Meniu Închide

Negocierea, medierea și tranzacția în cursul executării silite

În temeiul art 630 din Codul de Procedură Civilă, debitorul și creditorul au o posibilitate generală de a soluționa conflictul raportat la neexecutarea titlului executoriu  pe cale amiabilă. Sub genericul ”înțelegeri privind efectuarea executării”, se instituie o gamă largă de posibilități pentru protagoniștii executării silite – debitorul și creditorul – în a dispune benevol de modul de efectuarea a executării silite, bunurile ce vor fi executate, vânzări amiabile și nu silite, ori executarea/plata obligației să se facă în alt mod admis de lege. Referitor la acest din urmă caz, amintim că plata obligației reprezintă un mod amiabil de stingere a datoriei. În cazul unei executări benevole părțile din executarea silită pot conveni diverse moduri de stingere a datoriei, pot conveni eșalonări ori chiar intervenția unor terți, ca noi garanți, sau se pot înțelege cu privire la intervenția unor terți care vor beneficia de plată, fiind posibilă și o stipulație pentru altul.

Chiar dacă s-a început o executare silită, dacă creditorul acceptă, se pot face negocieri și învoieli pe parcursul executării silite.

Negocierea în cursul executării silite nu trebuie confundată cu discutarea fondului litigiului, cu contestația la executare,  cu alte chestiuni ce țin de fondul creanței datorate. O negociere de bună credință  în executarea silită trebuie să plece de la premisa că executarea silită are loc în parametri legali, că titlul executoriu este valid și are putere executorie, că datoria este exigibilă, lichidă și certă. Cu alte cuvinte o negociere trebuie să plece de la recunoașterea datoriei astfel cum este ea menționată în titlul care este forța motrice a executării.  O contestare a acestui titlu ar conduce ab inițio la eșuarea negocierilor sau la neacceptarea lor de către creditor. Prin excepție, se pot discuta însă aspecte secundare ce țin de accesoriile creanței. În cazuri excepționale se poate discuta și despre chestiuni ce puteau fi invocate pe calea contestației la executare dar nu au fost invocate din varii motive.

Conținutul discuțiilor din cadrul negocierii ori medierii rămâne la latitudinea debitorului și creditorului, a avocaților acestora  ori a mediatorilor dacă negocierea este facilitată de un terț neutru și independent.

Negocierea dintre debitor și creditor singuri sau prin reprezentarea ori asistarea de către avocați este oportună dacă aduce beneficii pentru fiecare. Un avocat va analiza prin prisma intereselor și drepturilor persoanei juridice dacă este oportun să inițieze sau să participe la o negociere inițiată de partea adversă.  În orice caz, cel mai interesat de o înțelegere amiabilă privind executarea silită este debitorul, cel care se vede constrâns să execute obligația și se află în imposibilitate temporară de a o executa. Pentru creditor, ulterior cererii de negociere făcută de debitor, pot interveni anumite interese, iar ele trebuie analizate în detaliu pentru a se cântări dacă este oportună o negociere sau continuarea executării astfel cum a fost demarată.

Menționez că negocierea sau medierea nu suspendă executarea silită. Creditorul poate solicita însă executorului judecătoresc suspendarea executării silite dacă considera util negocierii. Dacă nu consideră util, negocierea ori medierea poate avea loc în paralel cu executarea silită. De asemeni, negocierea poate avea loc chiar dacă suspendarea executării silite este dispusă de instanță sau chiar dacă a fost introdusă o contestație la executarea silită, negocierea/medierea desfășurându-se în paralel cu procedura judiciară. Este evident că dacă executarea avansează până la popriri, rețineri de sume ori indisponibilizarea ori vânzarea de bunuri, negocierea nu mai își are rostul decât dacă mai prezintă interes pentru părți.

Medierea este oportună doar dacă părțile nu pot comunica facil ori au nevoie de un terț care să gestioneze procesul de negociere în sensul de a facilita dialogul și de a facilita identificarea de puncte de referință noi, de soluții inovative împreună cu părțile printr-un dialog punctual și structurat. Medierea devine necesară dacă conflictul respectiv este complex, implică mai multe părți ori mai multe datorii, chestiuni ce implică necesitatea unei persoane care să gestioneze discuțiile și soluțiile în mod profesionist.

