Meniu Închide

RIL admis – Instanțele nu pot examina proporționalitatea sancțiunilor contravenționale complementare

În data de 12.04.2021 ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanţa și a stabilit că instanțele nu pot examina proporționalitatea sancțiunilor contravenționale complementare. Recursul viza sancțiunile complementare stabilite prin OUG 195/2002 la regimul rutier, mai exact sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.

În practică unele instanțe analizau proporționalitatea sancțiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce și deseori interveneau și modificau această sancțiune în funcție de gradul de proporționalitate prin raportare la gradul de pericol social concret al faptei. Modificarea sancțiunii complementare pe cale judiciară se făcea prin diminuarea perioadei de suspendare ori prin eliminarea sancțiunii complementare din Procesul Verbal de contravenție.

Decizia ICCJ este surprinzătoare și lezează drepturi și principii, limitând dreptul de acces la o instanță într-o materie cvasipenală (este binecunoscut că o contravenție este o acuzație în materie penală).

În primul rând lezează dreptul de acces la o instanță, dreptul de a avea un control judiciar efectiv cu privire la sancțiunile contravenționale. Astfel că un justițiabil nu se mai poate adresa instanței de judecată decât pentru motive de nelegalitate privind o astfel de sancțiune complementară, nu și pentru motive de netemeinicie. În ceea ce privește netemeinicia, rămâne ca decizia organului/agentului de poliție constatator să fie sfântă și intangibilă, ceea ce este de neadmis într-un stat de drept. Decizia agentului constatator, având în vedere că aduce atingere unor drepturi importante, trebuie să poată fi cenzurată pe cale judiciară. Trebuie să existe un control judiciar efectiv al deciziei agentului constatator. Acest lucru și în baza dreptului de acces la o instanță dar și în baza principiului proporționalității sancțiunilor contravenționale, proporționalitate ce trebuie analizată și cu privire la sancțiunile principale, și cu privire la sancțiunile complementare. Nu poate rămâne doar în pixul unui polițist temeinicia unei sancțiuni, indiferent de natura, tipul sau intensitatea ei. Acest lucru cu atât mai mult cu cât la momentul constatării și sancționării faptei, contravenientul nu își poate face apărări (singur sau prin avocat) cu privire la toate elementele laturii subiective și obiective ce privesc contravenția.

Contravenientul trebuie să aibă o cale de atac efectivă împotriva tuturor sancțiunilor aplicate. Plângerea contravențională trebuie să fie analizată global de către instanța de judecată, fără limitări și îngrădiri, având în vedere că instanța analizează întreg fondul faptei contravenționale și întreg fondul sancțiunilor aplicate în speță. Limitarea instanței în materie contravențională, astfel cum interpretează ICCJ, este o gravă denegare de justiție.

În al doilea rând, principiul proporționalității sancțiunilor contravenționale este un principiu aplicabil în orice contravenție și cu privire la orice sancțiune. Instanța de judecată investită să judece acest principiu trebuie să se raporteze la fapta contravențională, contravenient și pericolul social produs sau care se putea produce. Sancțiunile complementare trebuie să poată fi cenzurate de o instanță de judecată, pentru că analiza proporționalității nu poate fi lăsată implacabil și neschimbabil doar în sarcina unui agent constatator.

În al treilea rând, chiar normele generale în materie contravențională stipulează că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei și sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei. În același act normativ, și anume OG 2/2001, se face mențiune despre competența generală a instanței privind controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare. Instanța este obligată să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal hotărând asupra sancțiunii, și nu doar asupra unei sau unor sancțiuni, și nu doar asupra legalității nu și a temeiniciei unei sancțiuni complementare. Instanța verifică deci legalitatea și temeinicia sancțiunii globale. 

Stabilirea proporționalității doar pe cale legală și lipsa unui control judiciar al unei astfel de proporționalități, având în vedere multitudinea de fapte contravențioanle săvârșite în varii contexte sociale unde tipul și gradul de vinovăție diferă net, lezează în mod vădit drepturi fundamentale.

În acest context, considerăm că se impune sesizarea Curții Constituționale, mai ales că uneori unele sancțiuni complementare sunt mai dure și mai usturătoare decât sancțiunea sancțiunea principală, de unde reiese cu și mai multă claritate nevoia unui control judiciar.

Rămâne să urmărim motivarea acestei interpretări care aduce atingere gravă drepturilor justițiabililor în materie contravențională nu doar rutieră ci de orice natură.

Redăm mai jos extrasul din Comunicatul ICCJ referitor la Decizia nr.5 în dosarul nr.3373/1/2020:

În şedinţa din 12 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanţa și, în consecință, a stabilit că:

„În interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare”.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2021.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente