Pensionarea magistraților la 65 ani – apel la echitate în 5 argumente

Apel la echitate înainte de toate. Pensionarea magistraților la 65 de ani este corelată de mulți cu reglementările țărilor occidentale. Pensia magistraților o raportează mulți la cifrele și la regimurile judiciare din vest. Ceea ce nu știu mulți este că în est lucrurile stau net diferit și problemele sistemului nostru de justiție sunt mult mai grave decât se știu, gravități ce trebuie să cântărească la cuantumul dar mai ales vârsta pensionării unui magistrat. Totuși problema nu e la pensie, problema este la sistem, sistem faultat fără milă în ultimii ani.

Motto: În Est nu-i ca-n Vest în justiție. Apel la echitate înainte de toate.

Inechități care relevă o situație ce nu poate fi comparată – deloc, dar absolut deloc – cu vestul și care arată grave probleme sistemice ce trebuie rezolvate:

1. Volumul de muncă – numărul de dosare per judecător. Dacă judecătorii din România ar avea volumul de muncă al celor din vest, atunci nu cred că ar fi nici cea mai mică problemă vârsta de pensionare, dimpotrivă ar fi și unii care ar dori să rămână. Dar la câte sute de dosare au în lucru (fază de regularizare, de cercetare judecătorească, de pronunțare și de redactare), volumul este inuman. Nu știu câți vor rezista până la 65 de ani, fizic vorbind. Poate că politicienii vor schimba legea pensionării când vor avea primii judecători morți cu capul pe dosare…? Doamne, ferește.
2. Ura societății și denigrarea magistraților. Dacă în vest magistrații sunt priviți cu stimă și respectul cuvenit demnității lor, în est sunt stigmatizați. Culmea, printre cele mai nobile profesii este mereu tăvălită în cancan-uri ieftine. Orice pădure cu uscăciunile ei, dar de aici până la a vedea numai uscături, e distanță de câteva galaxii. Massmedia difuzează numai știri care alimentează valuri de ură. La fiecare alegeri politicienii notează pe listă subiectul pensiilor și salariilor magistraților, că dă bine la votanții care cer sânge. Nu ar nota pe lista lor soluționarea problemelor juridice pe care noi avocații le vedem zi de zi, probleme ce nu țin de magistrați sau de pensia lor, ci de sistem.
3. Interdicțiile și limitările. Participarea la circuitul economic și interdicțiile sociale sunt chestiuni ce nu reflectă realitatea anului 2025. A izola un magistrat de societate și a-i da în brațe 1000 de dosare pe an, nu cred că este un tratament corect pentru aceste persoane care ne fac dreptate și fără de care noi ca societate, noi oamenii și noi avocații, nu am putea viețui în liniște și pace. Trebuie regândite limitările și interdicțiile în așa fel încât magistratul să fie inclus, nu exclus din societate, și să participe mai activ la viața cetății. În vest magistrații au un cuvânt de spus în societatea și comunitatea în care locuiesc și lucrează, la noi le este interzisă aproape orice implicare.
4. Salariile mici și neindexate cu inflația. Știu că de aici mai jos nu va mai citi nimeni pentru că o să mi se zică că deja întrec orice măsură. Dar să o luăm istoric: salariile nu s-au mai modificat de ani buni, iar inflația în ultimii ani a făcut un haos în viața românilor. Salariul de 10.000 lei din 2020, deși este același în acte cu cel din 2025, nu mai este același când magistratul se duce în piață. În piață acum valoarea salariului lui este de 7000 lei, dacă nu cumva și mai mică. Ori acest lucru contează pentru că nu mai ai un nivel de trai decent pe care îl aveai în 2020, sau sperai să îl ai când ai optat pentru magistratură. Salariul contează și se corelează cu limitările și interdicțiile (magistraților le este interzis să desfășoare orice fel de afacere sau activitate comercială). Consider că indexarea salariilor și alinierea lor la parametri financiari actuali ar trebui să fie o contramăsură la măsurarea pensiilor lor…
5. Schimbările dese privind statutul lor, fie că e vorba de bani, fie că e vorba de intrarea în magistratură/INM, fie că e vorba de evoluția profesională, fie că e vorba de limitările lor. Modificarea statutului lor este o problemă ce nu există în Vest. Acolo s-au consolidat de mult timp criteriile și regimurile juridice relative la magistrați. La noi an de an se modifică statutul lor, iar acest lucru nu poate fi un lucru benefic pentru ei devreme ce toate modificările le subțiază drepturile și le diminuează vigoarea statutului lor. Impredictibilitatea aceasta face ca profesia de magistrat să nu mai fie atât de căutată cum era înainte, pentru că orice om stă pe gânduri dacă să intre într-un corp profesional care este mereu pe masa de operație și mereu i se amputează câte ceva…Este extrem de importantă o stabilitate și o consecvență în configurarea statutului pentru că acea configurație și stabilitate face corpul profesional să crească sănătos și să i se alăture oameni de valoare.

Societatea are nevoie de magistrați, de cât mai buni magistrați, cât mai integri și cât mai bine pregătiți. În opinia mea în România, la acest moment, ar fi nevoie de dublarea numărului de magistrați-judecători pentru ca munca magistraților să fie umană.

Avocații au nevoie de magistrați. Statul are nevoie de magistrați. Dar statul are și puterea și obligația de a le analiza drepturile și interesele și de a nu-i compara, nici la salariu, nici la pensie, cu vestul. Dacă o face, să le compare și munca cu vestul, și așa magistrațiii ar fi foarte fericiți. Și ar fi echitate.

Dacă statul plătește un judecător cu suma cu care domnul Umbrărescu plătește un șofer de camion, adică 10.000 lei, și apoi țipăm că magistrații câștigă prea mult, cred că avem o problemă mare și gravă.

Cele de mai sus se aplică și grefierilor, de regulă ultimii în discuție, dar primii la muncă.

Cred că e nevoie de un dialog mai profund și mai corect privind principalele probleme ale sistemului, nu ale pensiei. Rezolvarea problemelor sistemului ar rezolva într-o măsura mare problemele pensiei, și nu cred că ar mai conta vârsta și suma atât de mult. Problemele actuale urgente ale sistemului sunt volumul de muncă, banii din salariu și abia apoi pensiile.