Avocat ILIE DORINDe fiecare dată când o persoană aduce atingere drepturilor și intereselor altei persoane, dacă sunt întrunite condițiile unui delict civil, persoana vătămată poate solicita tragerea la răspundere civilă a persoanei care trebuie să răspundă conform legii.
Gravitatea delictului și gravitatea vătămărilor aduse conduc la o răspundere civilă graduală raportată la fiecare caz.
Spre deosebire de delictul penal, în materia delictului civil nu există o răspundere unitară prestabilită, nu există limite minime și maxime privind prejudiciul/despăgubirea/sancțiunea, majoritatea delictelor civile sunt nenumite (nu sunt specificate expres în lege), și uneori persoana răspunde chiar dacă nu a participat efectiv și direct la faptă, chiar dacă nu este vinovată.
Există mai multe tipuri de răspundere juridică:
– Răspunderea penală – este incidentă când sunt încălcate legile penale
– Răspunderea contravențională – este incidentă când sunt încălcate norme prin care se stabilesc contravenții
– Răspunderea contractuală – este incidentă când sunt încălcate clauzele contractuale
– Răspunderea profesională (malparxis) – este incidentă când sunt încălcate legi, norme, regulamente, ordine ce privesc o anumită activitate
– Răspunderea disciplinară – este incidentă când, în cadrul unui raport de muncă, nu sunt respectate normele/regulemente/dispoziții ale angajatorului
– Răspunderea delictuală – este incidentă când sunt încălcate legile penale, contravenționale ori civile, și astfel se aduce atingere drepturilor și intereselor persoanei. În procesul penal poate fi exercitată acțiunea civilă alături de cea penală; în materie contravențională organele constatatoare trebuie să stabilească ce pagube au fost determinate de fapta contravențională și cine trebuie să le repare. Dacă au fost încălcate doar legile civile ori normele de conviețuire socială (nu și cele penale ori contravenționale) păgubitul are la îndemână acțiunea civilă în pretenții. La fel, în cazul răspunderii profesionale privind malpraxisul, păgubitul are la îndemână acțiunea în pretenții, dacă procedurile prealabile (atunci când sunt reglementate de lege), au fost epuizate fără succes.
O faptă poate atrage mai multe răspunderi deodată. De exemplu o faptă de furt săvârșită în timpul programului de muncă poate atrage și răspunderea penală, și răspunderea disciplinară și răspunderea civilă. Cumulul de răspunderi este posibil în funcție de faptă și persoană, raportat la conjunctura socială sau profesională în care se săvârșește.
Răspunderea delictuală este un fapt social și juridic. Social pentru ca ea rezidă în reacția trezită de societate ca urmare a unei acțiuni sau unui lanț de acțiuni pe care societatea le socotește condamnabile, și juridic pentru că este prevăzută de normele codului civil, se întemeiază pe norme de drept, indiferent că sunt norme generale sau norme speciale.
Principalul temei al răspunderii delictuale este acela că paguba a fost pricinuită ca urmare a unei conduite pe care legea și morala socială o sancționează și o condamnă.
Ordinea de drept se consideră tulburată prin săvârșirea faptei ilicite delictuale. Pentru a restabili ordinea încălcată este necesară tragerea la răspundere delictuală a celor chemați de lege să răspundă, vinovați sau nu. Uneori răspunderea delictuală este activată chiar fără a exista o culpă: este cazul răspunderii pentru prepupus, lucruri și animale, când comitentul sau cel care are paza juridică (de obicei proprietarul) răspunde indiferent dacă e sau nu vinovat. De aici reiese că în domeniul civil răspunzi în fața legii chiar dacă nu ești vinovat, în unele cazuri și condiții.
Răspunderea delictuală se conturează atât ca pedeapsă cât și ca reparație. Pedeapsă cu rol de îndreptare a unei conduite antisociale și reparație cu rol de restaurare a drepturilor (patrimoniale sau nepatrimoniale) persoanei afectate. Răspunderea delictuală are un rol educativ și preventiv, fiind o pedeapsă civilă pentru cel care a acționat contrar legii și contrar bunelor moravuri. Separația dintre pedeapsa penală și cea civilă stă în aceea că răspunderea penală este urmare a declanșării unui pericol social – abstract sau concret – acolo unde există normă de incriminare specifică, răspunderea civilă este urmare a declanșării unui pericol concret, chiar fără o normă specifică, în temeiul regulilor și principiilor generale ale răspunderii civile delictuale aflate în Codul Civil. O altă diferență ar fi că în delictul penal este afectată în principal societatea și în secundar persoana, în delictul civil este afectată în principal persoana și în secundar (sau deloc) societatea. În domeniul penal nu poate exista infracțiune fără un text incriminator în mod clar și precis, în domeniul civil, multitudinea și complexitatea delictelor civile nu poate fi cuprinsă în norme specifice ci doar în norme generale, astfel că majoritatea delictelor civile nu sunt numite și nu au norme speciale ci se raportează la o răspundere generală. Revine magistratului datoria să fixeze întreg cadrul delictului, paguba, să stabilească vinovatul, păgubitul, pe cel chemat în garanție, pe cel care răspunde civil și gradul de răspundere în contextul probatoriului pus la dispoziție de părți. Instanța intervine doar dacă părțile nu își rezolvă amiabil disputa (direct sau printr-un mediator), și deci partea nemulțumită inițiază o acțiune în pretenții – acțiune în răspundere delictuală. În domeniul penal infracțiunile sunt limitate ca număr, în domeniul civil există un număr nelimitat de posibile, vaste și complexe delicte civile.
Diferența dintre răspunderea delictuală și cea contractuală este aceea că prima se naște din violarea unor obligații ce revin tuturor membrilor societății, în timp ce a doua constă în violarea unor obligații ce revin părților contractante. Contractul privat naște obligații între părțile care l-au agreat ori semnat și doar acestea pot răspunde pentru nerespectarea acelei convenții. Răspunderea delictuală devine incidentă când nu se respectă norme generale de conviețuire socială, ori, altfel spus, când contractul social (înțeles lato sensu ca un ansamblu de norme scrise ori nescrise prin care oamenii trăiesc și se respectă în comunitate) nu este respectat de unul din membrii societății.
În contracte, clauza de nerăspundere înlătură doar răspunderea contractuală, și doar uneori și în măsura în care legea permite, se poate face o derogare contractuală în privința exonerării de răspundere civilă delictuală în anumite cazuri.
Putem vorbi de răspundere delictuală dacă cineva suferă un prejudiciu, indiferent de natura acestuia.
Prejudiciul este o daună, o pagubă, sau altfel spus totalitatea efectelor negative patrimoniale și nepatrimoniale suportate de cineva ca urmare a faptei altuia ori a intervenției unui lucru ce aparține altuia. Fără prejudiciu nu există delict civil și deci nu poate lua naștere obligația de despăgubire. Pricinuirea unui prejudiciu este inerentă răspunderii delictuale. Numai persoana care a suferit un prejudiciu, indiferent de întinderea acestuia, în persoana sa sau în patrimoniul său, poate chema la răspundere delictuală pe cineva și poate cere despăgubiri de la cel obligat de lege. Prejudiciul trebuie să fie concret, nu este posibilă invocarea unui prejudiciu abstract cum este în domeniul penal. Prejudiciul și pericolul social se raportează de fiecare dată la fapta și persoanele implicate. De la caz la caz, cu privire la aceeași faptă, prejudiciul poate fi mai mare sau mai mic, mai simplu sau mai complex, în funcție de toate circumstanțele reale sau personale ale delictului. De exemplu calomnierea pe Facebook a unei persoane nepublice este diferită de calomnierea pe Facebook a unei persoane publice.
