4 mai – ziua națională a mediatorului. Scurt istoric al medierii în 20 de ani ”românești”.
Medierea ca procedură de soluționare a litigiilor a aterizat din America în România în anul 1999. Ministerul Justiției a proiectat un draft de Lege a Medierii în anul 2000. În 2003 la Craiova a fost înființat un Centru de mediere ca proiect pilot în România. Primii mediatori au fost avocații, ei oricum având în Legea privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat dreptul de a oferi servicii de mediere.
Medierea a fost reglementată prin Lege abia în 2006. Procedura de mediere reglementată necesita principii clare și intervenția unui terț. Astfel că medierea s-a diferențiat ab initio de conciliere și negociere. Medierea o putea și o poate face doar un terț neutru și imparțial, obiectiv și dezinteresat de interesele ori drepturile uneia sau alteia din părțile din conflict. Neutralitatea mediatorului este de esența medierii. Medierea devenea astfel o negociere asistată de un terț, persoană care nu putea fi apărătorul/avocatul unei din părți în același timp.
Abia în 2008 a fost publicat primul Tablou al mediatorilor autorizați. În 2009 Legea 192/2006 a fost consolidată cu prevederi care reglementau mai în detaliu procedura de mediere și procedura de autorizare a mediatorilor.
Legislația medierii a suferit dese modificări, intrând treptat într-un regres vizibil de reglementare.
Mica reformă din 2010 a înviorat-o puțin, mai multă viață aducându-i (parcă) Legea 115/2012, lege prin care intra în România conceptul de mediere obligatorie sub forma obligativității ședinței de informare. Au urmat ani grei pentru mediere și obligativitatea a fost declarată neconstituțională. Totuși, singurul avantaj al medierii în acea perioadă a fost că toată lumea a auzit de mediere. Asta nu înseamnă că toate lumea știa ce reprezintă.
Un nou suflu a venit odată cu reglementarea medierii penale în 2014. Noile coduri penale au introdus dreptul la un mediator pentru inculpat/suspect și persoana vătămată, ca drept procesual penal fundamental. Dreptul la un mediator în procesul penal se traduce prin aceea că legea le oferă dreptul de negociere a unei înțelegeri amiabile la unele infracțiuni, considerate de legiuitor minore. Dacă reglementarea medierii civile din 2012 a supărat avocații, reglementarea medierii penale din 2014 a supărat polițiștii. Totuși, dacă avocații aveau o justificare, polițiștii nu puteau avea nici o mică justificare devreme ce problema de fond era la dreptul de a se împăca(ori de a fi retrasă plângerea prealabilă) nu la dreptul la mediere care era activ doar dacă era posibilă împăcarea ori retragerea plângerii.
În 2015 ICCJ vine și clarifică o practică neunitară, reglementând faptul că medierea penală la infracțiunile pretabile împăcării este posibilă și în faza de apel, și nu poate fi limitată la citirea actului de sesizare de către instanța de fond.
În 2016 CCR vine și răstoarnă Decizia ICCJ din 2015, spunând că medierea penală la infracțiunile pretabile împăcării poate fi desfășurată doar până la citirea actului de sesizare a instanței. Motivarea de fond a fost aceea că medierea, atât timp cât se raportează la dispozițiile împăcării și retragerii plângerii prealabile din Codul Penal, trebuie să aibă aceleași limite temporale. Conform Deciziei CCR medierea penală la infracțiunile pretabile împăcării putea fi făcută până la citirea actului de sesizare, în timp ce pentru infracțiunile unde era posibilă retragerea plângerii prealabile, medierea penală putea fi făcută până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
În 2018, pe motivul implementării Directivei europene 2012/29/UE privind protecția victimelor infracțiunii, medierea penală este din nou limitată prin adoptarea de condiții mai restrictive. Astfel se reglementează, contrar Decizie CCR din 2016, si contrar dispozițiilor Directivei (care impunea statelor obligația de a permite medierea/servicii de justiție reparatorie pe tot parcursul procesului penal, ca drept și beneficiu pentru victime în virtutea reparării prejudiciilor), ca toate medierile penale să fie desfășurate până la citirea actului de sesizare a instanței, nu doar medierile raportate la împăcare ci și cele raportate la retragerea plângerii prealabile. Se impune obligația ca inculpatul ori suspectul să recunoască fapta în fața organelor judiciare, pentru a avea dreptul la mediere. Sunt încurajate astfel procedurile directe de împăcare și retragere a plângerii, protecția persoanei vătămate fiind în fapt diminuată, contrar principiilor din Directivă. Se reglementează de asemeni ca victima să nu ia contactul cu inculpatul în mediere decât cu o informare și acceptare prealabilă. Deci norma în materie penală devine medierea în sesiuni separate, legea fiind o reglementare a practicii de până atunci (în peste 90% din medierile penale mediatorii desfășurau sesiuni separate).
În 2019 a avut loc o revigorare a legislației medierii care, din păcate, nu s-a reflectat în practica medierii. Legea 154/2019 a adus noutăți ce aparent pot da vigoare medierii. Legea din 2019 aduce ca beneficiu pentru justițiabili returnarea taxei de timbru în proporție de 100% sau 50%, în funcție de litigiu. Un alt beneficiu este caracterul executoriu al acordului de mediere ce poate fi dobândit mult mai ușor prin atestarea documentului de către avocații care participă la mediere sau a unui avocat ales de părți după mediere. Se simplifică și procedura de consfințire a acordului de mediere.
La aproape un an de la aceasta nouă modificare, medierea în 2020 este tot în mers de melc. Motivele pentru care medierea nu funcționează în România nici în anul 2020, la nivelul la care ar trebui să funcționeze, sunt diverse. Lipsa de avantaje mai concrete și mai substanțiale, lipsa de încredere în procedura de mediere, lipsa de încredere între persoanele din litigiu, incoerența legislativă, apetitul românului pentru dreptate mai mare decât apetitul pentru pace, sunt doar câteva dintre motivele principale pentru care medierea nu funcționează la cote normale.
În contextul blocajului judiciar actual și viitor, medierea poate fi o variantă, acolo unde părțile au o cât de mică deschidere spre a negocia, spre a se concilia.
Oricum ar fi la acest moment medierea în România, cu bunele și cu lipsurile ei, medierea există. Există mediatori care, în ciuda vicisitudinilor și vitregiilor legislative, au rezistat și au mers înainte, practicând medierea în continuare. Sunt eroii medierii și astăzi e ziua lor.
4 mai este ziua mediatorilor. La mulți ani, mediatori!