Sintagme din Ordonanțele Militare care determină abuzurile organelor. Joaca cu drepturile și libertățile fundamentale

Analizând Ordonanțele Militare emise până acum și declarațiile publice ale diverșilor președinți/conducători/miniștri, având în vedere și supra-legiferarea și abundența de interpretări ale organelor, care deseori chiar zilnic se contrazic și se dezic reciproc, sufocarea de ordine și regulamente, observăm cadrul general al bramburelii legislative în perioada stării de urgență. Ne interesează această problemă prin prisma dreptului contravențional pentru că cele mai multe sancțiuni sunt raportate la acest domeniu pe durata stării de urgență.

Dreptul contravențional este asimilat dreptului penal și prin urmare legea contravențională trebuie să fie întocmai ca legea penală: clară, accesibilă, predictibilă, unitar aplicabilă, să nu dea loc la interpretări, să nu fie des schimbată, să aibă sancțiuni echilibrate/proporționale. Pentru a fi clară legea trebuie, pe de o parte, să nu dea loc la interpretări din partea agenților constatatori, și, pe de altă parte, să fie ușor de înțeles pentru omul de rând căreia i se adresează. Pentru a fi accesibilă legea trebuie adusă la cunoștința cetățenilor mai cu seamă când este aplicabilă începând cu a doua zi și mai cu seamă când nerespectarea ei atrage sancțiuni contravenționale ori penale. Când cei care o aduc la cunoștință o prezintă trunchiat ori cu interpretări ce a doua ori a treia zi sunt răstălmăcite de alții ori de aceeași, există o mare problemă privitoare la accesibilitatea și claritatea normei contravenționale. Poți pretinde o conduită de la cetățeni în momentul în care le spui clar  și din timp ce trebuie și ce nu trebuie să facă. În caz contrar, se creează o stare de incertitudine, neclaritate, incoerență cu privire la norme/adresanți/aplicabilitate, stări ce conduc la erori de fapt și de drept în rândul cetățenilor, erori ce sunt considerate cauze care înlătură răspunderea contravențională sau penală. Aceste cauze înlătură răspunderea  contravențională doar prin decizia unei instanțe, deci doar în cadrul unui proces contravențional (cearta cu polițistul ori jandarmul este o pierdere de timp și nu este recomandată în nici un caz; stima față de autorități trebuie arătată și acolo unde este un probabil/posibil abuz). Neclaritatea normelor creează confuzii și cu privire la cadrul subiectiv și obiectiv la contravenției, făcând ca multe acțiuni să fie incerte în ceea ce privește regimul contravențional. Din punct de vedere al răspunderii contravenționale, acolo unde există o stare de confuzie între faptă și norma încălcată, iar această confuzie nu este clarificată prin materialul probator, instanța va constata existența dubiului și va face aplicarea principiului de drept in dubio pro reo (dubiul profită contravenientului).

Zăpăceala și brambureala balcanică e la ea acasă zilele acestea. Observăm în stolul de acte normative sintagme ce creează o stare de incertitudine și incoerență în aplicarea lor, chestiuni ce se transpun în vătămări grave ale drepturilor și libertăților oamenilor. Avem un ministru care azi spune că poți merge să cureți livada, mâine spune că doar dacă livada ta e principala ta sursa de venit poți s-o cureți, altfel nu, trebuie să o lași paragină anul acesta (de parcă ai lua sau ai da coronavirus de la/la pomi!). Avem polițist care constată că ora nu trebuie trecută pe declarație, și polițist care sancționează cu 5.000 de lei un om care avea declarație dar nu avea interval orar pe declarație. Avem polițist care te amendează dacă ieși la plimbare 100 de metri lângă bloc fără declarație și avem ministru care spune că în jurul blocului nu trebuie să deții o declarație dacă ai ieșit la o mică plimbare de recreere. Azi ți se dă un formular de declarație, mâine altul. Azi poți completa și e suficient o declarație semnată/completată online, peste 4 zile nu mai poți merge legal cu declarație online, ci trebuie să o printezi și să o semnezi. Azi ai voie să te duci la biserică pentru anafura specială pentru că însuși ministrul semnează Acord cu Patriarhia, a doua zi vine Președintele și spune că nu e de acord cu acordul. Și multe alte astfel de exemple. Și așa zi de zi cetățeanul e bombardat cu fel și fel de noi și noi reguli, nemaiștiind nici el ce e de făcut. Și vorbim de drepturi și libertăți fundamentale și de sancțiuni contravenționale severe?! 

Trebuie menționat că din 20 de milioane de români doar câteva  zeci sau sute de mii se informează din Monitorul Oficial ori de pe siteuri juridice, și abia noi avocații împreună cu juriștii și magistrații ținem pasul cu modificările legislative. Restul oamenilor (19 milioane și ceva) se informează prin Televiziune, Radio și rețele de socializare. Deci declarațiile publice ale organelor de conducere sunt singurele texte sau norme pe care majoritatea oamenilor le percep și le înțeleg. Dacă aceste declarații se contrazic și se schimbă de la zi la zi, ce să mai înțeleagă omul de rând? Ce să mai respecte când nici el nu mai știe ce să mai respecte și cum trebuie să se comporte ca să respecte legea. Predictibilitatea, claritatea și coerența normei sunt chestiuni ce par abrogate pe perioada stării de urgență. Și vorbim de sancțiuni penale și contravenționale drastice și de drepturi și libertăți fundamentale?!

Zăpăceala legislativă și zăpăceala organelor de conducere și mai apoi de constatare este în plină înflorire. Răul pleacă însă și de la rădăcină, adică de la lege: sunt incluse în normele adoptate cu privire la starea de urgență sintagme care dau voie liberă la interpretări după bunul plac și prin urmare la abuzuri din partea poliției (naționale ori locale), jandarmeriei ori altor organe care constată contravenții și aplică amenzi în această perioadă. Pentru o răspundere contravențională ce atrage sancțiuni de până la 20.000 de lei pentru persoane fizice și până la 70.000 pentru persoanele juridice, confiscări de bunuri, precum și sancțiuni penale, considerăm că predictibilitatea,  accesibilitatea, claritatea și coerența ar trebui să fie reguli sacre, de aur. Asta ar însemna că trăim într-un stat de drept. Nu poți să te bâlbâi în norme dar totodată să și aplici sancțiuni drastice. Sancțiunile sunt oglinda normei și a încălcării. Statul de drept nu este suspendat pe perioada de urgență.

Sintagme precum: ”necesități de bază”, ”motive justificate”, ”asistență medicală ce nu poate fi amânată ori realizată la distanță”, ”doar dacă este urgent”, ”doar dacă este necesar”, ”activități agricole”, devin în fapt/în stradă instrumentele de abuz ale poliției. Ministrul însuși folosește aproape la fiecare interviu sau declarație sintagma ”dacă este necesar”. Și cine stabilește dacă este necesar și după ce criterii și în ce circumstanțe? În aplicarea legii un agent constatator va decide cu de la sine putere și prin prisma propriei rațiuni și experiențe profesionale dacă scopul pentru care ai ieșit și l-ai scris pe declarație este un scop legal și se încadrează în nelimitatele posibilități create de sintagmele de mai sus. El decide dacă scopul se raportează la necesități de bază, el decide dacă este urgent, el decide dacă este necesar, el decide dacă motivele sunt justificate, el decide dacă ai sau nu ai nevoie de asistență medicală sau dacă poți să mai aștepți până la toamnă, el decide ce activități agricole ai voie să faci și ce activități agricole îți sunt interzise (deși textul de lege nu menționează se adaugă la lege la momentul aplicării ei, fapt strict interzis), el decide dacă e oportun/trebuie să te duci la service-ul auto. Cum decide? Îi arăți probe, documente, acte, aduci un martor, declari și juri în fața lui că declarația ta e adevărată? Faci poze la cămară și îi arăți că nu mai ai cartofi ori făină? Stai cu probele în mașină ca și cum te-ai duce la instanță? Polițistul decide, cântărește analizeaza, administrează probe – e un fel de instanță.  Polițistul e deodată medic, agricultor, asistent social, mecanic auto, și decide pe loc, dacă ești pe lege sau sub lege. Și totodată decide, tot el, pe loc, dacă să îți dea o amenda de 2.000 de lei ori de 20.000 de lei, plaja mare, ca la Mamaia.  Absurditatea nu se oprește aici, ci merge până la chestiuni de ordin subiectiv: dacă cumva ai comentat ori te-ai uitat urât la agent, amenda crește în mod sigur – amenda nu se mai aplică după gravitatea faptei ci după cum te-ai comportat după săvârșirea ei. Și uite așa o norma contravențională ce vrea să protejeze societatea se transformă în normă violată chiar de către agentul constatator.

Având în vedere cele de la paragraful anterior, observăm că organele aplică o generală prezumție de vinovăție: fiecare din noi este prezumat contravenient și trebuie să dovedească că nu e. Toți care ies din case sunt posibili contravenienți: nu contează unde te duci, ești suspect. Și dacă arăți o declarație neactualizată cu datele ori mențiunile obligatorii ești deja vinovat. Prezumția de nevinovăție a devenit un nonsens pe durata stării de urgență. 

Dar e la zi cu legea oare polițistul care aplică amenzi cu nemiluita? I  se comunică zilnic fiecărui agent, studiază zilnic fiecare agent, noutățile și noile norme? Ajung noile norme adoptate aproape zilnic să fi studiate măcar de șefii agenților constatatori? Sau se dau amenzi pe ce-o mai fi pe-acolo în vigoare?

Respectăm armata, organele de poliție și de jandarmerie și pe toți cei implicați în misiuni specifice în această perioadă. Știm că sunt la limita epuizării. Știm că sunt departe de familiile lor. Dar aceste chestiuni nu justifică în nici un caz abuzul și comportamentul nelegal. Îndemnăm cu toții pe toți la respectarea legii, dar primii care trebuie să respecte legea sunt ei, cei care o aplică.

Singura speranță a cetățeanului rămâne instanța de judecată, asta după ce trece cu bine de calvarul și nervii aduși de stolul de legi și de interpretarea agentului prin luminile, rațiunile și experiențele sale profesionale medicale, agricole, sociale. Instanța este singura autoritate care, în baza tuturor probelor ce se vor administra în acest val de procese contravenționale, va cenzura abuzurile poliției și dezechilibrul dintre fapte și sancțiuni. Instanța va face dreptate.