În data de 31.07.2019 Avocatul Poporului a formulat un Recurs în Interesul Legii privind divorțul prin acordul de mediere. ICCJ va soluționa Recursul în Interesul Legii în data de 09.12.2019.
_____________________________
Prin Decizia nr 3/14.01.2019 ICCJ a luat în dezbatere sesizarea Tribunalului Buzău prin care i se solicitase pronunțarea unei Hotărâri prealabile cu privire la posibilitatea instanței de a consfinți un acord de mediere în care părțile s-au înțeles să divorțeze.
Sesizarea privea o practică neunitară referitor la acordul de mediere privind divorțul, chestiune dezbătută intens de către mediatori, avocați și magistrați, încă din anii 2013-2014.
Întrebarea care gravitează situația juridică este următoarea: se poate face cerere de consfințire a unui acord de mediere ce privește divorțul sau trebuie făcută cerere de divorț la care trebuie să se atașeze acordul de mediere? Menționez că procedura de consfințire conduce la emiterea unei hotărâri de expedient și instanța ia act de înțelegerea părților așa cum este ea scrisă în acordul de mediere; practic acordul de mediere va fi conținutul hotărârii. Procedura de divorț diferă de procedura de consfințire, instanța și părțile având obligații specifice. Hotărârea de divorț nu poate fi o hotărâre de expedient.
Așadar problema de drept constă în procedura prin care o instanță poate desface căsătoria în baza unui acord de mediere relativ la consfințirea unui astfel de acord. Așa cum este menționat în Decizia amintită privitor la consfințirea unui acord de mediere ce conține înțelegerea soților de a divorța, în practică s-au conturat două direcții și anume:
1. Într-o primă orientare a instanțelor cererile de consfințire a acordurilor de mediere ce conțin decizia soților de a divorța sunt respinse ca inadmisibile apreciindu-se de instanțe că divorțul este o acțiune personală ce privește statutul persoanei și deci nu poate face obiectul medierii.
2. În ceea de-a doua orientare a instanțelor cererile de consfințire a acordurilor de mediere ce conțin decizia soților de a divorța sunt admise, aceste instanțe statuând că astfel de înțelegeri vizează domenii în care părțile pot conveni pe calea medierii.
Opinia majoritară a judecătorilor de la Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a fost că instanța poate lua act de înțelegerea părților privind divorțul. Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a comunicat că practica în cadrul Judecătoriei Ploiești este în sensul că instanța nu poate lua act de astfel de acorduri de mediere și deci astfel de cereri se resping ca inadmisibile. Curțile de Apel Bacău, Cluj, Alba Iulia, Iași, Timișoara, Târgu-Mureș, Oradea și Brașov au comunicat că în cadrul instanțelor din circumscripțiile lor practica este de asemeni neunitară, unele instanțe admițând astfel de cereri, altele respingându-le. Majoritatea magistraților Secțiilor civile a III-a și a V-a din cadrul Tribunalului București au opinat că nu se poate consfinți un acord de mediere privitor la divorț deoarece divorțul este o acțiune personală privitoare la statutul persoanei și nu se poate media.
În final, prin Decizia 3/2019, ICCJ a respins cererea de pronunțare a unei hotărâri prealabile pe temeiul lipsei noutății. Astfel, se menționează că întrucât există o vastă practică neunitară concretizată în hotărâri definitive/irevocabile, problema de drept pierde caracterul de noutate și nu se mai poate atinge scopul unei Hotărâri Prealabile – acela de a preîntâmpina o practică neunitară. Singurul mecanism judiciar pentru uniformizarea acestor practici rămâne Recursul în înteresul legii.
Personal, atât în calitate de mediator cât și de avocat, consider necesară tranșarea acestei probleme. Faptul că justițiabilii și noi cei implicați în actul de justiție nu avem o procedură clară în această materie conduce la hotărâri judecătorești contradictorii care provoacă confuzie, așa cum se vede în mod explicit în Decizia ICCJ amintită. Este necesară clarificarea problemei pentru evitarea acestor practici neunitare care creează neplăceri și neîncredere în actul de justiție și de mediere.