Tribunalul București explică poliției de ce este obligată la plata cheltuielilor judiciare în procesele contravenționale, respingând apelul poliției cu privire la soluția primei instanțe de obligare la plata onorariului de avocat.
Este de notorietate că poliția pierde pe bandă rulantă procesele contravenționale generate de abuzurile și normele neconstituțioanale privitoare la starea de urgență din lunile martie și aprilie 2020. Toti cei care au primit amenzi și au făcut plângere contravențională de anulare a Proceselor Verbale încheiate de Poliție ori Jandarmerie primesc soluții favorabile.
Deși unii au deschis în mod direct procese contravenționale, mulți au apelat la avocați pentru a-i reprezenta în acest demers. În aceste cazuri, costurile unui proces prin care se cere anularea unui Proces Verbal sunt mai mari, dar ele se recuperează de contravenient dacă procesul verbal este anulat, deci dacă i se dă/face dreptate celui amendat.
Pe timpul stării de urgență din martie – aprilie 2020 nu numai că legislația era neconformă dar și organele de poliție au comis abuzuri ce au ajuns în fața instanțelor pentru a fi corectate.
Este și cazul unui client de al nostru care a coborât la un magazin pentru a-și lua țigări, a fost oprit de un agent de poliție și amendat cu 2.000 de lei pe motivul că tigările nu sunt alimente și în consecință nu trebuia să coboare din casă la magazin (acest text se regăsește în procesul verbal de contravenție). Evident cel amendat a apelat la avocat fiind stupefiat de un astfel de abuz.
În procesul contravențional pe fond am avut câștig de cauză, Procesul Verbal a fost anulat, poliția fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată, deși a cerut să fie exonerată de plata lor pentru că a recunoscut că procesul verbal este nelegal întocmit, chiar prin întâmpinare, dar că nu din vina lor ci din vina legislației și a deciziei Curții Constituționale.
Poliția a făcut apel dar Tribunalul București a respins apelul poliției ca nefondat, obligându-o să plătească cheltuieli judiciare în cuantum de 550 lei.
Apărările noastre din apel. ”Cu privire la soluția primei instanțe și temeiul de apel indicat de apelantă vă solicităm să luați act că art. 454 Cod Procedură Civilă se referă exclusiv la acțiunile în pretenții prin raportare la anumite calități de debitor și creditor, la existența unei creanțe prealabile procesului, la executarea silită a unor obligații civile ce există prealabil inițierii unui proces civil, astfel cum ne indică și denumirea Titlului V din Cod Civil și anume ”executarea obligațiilor”, precum și denumirea Capitolului II al acestui Titlu din Codul Civil și anume ”executarea silită a obligațiilor”. Mai mult, art 454 Cod Procedură Civilă indicat de apelantă se raportează la art. 1.522 alin. 5 Cod Civil, din cadrul Capitolului și Titlului indicat mai sus, articol ce face referire strictă la obligațiile născute din contracte între un debitor și creditor, obligații ce trebuie executate la timp și întocmai. Referirea strictă din art. 454 Cod Procedură Civilă la ”pretențiile reclamantului” și cea din alin. 5 al art. 1.522 Cod Civil referitoare la ”executarea obligației într-un termen rezonabil” ne conduc la ideea că aceste articole sunt aplicabile strict la acțiunile în pretenții ori referitoare la obligații contractuale sau delictuale, ceea ce nu este cazul nostru. În cazul nostru este vorba de o acuzație penală formulată împotriva mea de apelantă, acuzație penală ce nu poate fi asimilată unui delict contractual sau delictual. Contravenția este o acuzație penală nu o faptă delictuală. Fapta contravențională are regimul juridic al unei fapte penale, chestiune reglementată de art 47 din OG 2/2001: dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal. Nu se poate asimila o răspundere contractuală sau delictuală cu o răspundere penală. Din acest motiv art 454 nu este aplicabil în speța noastră. De asemeni nu poate fi echivalată o plângere contravențională cu o acțiune în pretenții. Plângerea contravențională are ca obiect anularea unui Proces Verbal prin care o persoană este acuzată de stat pentru comiterea unui fapte contravenționale, acuzație de natură penală, pe când acțiunea în pretenții are ca scop valorificarea unei pretenții pur civile, contractuale sau delictuale. Noi nu ne apărăm în acest proces față de o faptă contractuală sau delictuală ci față de o faptă contravențională ce echivalează o faptă penală. În onorariul solicitat se includ si obligații fiscale, legale și statutare pentru avocat. În acest context onorariul perceput în cazul dat este unul corect și legal, reprezentând minimul pe care avocatul îl putea percepe în acest caz, având în vedere impozabilitatea acestuia de Stat și Barou.”
Argumentele instanței de apel. Tribunalul București explică faptul că ”temeiul de drept invocat de poliție nu se aplică în materie contravențională ci se aplică strict în situațiile în care există posibilitatea pentru partea care pornește procesul de a proceda, anterior acestui demers, la punerea în întârziere a părții adverse, precum și în situațiile în care există posibilitatea ca punerea în întârziere să opereze de drept, potrivit legii. Rațiunea textului de lege este aceea de a institui un mecanism de sancționare a creditorului care nu a încercat, înainte de a se adresa instanței de judecată, să soluționeze litigiul pe cale amiabilă, prin notificarea debitorului pentru executarea voluntară a datoriei. Legea urmărește așadar încurajarea creditorilor unor obligații să notifice debitorii în vederea executării de bunăvoie a obligațiilor, cu scopul evitării deschiderii de procese în instanță. Ori, prezentul litigiu se circumscrie dispozițiile OG 2/2001 și vizează contestarea de către persoana sancționată contravențional a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de intimată. Persoana sancționată contravențional nu are la îndemână o modalitate de punere în întârziere a emitentului procesului verbal (în speță Poliția n.n.), ci poate, în măsura în care apreciază că actul sancționator este nelegal sau netemeinic, să formuleze direct plângerea contravențională. În consecință, nu se poate susține că în materie contravențională, organul sancționator care recunoaște la primul termen de judecată faptul că actul emis nu este legal, nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, întrucât persoana sancționată nu a avut la dispoziție nicio modalitate legală de a preîntâmpina litigiul. Tribunalul apreciază că onorariul avocatului ales al petentului nu este vădit disproporționat în raport cu valoarea ori complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat.” Textul de mai sus este extras din motivarea Deciziei nr 1277/2021 a Tribunalului București.
În consecință instanța a respins apelul poliției, aceasta fiind obligată în mod definitiv la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul de avocat.
Link cu soluția instanței de apel – Tribunalul București.