Meniu Închide

3.000 lei – atât costă 2 pachete de țigări transformate într-o amendă (chiar dacă ai declarație legală la purtător)

Abuzul zilei vine de la un agent din Secția 16 Poliție București (DGPMB). Clientul m-a contactat cu un profund sentiment de nedreptate. Pe bună dreptate, așa cum reiese din constatările agentului consemnate în Procesul Verbal, redate mai jos.

Deși avea declarație legală la el, deși coborâse la un magazin de lângă blocul/locuința sa, deși menționase în declarație că merge la magazin, deși cumpărase țigări, la ieșirea din magazin a primit o amendă de 3.000 de lei.

Toate cele de mai sus au fost menționate de către agentul constatator în Procesul Verbal prin care s-a constatat contravenția și s-a aplicat amenda.

Strigător la cer este ceea ce constată agentul, citez din Procesul Verbal: ”deși contravenientul menționează în declarație că merge la cumpărături, acesta avea doar țigări cumpărate, produs care nu face parte din categoria produselor de primă necesitate, neavând astfel un motiv întemeiat, încălcând prevederile ordonanțelor militare”.

Deci avem o acuzație penală împotriva unui fumător care, respectând legea, cu declarație la el, a fost sancționat cu 3.000 de lei. Deci vina clientului meu este aceea că fumează?!

Am scris despre abuzurile poliției în această perioadă, dar se pare că lucrurile sunt și mai grave decât ne imaginăm. Polițiști care se transformă în organe care fac ei lista noastră de cumpărături, fac diferențe între cumpărături de strictă necesitate (apropo, pentru un fumător, țigările sunt de strictă necesitate domnule agent), fac ei liste cu ce ți-e necesar în casă și ce nu, cu ce ai sau cu ce nu ar trebui să ai în debara/frigider.

Evident, plângerea contravențională este în curs de redactare și se va depune astăzi!  Procesul Verbal va fi anulat, pentru că sfidează nu numai legea, ci și logica și bunul simț. Procesul Verbal nu are nici o legătură cu litera și cu spiritul Ordonanțelor Militare.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente