Meniu Închide

Soluții la executarea silită a datoriilor/sultelor prescrise

Soluțiile la executarea silită a datoriilor/sultelor prescrise pot lua forma unui proces împotriva creditorului, adică împotriva celui căruia i se datorează o sumă, în condițiile pe care le vom explica mai jos. Soluțiile se aplică și creanțelor fiscale precum și oricăror obligației suspuse prescripției. Preîntâmpinarea unei executări silite privind o datorie prescrisă poate fi făcută prin demersul analizat mai jos.

În practică, datorită faptului că instanțele de judecată încuviințează executarea silită fără a analiza dacă titlul executoriu mai are putere executorie la data cererii de executare silită, au apărut extrem de multe contestații la executările silite, procese în care s-a invocat cu succes prescripția dreptului de a cere executarea silită și astfel au fost paralizate procedurile de executare, dosarele de executare silită de pe rolul executorilor judecătorești fiind inchise defintiv.

Apărarea în fața acestor executări silite inițiate și încuviințate pe baza unui titlu fără putere executorie pot fi făcute doar prin intermediul contestației la executare, doar la instanță. Petițiile către executor sau creditor nu ajută și nu au nici un efect procesual execuțional. În cadrul oricărei executări silite ori în cadrul unei contestații la executarea silită, este recomandată intervenția prin avocat.

De principiu, contestația la executare trebuie depusă la instanță în 15 zile de la primirea/comunicarea actelor de procedură ori de la data popririi. Neformularea și nedepunerea în termen, face tardiv orice demers judiciar, astfel că, deși e vorba de o datorie prescrisă, și deci de o executare silită inițiată în baza unui titlu fără putere executorie, cel executat silit pare că nu mai are nici un instrument juridic prin care să invoce prescripția și pe care să îl opună creditorului pentru a se stopa executarea silită. În acest context debitorul executat silit are totuși la îndemână o acțiune în constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită, pe care ar putea să o folosească în paralizarea/stoparea/închiderea acelei executări silite.

Acțiunea în constatarea prescripției este acţiunea prin care se urmăreşte să se constate existenţa sau inexistenţa unui drept, în speță dreptul de executare silită sau, altfel spus dreptul de a nu fi executat silit pe motivul intervenirii prescripției. Mai concret, aţiunea are ca scop consacrarea judecătorească a existenţei dreptului reclamantului de a nu fi executat silit sau a inexistenţei dreptului pârâtului de a-l executa silit pe reclamant.

Un  astfel de proces de constatare judiciară a prescripției dreptului de a cere executarea silită trebuie analizat prin prisma existenței sau nu a unei executări silite pendinte. Acest lucru pentru că într-un fel stau lucrurile dacă executarea silită nu a fost inițiată, și în alt fel dacă executarea a fost inițiată și este în desfășurare.

De regulă acțiunea în constatarea prescripției se bazează pe normele legale ce dispun că prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate. Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

Trebuie făcută de asemeni diferența între prescripția dreptului material la acțiune și dreptul de a cere executarea silită. Prescripția dreptului material la acțiune se referă la inițierea unui proces în vederea dobândirii unei hotărâri judecătorești ca titlu executoriu, drept ce este prescris în anumite condiții și care poate paraliza un proces civil. Prescripția dreptului de a cere executarea silită poate fi analizată doar dacă există un titlu executoriu, hotărâre judecătorească ori alt act/contract căruia legea îi conferă putere executorie, act care în timp și-a pierdut puterea executorie și deci poate paraliza executarea silită dacă este invocat la timp.

A. Dacă nu s-a inițiat executarea silită de către debitor

În acest context debitorul poate oricând chema în judecată creditorul pentru a-i opune prescripția. În acest proces, fiind vorba de o acțiune în constatare, debitorul trebuie să probeze calitatea de creditor al pârâtului, existența datoriei, momentul la care a început să curgă prescripția, faptul că nu au fost cauze de suspendare sau întrerupere a prescripției (în cazul în care vor fi invocate de creditor trebuie ”demontate” de debitorul reclamant), și momentul la care prescripția s-a împlinit. Dacă e vorba de contracte de împrumut încheiate cu băncile/instituții nebancare aflare în derulare ori reziliate și cesionate către recuperatorii de creanțe, se pot invoca în acest proces și clauze abuzive. De principiu în acest proces probele sunt înscrisurile. Pentru un astfel de proces instanța are in vedere si faptul că  acțiunea prin care se solicita constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silita a unui debit este admisibilă, dacă partea nu are deschisă calea contestației la executare – pentru că executarea nu a început. Așadar cât timp creditorul nu a declanșat executarea silita, se constată că debitorul nu are la îndemână o acțiune în realizare deoarece o eventuală contestație la executare prin care sa invoce  în apărare prescripția extinctivă a dreptului de a cere si obține executarea silită ar fi respinsa ca prematur formulată. În aceste condiții actiunea în constatare este perfect admisibilă și întemeiată, fiind singurul demers judiciar posibil pentru debitor. Dacă la finalul procesului debitorul va avea o hotărâre judecătorească prin care se constată că a intervenit prescripția, nici o executare silită nu mai poate fi inițiată pentru acea datorie/creanță. Tot așa stau lucrurile dacă e vorba de sulte stabilite de instanțele judecătorești în procesele de partaj judiciar neplătite ori neexecutate silit care s-au prescris.

B.Dacă s-a inițiat executarea silită de către debitor și aceasta este în plină desfășurare

B.1. Dacă se formulează contestație la executare în termen. Dacă s-a inițiat executarea, o primă variantă de lucru este contestația la executarea silită, instrument la îndemâna celui executat silit. Prima condiție este ca această contestație să fie formulată în termenul legal de 15 zile. Foarte rar instanțele de judecată acceptă repunerea în termenul de 15 zile, și deci dacă acea contestație nu e formulată/depusă în acest termen de 15 zile, i se va respinge ca tardivă, indiferent de câtă dreptate are cel executat silit în ceea ce privește prescripția. O a doua condiție este invocarea și explicarea prescripției de către contestator/cel executat silit. El trebuie să invoce și să explice condițiile în care a intervenit și a operat prescripția dreptului de a se iniția executarea silită, din informațiile/documentele pe care le are. Alte informații sau documente suplimentare poate cere, prin intermediul instanței, de la creditor, de la executor, sau de la terțe persoane ori instituții. Instanța va analiza condițiile prescripției și dacă va constata creanța/datoria prescrisă va anula toate actele de executare. Dacă s-a cerut și întoarcerea executării, se va dispune și în acest sens. Este de la sine înțeles că această executare va înceta de îndată ce o astfel de hotărâre a instanței devine definitivă și, de principiu, nici o altă executare pentru acel debit nu se va mai putea iniția.

B.2. Dacă nu se formulează contestație la executare în termen. În acest context o soluție ar fi inițierea, în paralel cu executarea silită în curs, a unui proces privind constatarea prescripției, astfel cum este descris la punctul A de mai sus. Un astfel de demers este perfect admisibil având în vedere că este un ultim și singur instrument la îndemâna celui executat silit. Această acțiune poate avea ca obiect constararea prescripției ce a survenit anterior depunerii cererii de executare silită de către creditor. Ea devine admisibilă tocmai prin aceea că s-a pierdut termenul de 15 zile pentru formularea unei contestații la executare. Deși acest proces  nu poate avea efecte în executarea silită în curs decât în funcție de hotărârea finală, se poate cere, odată cu acțiunea în constatarea prescripției, și emiterea unei ordonanțe președințiale de suspendare a executării silite până la finalul acestui proces de constatare a prescripției. În cadrul acestui proces de constatare a prescripției trebuie dovedită creanța, data începerii prescripției și data împlinirii ei. Dacă prin hotărâre instanța declară că debitul era prescris la o dată anterioară cererii de executare silită, această hotărâre definitivă se depune la dosarul de executare și executorul este obligat să închidă dosarul de executare. Ulterior, debitorul executat silit poate face cerere de întoarcere a executării silite, dacă s-au făcut acte de executare ce au micșorat patrimoniul lui.  Orice act de executare făcut de executor după ce se depune la dosarul de executare o hotărâre ce menționează debitul ca fiind prescris la data inițierii executării, este un act nelegal și poate atrage diferite sancțiuni. Observăm că nelegalitatea unei executări inițiate în baza unui debit prescris poate fi descoperită chiar dacă s-a pierdut termenul de contestație la executare, printr-o acțiune separată la instanța de drept comun (și nu la instanța de executare), acțiune ce nu este supusă nici unui termen de decădere.

Pentru a iniția orice demers judiciar indicat mai sus trebuie făcută o diagnoză juridică, o analiză minuțioasă a fiecărui caz. În funcție de elementele de fapt, de drept precum și de materialul probator, un avocat poate găsi cea mai bună și oportună soluție pentru cei aflați în iminența sau prezența unei executări silite.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente