Meniu Închide

Ce faci ca să obții despăgubiri pentru zbor întârziat sau anulat?

Mai jos voi expune pe scurt ce trebuie să faci ca să obții despăgubiri pentru zbor întârziat sau anulat. Se pot obține despăgubiri de 250 euro, 400 euro ori 600 euro, în funcție de distanța (nu durata) zborului. Pentru a beneficia sau a încerca să beneficiați de acești bani dar și de despăgubiri suplimentare (costuri alimentare, hoteliere, costuri cu zboruri sau transport auxiliar) trebuie să vă încărcați cu răbdare pentru a putea urma pașii necesari.

Din ce în ce mai multe zboruri întârzie ori sunt anulate de companiile aeriene, context care creează nemulțumiri, frustrări dar și pagube insemnate în patrimoniul pasagerilor (costuri de drum suplimentare, costuri cu hoteluri închiriate și pierdute, cheltuieli efectuate cu vacanța sau conferința evenimentul programat/ă, etc).

Un zbor întârziat sau anulat dă peste cap, cu efect de domino, toată organizarea și bugetul unui călător. 

Din aceste motive Parlamentul European a adoptat în 2004 norme care să oblige companiile la măsuri rapide și directe în situația întârzierii sau anulării zborului. Norma de referință pentru acordarea de despăgubiri este REGULAMENTUL (CE) NR. 261/2004  de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor. Normele ar trebui updatate cu realitatea și inflația zilelor noastre, un regulament adoptat acum 20 de ani nemaifiind actual din punct de vedere financiar. Costul actual biletelor de avion este cu mult mai mare față de cel din anul 2004 și uneori despăgubirea nu acoperă costurile implicate de anulare sau întârziere.

Prezentul regulament se aplică pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru UE în care se aplică tratatul precum și pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat într-o țară terță către un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru UE în care se aplică tratatul, exceptând cazurile în care aceștia au primit indemnizații sau compensații și au beneficiat de asistență în țara terță respectivă, în cazul în care operatorul de transport aerian al zborului respectiv este un operator de transport comunitar.

Acest regulament prevede un drept la compensație pentru situația anulării zborului și pentru situația întârzierii zborului.

A. În cazul anulării zborului

Pasagerii sunt îndreptățiti să primească o compensație din partea operatorului de transport aerian, în conformitate cu articolul 7, cu excepția cazului în care:
– sunt informați despre această anulare cu cel puțin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută,
– sunt informați despre această anulare într-un termen cuprins între două săptămâni și șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cu cel mult două ore înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de patru ore după ora de sosire prevăzută
– sunt informați despre această anulare cu mai puțin de șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de două ore după ora de sosire prevăzută
– operatorul de zbor poate face dovada că anularea este cauzată de împrejurări excepționale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.

Așadar dacă operatorul v-a înștiințat din timp, în condițiile de mai sus, aveți doar dreptul de a alege între rambursare sau redirecționare. 

Dacă nu v-a înștiințat din timp, în condițiile de mai sus, despăgubirile pentru anularea zborului sunt acordate în următoarele sume:

250 euro – pentru zboruri de pana la 1500 km
400 euro – pentru zboruri de este 1 500 km în UE și toate celelalte zboruri între 1 500 și 3 500 km
600 euro – pentru zboruri de peste 3 500 km

B. În cazul întârzierii zborului

Pasagerii sunt îndreptățiti să primească o compensație din partea operatorului dacă întârzie la aterizare. Despăgubirile se acordă dacă întârzierea nu este cauzată de circumstanțe extraordinare (sarcina probei aparține operatorului) și dacă ajungeți la destinația finală cu o întârziere de peste 3 ore.

Despăgubirile pentru întârzierea la sosire sunt acordate în următoarele sume:

250 euro – pentru zboruri de pana la 1500 km
400 euro – pentru zboruri de este 1 500 km în UE și toate celelalte zboruri între 1 500 și 3 500 km
600 euro – pentru zboruri de peste 3 500 km

Distanţele se măsoară prin metoda rutei ortodromice.

Cum se procedează?

De cele mai multe ori stresul și nervii generați de anulare ori întârziere fac imposibilă concentrarea pe ce e de făcut. Pașii sunt foarte simpli de accesat și totul se poate face doar online (chiar și fizic dacă sunteți încă în aeroport):

  1. Se face sesizare/reclamație specială pe siteul operatorului de zbor. Fiecare operator de zbor are o rubrică specială pentru astfel de sesizări, trebuie să o căutați cu atenție pe site. Atașați toate datele, documentele și informațiile cerute (factură, ordin de plată, orice document prin care dovediți achiziția și identitatea dumneavoastră). În urma sesizării se va primi un răspuns pozitiv sau negativ privind soluția acordată de operatorul de zbor. Atenție: nu faceți sesizarea epe mailul companiei ci doar pe formular/rubrica specifică de pe site.
  2. Dacă răspunsul companiei aeriene este parțial pozitiv (în sensul că vi se oferă o despăgubire mai mică decât cea calculată de dumneavoastră) sau negativ, aveți posibilitatea să faceți reclamație/sesizare la ANPC. Este foarte important să știți că ANPC are o rubrică specială cu privire la sesizările privind companiile aeriene. Pe siteul ANPC la eservicii aveți o rubrică electronică denumită Formular UE de plângere (companii aeriene), acolo veți completa câmpurile specifice și veți atașa informații despre zbor, pasager și achiziție bilet. Atenție: nu faceți sesizarea pe emailul ANPC ci doar pe formular/rubrica specifică de pe site.
  3. După ce ați sesizat ANPC veți primi un mail de confirmare a recepției sesizării. De aici înainte nu mai trebuie să faceți nimic, decât să așteptați 3-6 săptămâni până veți primi un răspuns. Sesizarea dumneavoastră la ANPC este trimisă de ANPC către operatorul de zbor. Operatorul de zbor analizează din nou situația, dovedind ANPC ului dacă este exonerat de plata despăgubirilor sau dacă nu. Dacă sunt îndeplinite condițiile de despăgubire operatorul de zbor vă va contacta pentru a vă plăti despăgubirea, pentru a nu fi sancționat contravențional de către ANPC. Dacă nu sunt îndeplinite condițile veți primi răspuns fie de la ANPC fie de la operatorul de zbor în acest sens.
  4. Dacă în urma acestor demersuri nu vi s-a acordat nici o despăgubire și considerați că sunteți îndreptățit la ea sau/și la decontarea altor costuri (dovedibile) generate de anularea sau întârzierea zborului de către operatorul de zbor, aveți posibilitatea de a vă adresa instanței de judecată. Pe calea instanței se pot cere și despăgubiri ca echivalent al daunelor morale provocate de astfel de situații. În această opțiune este indicat să apelați la un avocat pentru a vă expune costurile, durata și sansele unui astfel de demers.

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente