la latitudinea sa cât timp acceptă neexecutarea obligației ori momentul în care iese din pasivitate și cere ferm executarea obligației contractuale. În notificarea redactată și expediată de avocat sau executor se va identifica creditorul, debitorul, obligația, izvorul obligației, termenul în care trebuia executată obligația și care a expirat, precum și termenul de grație ce i se acordă debitorului în vederea executării amiabile a contractului. Termenul de grație acordat de creditor prin notificare trebuie să fie unul rezonabil, care să conducă la atingerea scopului notificării de punere în întârziere: executarea benevolă a obligației. Termenul de grație în vederea executării trebuie să fie fixat de către creditor în funcție de natura obligației și de împrejurările concrete ale litigiului. Dacă nici după acest termen de grație obligația nu este executată, debitorul este îndrituit să apeleze la demersurile judiciare și ulterior la executarea silită. În anumite cazuri, cererea de chemare în judecată comunicată de instanță pârâtului-debitor poate constitui o punere în întârziere la cererea creditorului, acesta putând executa voluntar obligația până la primul termen (în acest caz fiind exonerat de plata cheltuielilor de judecată) ori pe pacursul procesului.

Efectele juridice ale punerii în întârziere sunt diferite în ceea ce îl privește pe creditor și debitor.

Pentru creditorul obligației neexecutate punerea în întârziere prezintă anumite avantaje, astfel că acesta:
1. poate suspenda executarea propriei obligații (dacă nu a fost executată deja),
2. poate cere daune-interese moratorii (dobânzi, penalități) determinate de neexecutarea la termen a obligației,
3. poate cere daune compensatorii pentru neexecutarea obligației,
4. poate solicita cheltuieli de judecată ocazionate de demersurile judiciare ori de executare silită,
5. este exonerat de riscul pieirii bunului în anumite situații,
6. întrerupe cursul executării silite; punerea în întârziere întrerupe cursul prescripției și deci creditorului nu îi mai pot fi împiedicate demersurile prin excepția de uzucapiune.

Dacă debitorul nu a executat obligația în termenul de grație oferit prin notificare, trecând acest termen, și deci acesta aflându-se în întârziere, creditorul poate cere rezilierea ori rezoluțiunea contractului, reducerea propriei obligații, executarea silită a obligației (în măsura în care are un titlu executoriu), în toate aceste cazuri subzistând dreptul de a cere daune-interese.

Pentru debitorul obligației neexecutate punerea în întârziere prezintă anumite dezavantaje/riscuri, astfel că, dacă nu execută obligația până la termen, acesta:
1. poate fi obligat la daune-interese moratorii (dobânzi, penalități) determinate de neexecutarea la termen a obligației,
2. poate fi obligat la daune compensatorii pentru neexecutarea obligației,
3. poate fi obligat la cheltuieli de judecată ocazionate de demersurile cu notificarea, cu procesul civil ori cu executarea silită,
4. preia riscul pieirii bunului în anumite situații,
5. răspunde pentru orice pierdere cauzată de un caz fortuit.

Efectele punerii în întârziere încetează la momentul executării obligației, dacă obligația este executată în termenul de grație. Dacă obligația este executată după termenul de grație ori dacă debitorul obligației nu a avut un termen de grație (fiind de drept în întârziere), creditorul păstrează dreptul la daune interese.

Punerea în întârziere de drept sau de către creditor prin notificare constituie mijloace legale prin care debitorii obligațiilor sunt chemați să respecte angajamentele și să execute obligațiile contractuale. Acest mecanism al punerii în întârziere este în fapt o aplicare a principiului de drept pacta sunt servanda principiu tradus prin obligația de respectare și executare a contractului de către părți.

 

Print Friendly, PDF & Email

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente