10 elemente obligatorii pentru o eventuală mediere ori conciliere obligatorie

O Decizie emisă de CJUE în 3 septembrie 2024 face referire la medierea obligatorie, fapt ce a atras atenția spațiului judiciar din România. Decizia spune explicit că medierea (ori alte metode de soluționare amiabilă/alternativă a disputelor) poate fi obligatorie, context în care pot exista sancțiuni sau beneficii pentru justițiabili atât timp și în măsura în care nu se lezează dreptul de acces la justiție. Dreptul de a avea acces la justiție poate fi temporizat prin existența unei proceduri de mediere obligatorie, dacă această procedură este aptă prin ea însăși să filtreze parte din litigiile ce pot ajunge la instanță. Dacă nu are această aptitudine, procedura devine una formalistă, goală de conținut, searbădă, fără efecte și se traduce în fapt printr-o piedică fără rost pusă în drumul cetățeanului spre/pe calea justiției.

Dacă procedura de mediere este aptă să soluționeze amiabil și deci să filtreze litigiile atunci ea este benefică societății și justiției. Acest lucru poate fi verificat doar dacă un procent de minim 3-5-10-% din litigii s-ar stinge în faza/procedură de mediere. Chiar și 1% ar fi un procent satisfăcător. Dacă medierea ar stinge sub 3% din litigiile potențiale, atunci ea ar fi neavenită ca procedură obligatorie, fiind binevenită ca procedură benevolă.

În România sunt la acest moment (septembrie 2024) pe Tabloul Mediatorilor autorizați și activi aproximativ 100 de mediatori (la nivel național). Reglementarea unei proceduri de mediere obligatorie prealabil unui proces ar fi o glumă proastă în acest context, fără schimbarea paradigmei.

Nu poate fi vorba de mediere obligatorie în România cu 100 de mediatori în toată țara.

Totuși ar exista soluții, preluate din legislațiile similare din țările europene, care ar putea fi conținute într-un pachet legislativ privind medierea obligatorie. Aceste soluții ar fi:

1. Reglementarea unei proceduri clare de convocare la mediere și de parcurgere a procedurii de mediere prin începerea discutării soluțiilor posibile la litigiu de la primul contact cu clientul, fără mai pierde timp cu informarea, informare ce ar trebuie să facă obiectul unui tipizat ce se atașează convocării la mediere. Fondul conflictului/litigiului, soluțiile posibile și negocierea trebuie să facă obiectul oricărei discuții între cel care exercită funcția de mediator și orice parte din conflict, de la prima discuție.
2. Abrogarea în totalitate a procedurii de informare privind medierea, procedură ce a dus în derizoriu ideea de mediere și de negociere.
3. Reglementarea unui Referat privind medierea (rezumat al demersurilor/procedurilor efectuate) ce ar trebui întocmit de mediator pentru ca judecătorul să poată vedea cine a inițiat procedura de mediere, cum s-a desfășurat aceasta, cine si cum a participat ori nu s-a prezentat și cum s-a finalizat, etc.
4. Reglementarea privind efectuarea prin mijloace electronice a procedurilor de mediere, de convocare, de negociere/audiere, de semnare electronică a documentelor de mediere.
5. Considerarea avocaților ca mediatori de drept, ei putând desfășura procedura de mediere și redacta actele de mediere prin intermediul formelor de exercitare a profesiei de avocat (cabinet, societate). Fără avocații care să fie de drept mediatori nu putem vorbi de mediere obligatorie pentru că nu ar avea cine să o facă la nivel național. Probabil un filtru al vechimii (3-5-7 ani de la definitivatul în profesia de avocat) ar putea fi un indicator just de asimilare ca mediator al unui avocat.
6. Considerarea ope legis ca titlu executoriu a acordului de mediere redactat/semnat/încheiat de către mediatorul ce are si statutul de avocat activ, atunci când părțile vin la mediere neasistate de avocat/avocați, pentru a nu mai încarca instanțele cu cereri de consfințire a acestul acord.
7. Reglementarea mai minuțioasă a drepturilor, obligațiilor și interdicțiilor pentru avocatul ce exercită funcția de mediator într-un litigiu si drepturile sale de a parcurge proceduri ulterioare litigioase sau nelitigioase în respectivul litigiu cu una din părți sau cu ambele (reprezentare si asistare în proceduri de consfințire, în proceduri privind executări silite privind creanța ce a făcut obiectul medierii, etc).
8. Reglementarea unor onorarii minimale privind onorariile pentru procedura de mediere vizând fiecare din etapele ei (convocarea la mediere, ședințele de mediere, redactarea acordului de mediere)
9. Acordarea de facilități/beneficii procesuale celor care vin la medierea obligatorie atât ca potențiali reclamanți (de exemplu scutiri de taxe de timbru) cât și ca potențiali pârâți (de exemplu exonerarea de la plata unor cheltuieli judiciare) într-un proces civil.
10. Stipularea unor sancțiuni procesuale pentru neparcurgerea procedurii de mediere pentru cei care merg direct în instanță,doar în anumite materii: de exemplu suspendarea procesului (la primul termen de judecată cu părțile legal citate) până după parcurgerea procedurii de mediere ar fi o măsură mai blândă și mai proporțională decât respingerea cererii de chemare pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile.

Fără schimbarea paradigmei (procedură, avocați ce pot exercita funcția de mediator, etc) privind medierea obligatorie, am putea discuta de o conciliere obligatorie, conciliere ce ar putea fi atributul exclusiv al avocatului și ar conferi acestuia dreptul de a convoca părțile din litigiu la negocieri privind o soluție amiabilă. Oricum, actualmente concilierea este făcută de avocați în vaste materii de drept prin notificările expediate către părțile din litigiu privind soluționarea amiabilă a disputelor, prealabil procesului judiciar.

Echivalarea concilierii cu medierea ar fi o soluție mai bună pentru avocați, pentru că nu ar naște multele interdicții ale medierii (neutralitate, imparțialitate, conflicte de interese, imposibilitate de asistență ulterioară etc). Toată procedura și documentația de mediere ar putea fi transferată/asimilată concilierii atunci când procedura este făcută de avocat, lucrurile fiind mult mai simple dacă ar exista o asimilare legislativă în acest sens. Medierea ar fi a mediatorilor și Concilierea ar fi a avocaților, ambele putând fi reglementate printr-o singură lege și procedură.

Amintim că procedura de conciliere obligatorie a fost concomitentă cu medierea în trecut, în materie comercială, în acord cu art. 720 indice 1 Cod Procedură Civilă anterior. Procedura de conciliere era desfășurată de avocați și a subzistat concomitent cu medierea, nefiind abrogată de prevederile legii medierii ci fiind abrogată indirect de prevederile și normele noilor coduri civil și de procedură civilă.

Procedura obligatorie de conciliere prealabilă procesului era identică cu procedura de mediere obligatorie, doar că era desfășurată ori prin avocați ori direct între reprezentanții părților din litigiul comercial, fiind aplicabilă doar în materie comercială.

Pentru ca aceste soluții expuse mai sus dar și altele mai benefice să fie implementate în interesul justiției și al justițiabilului consider că ar trebui constituit un grup de lucru cu reprezentanți ai mediatorilor, avocaților și magistraților, înainte de orice reglementare și de orice inițiativă legislativă. Altfel s-ar putea ca medierea obligatorie ce mijește la orizont să nu fie decât tot o afacere de câteva milioane de euro, așa cum a fost cea din 2012, lezându-se interesul justiției și al justițiabilului de rând.