Negocierea și medierea sunt acte absolut voluntare. Nici debitorul și nici creditorul nu poate fi obligat să participe la o sesiune de negociere sau de mediere. Executorul judecătoresc nu are dreptul de a propune o negociere, dar va fi îndrituit să ia act de rezultatul discuțiilor purtate între creditor și debitor, dacă acestea au un rezultat care să intereseze executorul judecătoresc/executarea silită.

Părțile pot desfășura o negociere sau o mediere în măsura în care aceasta le profită. Avocatul analizează în funcție de fiecare executare măsura profitabilității unei negocieri/medieri.  Există o varietate de avantaje pentru negociere/mediere, atât pentru creditor cât și pentru debitor. De exemplu, dacă o datorie nu este garantată, este posibil ca în cadrul unei negocieri să se ofere un termen nou de plată  în schimbul unei garanții reale sau personale, pentru o eventuală executare. Astfel, în urma negocierii, deși se amână cu un termen de 1-3-6 luni să zicem plata creanței, aceasta, dacă nu va fi plătită, este garantată cu un nou fidejusor ori cu bunuri mobile sau imobile, avantaje/garanții pe care creditorul nu le avea anterior negocierii. Desigur, de la caz la caz vor putea fi incidente beneficii precum negocierea unor debite accesorii ( pot fi șterse anumite penalități, dobânzi ce compun datoria) dacă se plătește cât mai repede ori integral debitul principal, remiterea unor datorii care nu mai prezintă interes pentru persoana respectivă, îndeplinirea altor obligații mai profitabile, etc.

Important este că în cadrul negocierii/medierii din cursul executării silite părțile pot nova creanța. Astfel ei o pot transforma în conținutul ei, pot aduce părți noi care se obligă alături de vechiul debitor sau în locul său, pot schimba modul de executare ( de exemplu se poate face o înțelegere privind executarea doar a fondurilor bănești, nu și o executare a bunurilor mobile sau imobile).

Ceea ce este important pentru creditor este ca rezultatul negocierii – tranzacția sau acordul de mediere semnat în urma unor astfel de discuții să ia forma unui document ce constituie titlu executoriu.  Tranzacția poate fi consfințită de instanță ori poate fi autentificată la notar  pentru a fi un titlu executoriu. Un acord de mediere, pe lângă cele două posibilități expuse anterior, poate dobândi caracter executoriu dacă este atestat de avocații care participă la mediere, ori, dacă medierea se desfășoară fără avocați, acordul de mediere poate fi atestat ulterior de orice avocat ales de părți.

Dacă discutăm de executarea silită a unor titluri executorii ce se referă la minori și la exercitarea autorității părintești, discuțiile amiabile, negocierile ori medierea ar trebuie să fie un pas prealabil oricăror proceduri de executare silită, având în vedere că în materie de familie și minori interesul superior al copilului este cel în jurul căruia trebuie să graviteze acțiunile sau inacțiunile părinților.  Deși executarea silită raportată la autoritatea părintească are o secțiune specială în Codul de Procedură civilă (art. 910-914),  această secțiune nu are nici o mențiune raportată la soluții amiabile ce trebuiesc discutate de părinți ca alternativă la executarea silită. Astfel de soluții pot fi discutate în temeiul normelor generale în materie ce dispun cu titlu de principiu că părinții vor soluționa cu prioritate amiabil orice diferend privind copilul, drepturile și interesele acestuia raportat la autoritatea fiecărui părinte. Medierea ori negocierea se impune prin prisma interesului superior la copilului, interes ce deseori este lezat în cadrul unei executări silite de acest tip, purtarea copilului la sediul instanței, la sediul executorului, la diferite locații ale DGASPC-ului nefiind de bun augur, ci dimpotrivă aducând un stres și un consum imens pentru părinți și pentru copil. Executarea silită referitoare la minori este în practică o poveste șocantă ce trebuie evitată pe cât posibil.

Astfel cum am menționat mai sus, importanța unor înțelegeri amiabile în cursul executării rezidă sau are ca argument și relațiile comerciale, de familie sau de muncă dintre debitor și creditor. În astfel de raporturi o negociere este de bun augur și va contribui la întărirea și cultivarea acestor relații. Un acord are puterea de a dezamorsa și alte conflicte dintre persoanele implicate în executarea silită, fiind întotdeauna un element de coeziune profitabil.

Print Friendly, PDF & Email

1 Comment

  1. Pingback:Tranzacția judiciară și extrajudiciară - noțiune, obiect, avantaje și consfințire - Avocați București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente