Meniu Închide

Ce să faci când mergi la un avocat pentru consultanță

A merge la un avocat pentru consultanță juridică este asemănător cu a merge la un doctor pentru o consultație medicală: trebuie să te pregătești oarecum. În practică am întâlnit oameni care vin foarte pregătiți pentru consultanță dar și oameni care au venit mai puțin pregătiți. În materialul de mai jos vom explica cum trebuie să se pregătească o persoană care vine pentru consultanță juridică la avocat și ce să facă ori să nu facă atunci când vine în cabinetul de avocat.

În primul rând cea mai mare eroare pe care o fac cei mai mulți justițiabili care deschid procese, fac plângeri, denunțuri, sesizări, etc, este că fac aceste demersuri înainte și fără a se consulta cu un avocat. Este cea mai mare greșeală pe care o poate face o persoană. Este ca și cum te-ai duce la o operație la inimă fără a te consulta în prealabil despre afecțiunea, necesitatea operației, puterea organismului ori alte chestiuni care pot afecta corpul, efecte adverse, etc.

Consultanța la un avocat, prealabilă oricărui demers judiciar ori administrativ, este stringentă. Înainte de a acționa, este extrem de important să se analizeze căile de acțiune, procedurile, costurile dar cel mai important efectele potențiale ale unui demers. Asta deooarece orice demers făcut către autorități are efecte ireversibile și generează o dinamică a litigiului care greu mai poate fi oprită.

Un demers poate conduce la stingerea ori diminuarea litigiului sau poate conduce la dinamitarea lui. Dacă vorbim de litigii civile ori comerciale, un demers greșit poate conduce la dinamitarea relației dintre oameni sau dintre profesioniștii care sunt anagajați în raporturi comerciale.

Din aceste motive o consultanță la avocat înainte de a face orice demers este necesară pentru o diagnoză juridică a întregii situații în care se află o persoană. O analiză globală a situației juridice se impune pentru  a fi analizate în detaliu căile/procedurile ori opțiunile cele mai bune și cele mai profitabile pentru client.

Programarea pentru consultanță la un avocat presupune o pregătire a persoanei care vine și solicită o diagnoză juridică. Cum se poate pregăti o persoană pentru consultanță la avocat și ce trebuie să facă sau să nu facă?

În funcție de litigiul ori situația juridică persoana care vine la avocat pentru consultanță trebuie să culeagă toate documentele relative la litigiul/situația dată și să le aducă printate ori să le trimită avocatului în prealabil lizibil scanate. Orice document ce are legătură cu litigiul trebuie prezentat avocatului pentru a fi analizat. De asemenea orice comunicare cu partea sau părțile adverse, comunicare avută pe telefon, e-mail, pe whatsapp, ori pe altă cale, scrisă sau înregistrată foto, audio ori video trebuie prezentată avocatului. La fel documente primite de la alte autorități sau instituții trebuie și ele prezentate avocatului. Aceste documente conțin date și informații prețioase și doar ochiul unui specialist va identifica aceste informații ori date care pot fi în favoarea clientului.

Clientul la consultanță va explica percepția lui asupra situației juridice și poate aduce avocatului date ori informații ce nu se regăsesc în documente ori comunicări, chestiuni deseori extrem de importante. Aceste chestiuni vor fi notate de avocat pe foaia de lucru în care își ia notițe și punctează elementele cheie ale speței, dacă este cazul.

Aceste notări extrase din expunerea clientului consultat cât și datele din documentele și comunicările predate spre analiză avocatului vor conduce la încadrarea speței într-un cadru/format juridic, iar după această încadrare avocatul va oferi clientului date despre posibilitățile/căile de soluționare și soluțiile posibile. Cadrele juridice ale speței sunt frame-uri ale speței ce conduc spre încadrarea acesteia într-una sau mai multe instituții juridice pe care se pliază respectiva situație.

Clientul trebuie să se pregătească pentru consultanță pentru a expune clar și cronologic situația în care se află, începând cu cauza care a determinat litigiul, dinamica acestuia, dacă s-au făcut demersuri și stadiul actual al speței.

Expunerea clientului este importantă pentru că din ea avocatul culege și interesele acestuia, interese ce vor fi discutate pe larg în cadrul consultanței. Interesul clientului se traduce prin ceea ce dorește el să obțină de la acea speță/acel litigiu. Este deosebit de important acest aspect, pentru că demersurile ulterioare trebuie să respecte acest interes al clientului. Clientul trebuie să detalieze aceste interes, pentru ca avocatul să analizeze dacă este unul legitim și tangibil, concretizabil.

Clientul trebuie să fie sincer cu avocatul și să expună și detalii care îl pun într-o lumină mai neplacută. Chiar dacă a procedat uneori mai puțin conform legii, clientul trebuie să expună avocatului orice chestiune, pentru ca acesta să poată pregăti o apărare eficientă în caz că acea chestiune va fi invocată de partea adversă. În caz contrar, adică dacă clientul nu este sincer, poate adversă poate câștiga teren și poate profita de acest lucru.

Discuția cu avocatul este strict confidențială și contractul, legea și statutul obligă avocatul la secret profesional, secret care dacă nu este respectat poate atrage sancțiuni penale, civile și disciplinare pentru avocat. Așadar clientul are o protecție oferită de lege. Oricum alegerea avocatului și ulterior relația cu acesta este una bazată pe încredere. Clientul va alege avocatul în care va avea încredere atât cu privire la secretul discuțiilor și gradul de experiență cât și cu privire la capacitatea avocatului de a depune maxime diligențe în situația dată. Relația client avocat este fundamentată pe încredere.

Avocatul îi expune posibilitățile de rezolvare și ce presupune fiecare din aceste căi. Căile de soluționare pot fi judiciare (proces civil, penal, contravențional), administrative (proces administrativ ori plângeri la autorități) ori civile (negociere, mediere, conciliere). Soluțiile depind de calea și procedura urmată, prin raportare la speța și posibilitățile date de speță.

Avocatul va explica clientului în termeni cât mai puțin juridici problema în care se află. Avocatul va traduce legea pentru client, prin corelarea speței clientului cu normele juridice, pe limbajul și înțelesul clientului.

Ce să nu facă o persoană când merge la o consultanță la avocat? Important e să nu își mintă avocatul, e ca și cum s-ar minți pe sine. Să nu ascundă ori să omită date, informații ori documente, probe, chiar dacă ar fi în detrimentul său. Avocatul trebuie să le cunoască pentru a le putea combate și contracara dacă partea adversă se va folosi de ele (și de cele mai multe ori se va folosi). Din acest motiv avocatului nu trebuie să i se ascundă nimic, pentru a putea face o apărare cât mai eficientă.

După o consultanță la un avocat o persoană trebuie să cunoască în detaliu stadiul speței/litigiului, căile posibile, avantajele și dezavantajele fiecări căi/proceduri, riscurile fiecărei opțiuni. Doar după ce cunoaște aceste lucruri despre situația sa clientul poate lua o decizie privind demersul sau demersurile pe care le va face el singur sau prin avocat. Doar după ce știe bine ce presupune un demers, clientul poate face o alegere în cunoștință de cauză, o alegere care să fie cât mai în interesul său și care să presupună cât mai puține costuri financiare, temporale și emoționale.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente