Meniu Închide

Situația permisului de conducere după condamnare ori amânarea aplicării pedepsei

Permisul de conducere este actul ce dovedește dreptul de a conduce. Măsurile prin care dreptul de a conduce este restricționat prin suspendare ori anulare sunt măsuri ce vizează în mod direct permisul de conducere.

Restricționarea dreptului de a conduce prin suspendare ori anulare este prevăzută de lege ca măsură de înlăturare a unui pericol public. Se consideră că persoana vizată de această restricție prezintă un risc ridicat pentru societate și se impune restricționarea dreptului ei de a conduce autovehicule.

Din punct de vedere juridic restricționarea dreptului de a conduce poate fi privită din mai multe perspective. Ea poate fi o pedeapsă complementară ori o măsură de siguranță luată în condițiile dreptului penal, poate fi o sancțiune contravențională complementară, poate fi o măsura administrativă luată de șeful poliției rutiere ori poate fi o obligație din cadrul măsurii preventive a controlului judiciar luată pe parcursul procesului penal (atunci când fapta nu atrage per se reținerea permisului de conducere).

În cazul unui dosar penal finalizat cu condamnare sau cu soluția de amânare a aplicării pedepsei, situația permisului de conducere diferă de la sancțiunea efectiv primită și de modul de aplicare/executare a sancțiunii.

În situația în care, pentru infracțiuni la regimul rutier,  instanța de judecată a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, din momentul în care aceste hotărâri devin definitive, titularul permisului de conducere se poate prezenta la poliție pentru a-și ridica permisul de conducere, permis care rămâne valabil. Astfel că în aceste două situații permisul nu se anulează ci își păstrează valabilitatea, asta pentru că normele penale prevăd că renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei nu sunt soluții de condamnare ci sunt soluții diferite de cele de condamnare, achitare ori încetare proces penal.

În situația în care, pentru infracțiuni la regimul rutier,  instanța de judecată a dispus condamnarea la pedeapsa amenzii sau închisorii, indiferent de regimul de executare, permisul de conducere se anulează. Permisul de conducere se anulează și dacă inculpatului i s-a aplicat de către instanță măsura complementară a interzicerii dreptului de a conduce, indiferent de perioada acestei măsuri (perioada va conta doar ca timp în care inculpatul nu poate face cerere de redobândire permis). În toate aceste cazuri titularul permisului nu mai are dreptul de a conduce decât dacă va aplica pentru redobândirea unui nou permis de conducere în termenul și condițiile stabilite de lege.

Termenul stabilit de lege pentru a se redobândi permisul de conducere după ce acesta a fost anulat diferă în funcție de situațiile premisă.

Astfel, dacă inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale ori a închisorii executate în regim penitenciar, acesta se poate prezenta la un nou examen pentru dobândirea dreptului de a conduce (a permisului) după trecerea unui termen de 6 luni de la data executării pedepsei (plății) amenzii sau a executării pedepsei în regim penitenciar.

Dacă a fost condamnat la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, inculpatul se poate prezenta la examenul pentru dobândirea dreptului de a conduce (a permisului) după trecerea unui termen de 1 an de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri de condamnare cu suspendare. Același termen de 1 an se aplică și celui grațiat pentru astfel de fapte.

Dacă permisul s-a anulat de către instanță ca pedeapsă complementară inculpatul se poate prezenta la examenul pentru dobândirea dreptului de a conduce (a permisului) la momentul la care această pedeapsă expiră sau este revocată.

În cazul amnistiei unei fapte ce atrage anularea permisului de conducere, inculpatul se poate prezenta la examenul pentru dobândirea dreptului de a conduce (a permisului) la momentul intrării în vigoare a legii de amnistie.

Print Friendly, PDF & Email

129 de comentarii

  1. Alex

    Bună ziua!
    Acum 3 ani am lovit o persoana pe trecerea de pietoni. Mi s-a dat infracțiunea de vătămare corporala din culpa, victima având 125-130 de zile de spitalizare.
    Sunt student și am avut nevoie de dreptul de circulație, avându l pe toată perioada procesului.
    Am obținut ca hotărâre definitiva la Curtea de Apel amanarea aplicarii pedepsei.
    La trei săptămâni după finalizarea dosarului și obținerea amânării pedepsei, am fost oprit de subofițer din cadrul Politiei Rutiere și am fost găsit cu permisul suspendat.
    Puteți sa îmi dați va rog un sfat sau o îndrumare? De ce figurez cu permisul suspendat și ce as putea face ca să nu mă aleg cu un alt dosar penal.

    Mulțumesc respectuos!

    • Avocat ILIE DORIN

      dupa ce a deveniut definitivă amanarea aplicării pedepsei trebuia ca politia sa faca modificari in baza de date. Probabil nu le-a facut si de aici probema dvs. Faceti-va aparari in dosarul penal si vedeti ce se va intampla.

      • Alex

        Mulțumesc frumos pentru răspunsul rapid!
        Se poate impune o măsură administrativa împotriva dreptului de circulație de către șeful Serviciului Rutier?
        Sau hotărârea definitiva a Curții de Apel rămâne cea de baza?
        Am auzit tot felul de variante ca s ar putea sa am o măsură administrativa și ca de asta am permisul de conducere suspendat.
        Am încercat sa ii explic domnului polițist despre art.90 din efectele amânării pedepsei, dar nu a vrut sa ma asculte.

        Mulțumesc, încă o data!

        • Avocat ILIE DORIN

          nu se poate aplica o masura administrativa daca ati fost deja judecat si ati primit amanarea aplicarii pedepsei, deci vi s-a aplicat o sanctiune, altfel s-ar incalca principiul ne bis in idem – adica doua tipuri de sanctiuni pentru aceeasi faptă, ceea ce e interzis de lege. Masura administrativa vi se putea aplica daca erați achitat, deci nu primeați nici o sanctiune penală, și oricum erați înștiintat de ea acasa/la domiciliu.

  2. Encea Gina Ionica

    Buna ziua domnule avocat .Am și eu o problema în dată de 29 05 2021 am fost implicată într-un acident cu vătămare corporală de culpa și plecare de la locul accidentul..și mi-a fost suspendat permisul auto.Vreau să știu cam cat dureaza procesul pt că mă tot plimb între Parchet și poliție și nimeni nu îmi spune nimic concret ce se poate întâmpla sau cat durează procesul și nu știu nici pe ce termen mi-a fost suspendat permisul.Va mulțumesc anticipat!

    • Avocat ILIE DORIN

      poate dura ani. Trebuie să vă faceti aparari concrete in dosar. Trebuie să faceti cerere de urgentare a procesului. Ca sa dureze mai putin si ca sa aveti o protectie mai sporita a drepturilor, este indicat să vă luati avocat.

  3. Adrian

    Buna ziua, am o condamnare de 1 an si 6 luni pe Germania ptr alcool. De la procuratura din Germania mi s/a zis ca permisul a fost trimis din 24 iunie 2021 si sa merg sa/mi scot altul ca probabil s/a pierdut. Am facut programare sa scot duplicat ca trebuie sa plec din tara. Am inteles ca e posibil sa il retina si in RO, 1,3,4.. luni si atunci pot face contestatie, am nevoie de avocat sau las procura sotiei? si inca ceva nu stiu ce as putea contesta am dosar pe Germania, eu in Ro circul fara probleme. Multumesc frumos!

  4. Andrei

    Buna ziua Domnule Avocat. In data de 09.07.2021 am fost depistat cu thc si 0.24 alcool in aerul expirat.
    Am fost dat in judecada, am fost judecat pe data de 17.09.2021, iar pe 01.10.2021 am primit raspunsul care este urmatorul:

    Tip solutie: Amânarea aplicării pedepsei
    Solutia pe scurt: În baza art. 396, alin. 1 şi 4 C. proc. Pen. ?i art.396 alin.10 din C.proc.pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte în sarcina inculpatului , …, pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui autovehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, prev. de art. 336 alin.2 din C.pen. În baza art. 83 C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85, alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucure?ti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.85 alin.2 lit.b din C.pen. impune inculpatului obliga?ia de a presta muncă neremunerată în folosul comunită?ii pe o perioadă de 30 de zile la Administra?ia Domeniului Public Bucure?ti, Sector 1 sau Poli?ia Locală a Sectorului 1 Bucure?ti. În temeiul art. 86 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85, alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bucure?ti

    Sa inteleg ca in dupa cele 10 zile, de cand se va face definitiv, imi voi putea ridica permisul inapoi? Multumesc Frumos !

  5. Toanchina

    Buna ziua dle avocat. Am si eu o sentinta definitiva cu amanarea aplicării pedepsei, in cazul conducerii sub influenta băuturilor alcoolice, cu urmatoarele sanctiuni:
    – suspendarea dreptului de a conduce timp de 1 an de zile de la pronuntarea definitiva a sentinței;
    – 1 si 2 luni de inchisoare;
    – 60 de zile de munca in folosul comunității.
    In acest caz pot sa mi recuperez permisul mai devreme de anul de suspendare?
    Multumesc.

  6. Nicoleta

    Buna seara Domnu Avocat. Soțul meu a pățit asemănător că și Andrei, a fost oprit în raza loc.de radar depășind limita de viteză și i-au dat și drug testul care a ieșit pozitiv,ulterior a fost dus la urgențe pt recoltare sânge și urină. După 2 săptămâni a fost sunat că este și pt urină rezultatul pozitiv. Acuma așteaptă să îi trimită sângele la Timisoara pt a verifica dacă iese pozitiv sau negativ. Cam ce ar fi de făcut să primească sentința că și Andrei? El după cât timp primește permisul inapoi? Va mulțumesc anticipat.

    • Avocat ILIE DORIN

      sa-si ia avocat, nu e nici un caz la fel in astfel de dosare, fiecare procuror de caz si fiecare inculpat are o situatie diferită… Solutia depinde de multi factori.

  7. Tucu

    Buna ziua, am o sentinta definitiva cu amanare, iar pe perioada de supraveghere (2ani), masura sa nu pot circula cu autovehicule. Dupa trecerea perioadei pot să-mi primesc permisul inapoi sau trebuie redobandit prin examen. Multumesc anticipat!

    • Avocat ILIE DORIN

      După supravegherea de 2 ani cu interdictia de a conduce, cu solutie de amanare, nu trebuie sa dati examen. Pur si simplu mergeti la politie sa ridicati permisul.

  8. Mihai George Teodorescu

    Buna ziua.
    Cu ce acte trebuie mers la serviciul rutier pentru restiruirea permisului de conducere dupa ce hotararea judecatoreasca ramane definitiva in cazul amanarii aplicarii pedepsei sau renuntare la aplicarea pedepsei?
    Multumesc!

  9. Adin Albert

    Bună seara, Domnule avocat ! Cu tot respectul, am o întrebare..pe data de 27.05.2021 am consumat câteva pahare de vin împreună cu prietena mea, la ora 2 dimineața a trebuit să o duc acasă, când m-am întors am fost oprit de un echipaj de poliție, mi-au pus fiola și a ieșit 0.51 în aerul expirat..la probele de sânge mi-a ieșit 1.13 respectiv 1.01..(am 19 ani, sunt începător și sunt la prima abatere) pe 23.10.2021 sunt chemat la judecătorie..unele persoane spun că mă vor închide un an, altele că îmi va anula permisul..alții că voi primi 3 luni de suspendare..vreau să vă întreb ce trebuie să fac sau ce trebuie să spun în fața judecătorului pentru a-mi amâna pedeapsa, pentru a-mi lua permisul înapoi..vă rog să mă ajutați..sunt foarte speriat și regret ce am făcut..

      • Adin Albert

        Nu îmi permit un avocat, și ar da mai bine să mă prezint fără avocat, să recunosc că am greșit și că regret..
        Puteți să-mi dați niște sfaturi ce aș putea spune în fața instanței, cum aș putea să mă exprim ca să-mi aprobe amânarea pedepsei…?

  10. Dinu

    Buna seara .Dn Avocat in data de 27 08 2021 am fost depistat cu o alcolemie de 0,60 in aerul expirat in Olanda .
    De la procuratura Olandei mi a trimis o Decizie de notificare a permisului de conducere .
    Prin prezenta va informez ca nu va voi returna permisul de conducere recuperat de politie la 27 08 2021 in asteptarea sentintei de judecata .
    Perioada de pastrare este de 11 luni .
    Deducerea va incepe la 27 08 2021 si se asteapta sa se incheie cel tarziu 23 07 2022.Daca cazul penal nu a fost decis inainte de acel moment .
    Intrebarea mea este ? Perioada de retinere este de 11 luni sau mai putin ? in momentul de fata au trecut 103 zile si nu am primit nici o amenda sau o alta notificare ,ce pot face ,este prima abatere din 26 ani de permis ,
    permisul de unde in pot recupera din Olanda sau il trimite in Romania la sediul politiei de unde a fost emis .
    MULTUMESC

    • Avocat ILIE DORIN

      Faceti cerere la autoritatea/organul de cercetare din Olanda si cereți permisul. Tot de la ei cereti sa vi se spună unde este permisul ca sa faceti cererea in consecinta.

      • Dinu

        Va mulțumesc pentru răspuns! Nici acum nu a ajuns permisul în România ! M au înștiințat ca va fii trimis în România ! Aveți idee cât durează?

  11. Sergiu

    Bună seara Domnule avocat cu tot respectul am și eu o problema cu permisul am fost depistat cu 3.1 thc în sânge am fost audiat ca suspect de politie apoi ca inculpat pe 30 .09.2020 sa pus în mișcare acțiunea penală și dosarul sa trimis la parchet am făcut un acord de recunoaștere cu primul procuror și mi a respins apoi mii sa schimbat procurorul am mai făcut încă un acord de recunoaștere nu am primit nici un răspuns de la procuror nici măcar respingere mulți mau sfătuit sa ma duc la parchet sa fac cerere sa fiu chemat în audiență sau am dreptul sa fac o contestație după 1 an de la punerea în mișcare acțiunii penale dumneavoastră cu ce ma puteți ajuta ce e mai bine sa fac am un avocat da nu prea îl înțeleg nici pe el oare se mai poate recupera permisul sunt la prima abatere nu am antecedente penale amenzi muncesc cu contract nu consum nici o substanță nici alcool. Ce sfat îmi puteți da sa ai explic și la avocatul meu cum sta treaba.multumesc frumos.

  12. Adin Albert

    Bună seara domnule avocat !
    Am primit amânarea aplicării pedepsei, am înțeles că în 10 zile pot să-mi ridic permisul, îmi puteți spune dacă trebuie să plătesc ceva ? Și unde anume
    Pot sa mi ridic permisul direct, sau ?
    Multumesc anticipat

  13. Andreea

    Bună ziua, am condus un autovehicul cu permis anulat în 2018. Acum se judeca cazul, nu am alte antecedente penale rutiere și sunt cetățean francez. În anul 2020 amobtinut permisul de conducere pe teritoriul Franței și de atunci ma aflu pe teritoriul Franței. Ce pedeapsa mi – se poate aplica.? Eu am dat documente justificative precum soția mea era gravidă în 9 luni și a fost un caz de urgenta, iar ei au respins cazul zicând ca nu era o situație urgenta deoarece a născut peste 10 zile de la săvârșirea faptei. Dar ea a avut mai multe complicații fiind internata mai devreme și stand în spital 2,3 zile din cauza complicațiilor. Care ar fi pedeapsa ce poate sa mi se administreze pentru fapta comisa? Mulțumesc.

  14. Claudiu

    Buna ziua domnule avocat Ilie Dorin am primit hotărârea cu amanare de pedeapsa pentru conducere sub influența alcoolului întrebarea mea este hotărârea legalizata de la judecătorie de unde o iau din orașul care am comis fapta sau de județul care apartin?mulțumesc anticipat

  15. Catalin

    Buna ziua daca am primit 1 an de închisoare cu amânarea pedepsei si 2 ani de supraveghere mi se reține permisul de conducere?

  16. Costandache Florian Ciprian

    Bună seara, domnule Avocat!

    În 08.12.2018 , am condus autoturismul sub influenta alcoolului. Am recunoscut fapta din faza de „suspect”, am întrat pe procedura simplificată la judecătorie – – > sentința a fost data în 03.12.2019. Am cerut în apel „Amânarea executări pedepsei”, dar am tot fost amânat, pana în 15.07.2020 (greva grefierilor, pandemia…) când CA Brașov a decis ca definitiva soluția primei instante (a respins apelul). Întrebarea mea este dacă ma pot adresa Judecătorului mandatat cu executarea, solicitând excluderea /reducerea pedepsei complementare – – > „dreptul de a conduce autovehicule” pe o perioada de 2 ani. În 15.01.2022 se termina și condamnarea de 1 an și 6 luni ( cu suspendare) sau ce pot face, ca să pot avea dreptul de a conduce mai repede de 15.07.2022 când trece perioada de timp a pedepsei complementare. Mulțumesc.

    • Avocat ILIE DORIN

      nu puteti cere altui judecator reducerea perioadei sau sanctiunii complementare. Nu mai aveti nimic de facut decat sa asteptati 15.07.2022, data de la care trebuie sa va inscrieti la examen pentru un nou permis de conducere.

  17. Alexandru

    Bună ziua
    Am depus în urma cu 45 de zile cererea legalizata cu hotărârea Amânarea aplicării pedepsei și nici în momentul de fata nu sau făcut modificări în baza de data
    Sun în fiecare zii la poliție și îmi spu e ca cererea este în mana unui ofițer
    Este laeala aceasta procedura dacă la momentul depunerii cerererii mi sa spus sa aștept între 15 și 30 de zile și deja au trecut 45
    Va mulțumesc

    • Avocat ILIE DORIN

      mergeti la sediul serviciului rutier cu o plangere pentru comandant in care explicati aceasta situatia si cereti sa se ia masuri, in caz contrar formulati plangere pentru abuz in serviciu.

  18. Constantinescu Fabian

    Buna seara!
    Am avut un accident de circulatie in data de 19.11.2019, soldat cu vatamari corporale usoare.
    Este socotita infractiune si s-a deschis dosar penal.
    Mi-a fost prelungita Dovada de circulatie din 30 in 30 de zile si apoi, prin Ordonanta 5 din 2020, nu a mai fost necesara prelungirea , pana la sfarsitul Starii de urgenta/alerta si inca 10 zile dupa acestea.
    Daca au trecut mai bine de 2 ani si procesul nici nu a inceput, exista posibilitatea redobandirii permisului?

    • Avocat ILIE DORIN

      procesul penal este in curs, dacă nu veti face aparari si cereri in dosar, va mai dura. Luati un avocat să va faca aparari in dosar ca sa se finalizeze mai repede. In functie de zilele de ingrijiri medicale ale victimei, puteti ramane cu permisul valabil.

  19. Dulce Sorin

    Buna seara,mie mi s-a anulat permisul in baza art.114 alin. 1 lit. b din O.U.G. 195/2002/R pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 334 alin. 1 si art. 335 alin. 2 din Codul Penal incepand cu data de 06.07.2016.
    Eu am executat o pedeapsa cu inchisoarea din data de 28.10.2014 pana in data de 09.12.2021 cand m-am eliberat termen.In afara de infractiunile mentionate mai sus, am fost condamnat si pentru alte infractiuni care nu erau la regimul rutier.
    Va rog sa imi spuneti daca am dreptul sa dau examen de redobandire permis sau trebuie sa astept o anumita perioada?
    Ca si pedeapsa complementara nu am avut interzicerea dreptului de a conduce, doar art.66 alin. 1 lit. a si b Cod Penal.
    Va multumesc anticipat !

  20. Dulce Sorin

    Pai scoala nu trebuie sa o mai fac, mi-am facut dosarul;fisa medicala, cazier, psihologic si mi-au spus ce de la drpciv Calarasi sa revin peste 6 luni ca nu am dreptul acum 🙁 Ce sa le spun? Exista vreun articol, vreo lege in baza careia pot da de permis? imi puteti spune va rog?

  21. Andreescu

    Am avut anulat permisul de conducere ,l-am redobandit categoria b si in continuare xreau sa fac scoala sa obtin c,e .Se poate ?.Mentionez ca am amenda penala .

  22. Muja Samuel

    Buna ziua , in anul 2012 avut un accident . Care sa soldat cu victime . In sentința am primit 3 ani cu suspendare plus 5 ani de supraveghere. Iar că pedeqpsa accesorie mi sa suspendat dreptul de a conduce autovehicule . Anul acesta mi s-a terminat pedeapsa. As. Vrea să va întreb . Acum trebuie sa fac școala de șoferi din nou ? Sau care sunt pasii pentru obținerea unui permis auto .

  23. Muja Samuel

    Am uitat sa precizez . In sentința scrie 3 ani cu suspendare plus 5 ani de supraveghere . Iar ca pedeapsa accesorie mi s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe toată durata supravegheri . Are vreo relevanta perioada de suspendare ? Sau în orice caz permisul este anulat ?

  24. Muja Samuel

    Toată pedeapsa plus perioada de probațiune s-au terminat in luna septembrie 2021 . Mulțumesc foarte frumos . Am căutat mult timp după acest răspuns .

  25. Crisan Florin

    Buna ziua.imi puteti spune daca in acest caz se retine permisul de cunducere..Tip solutie: Amânarea aplicării pedepsei
    Solutia pe scurt: Pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” , prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal de către inculpata CAM stabileşte o pedeapsă de 1(unu) an şi 6(şase) luni închisoare, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală În baza art. 396 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 alin. 1 şi 3 Cod penal amână aplicarea pedepsei de 1(unu) an şi 6(şase) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ( doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. 1 Cod penal,: În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv că nerespectarea măsurilor de supraveghere , săvârşirea de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere sau neachitarea obligaţiilor civile cu cel puţin 3 luni înaintea expirării termenului de supraveghere pot determina revocarea amânării aplicării pedepsei cu consecinţa aplicării şi executarea pedepsei

  26. Robert andrei

    Bună seara dn avocat v-am scris și in privat și tot nu ati raspuns ! Am fost depistat conducând băut a iesit 0 ,80 fiolă ,, am recunoscut tot! Fiind prima abatere ce pot păți? Si cu permisul ce se întâmplă? Am dat declarații la poliție și am cerut ore de muncă în folosul comunității!

  27. ROBERT ANDREI

    Va rog frumos daca sunteți amabil să mă ajutați cu niște răspunsuri,, și eventual să mă ajutați eu nu am avocat vrei pe dvs nr meu de tel …

  28. Claudia Olsen

    Buna ziua domnule avocat !Va rog frumos sa îmi spuneți dacă pot începe scoala de șoferi sa imi iau permisul dat fiind ca am fost condamnat la 2 ani și 8 luni hotărâre rămasă definitiva pe 21.05.2019 .Mam eliberat pe 20 Oct 2020 .Am fost condamnat pt conducere fara permis si pe hotărârea definitiva scrie pedeapsa complementara interzicerea pe o perioada de doi de a conduce orice autovehicul .Doresc sa știu perioada asta de doi ani se aplica dupa ce sa executat pedeapsa sau din momentul hotărârii definitive ?Mulțumesc frumos

  29. Crisan Florin

    Buna ziua domnule avocat.va multumesc ca miati raspuns la mesajul anterior.In data de 7.11.2019 am avut un acident soldat cu vitime.datorita unor sicanari in trafic sa ajuns la urmatoarea situatie ;in fata mea se aflau 3 autoturisme ,am hotarit sa depasesc masina din fata mea un fiat punto am semnalizat si am intratin depasire .in moment ce ma aflam pe conta sens Fiatul se baga si el in depasire Fara a se asigura si nici nu a semnalizat taindumi calea si obligindumasa trag de volan in stinga si sa fanez .in timpul acestei manevre am trecut si de urmatoarea masina am am luat deciziasa continui depasirea mergind in spatele masini Fiat .dupa depasirea coloanei masina Fiat a re intrat in banda ne lasindumi loc saintru in spatele ei am fost nevoit sa depasesc si Fiatul la intrarea in banda am fost nevoit sa fortez intrarea de ore ce pe contra sens venea o Scoda Octavia.la intrarea in banda Fiatu sa retras cit mai mult in dreapta pentru a imi permite sa intru .la scurt timp am simtit o izbitura puternica in partea din lateral spate dreapta si am perdut controlu volanului rotinduma pe asfalt am ajuns perpenticulat pe axa drumului cu jumatate de masinape contra sens si am fost lovit Scoda Octavia La ancheta de la fata locului mi sa luat declaratie doar mie nu si la cei lalti conducatori auto profitind de faptul ca ma aflam sub influienta celor intiplate am fost fortat sa recunosc ca eu sint de vina desi am explicat cele intimplate. Sa deschis dosar penal de catre conducatorul auto schoda octavia. in data de 14 .1 .2022 sa dat hotararea spre definitivare cu apel in 10 zile. findumi aplicate urmatoarele santiuni 1,6 luni inchisoare cu suspendare .plata cheltuielilor de judecata .si santiunea pentru ne respectarea distantei coresunzatoare la intrarea in banda. De la asiguratorul meu 15000 euro daune morale si 3600 euro paguba auto .pagubitul nu a fost multumit de suma primita si a facut Apel . Intrebarea mea este. mai pot cere in acest caz sa imi fie puse la dispozitie de catre IPJT imaginile si pozele de la acident pentru a gasi martori prezenti la fata locului (avind in vedere ca nu li sa luat ni o declaratie) si sa fie chemati ca martori ?

  30. Crisan Florin

    Multumesc.se pare ca va trebui sa schimb Avocatul .va fi recunoscator da- ca miati recomabda un Avocat din Timisoara .Va multumesc pentru promtitudine.

  31. Tatiana

    Buna seara!
    Soțul meu a fost reținut în trafic și i a ieșit alcolemia mare .Dosarul a fost în instanță și i a venit condamnare 1 an și 6 luni cu suspendare și 2 ani supraveghere .Asta înseamnă că mai are sau nu dreptul de a conduce?

  32. Mamiron Leonard

    Bună dimineața dn avocat am un nepot ce a fost prins conducând un autovehicul sub influența alcoolului fără accident fără victime ,, rezultatul fiind 0, 80 în aparat etilotest ! El fiind la prima abatere ce poate păți? Și cat ar dura demersul dosarului? Vreau un avocat din partea dvs,,, vreau sa știu cât durează tot demersul tot cu urgentarea dosarului va rog zicetimi aici! Ca nu știu să umblu la adresa de email! Nepotul cunoaște!

    • Avocat ILIE DORIN

      I se poate anula permisul si poate lua o pedeapsa cu închisoare cu suspendare. Putem spera totusi si la o expertiză din care să reiasa mai putin si sa intram in zona contraventională, în functie de raportul de la INML. Dati e-mail pe dorin@avocatu.ro daca doriti ajutor si reprezentare in dosar. Multumesc.

  33. Mamiron Leonard

    Dn avocat cand vine nepotul el stie sa umble la adresă de mail vreau sa știu cât durează solutionarea dosarului v-am zis vreau sa va pun le dvs să urgentati cat mai repede am nevoie sa pot merge cu oamenii la lucru cu el,,cat ar dura solutionarea deja are 4 luni a dat declarații la poliție ca suspect, inculpat dar cat mai durează?

  34. Moisuc Ionut

    Bună seara dn avocat, am primit o înștiințare acasă, Amânarea aplicării pedepsei și supraveghere 2 ani 60 de ore de muncă la primărie,, dar de permis nu a zis nimic! Cum procedez va rog frumos ar fi bine să imi dati un sfa,,va mulțumesc frumos

    • Avocat ILIE DORIN

      de principiu permisul nu e anulat, puteti merge sa il ridicati. Dar e posibil să vi-l retina inca 90 sau 180 de zile ca sanctiune administrativa de suspendare. 90 de zile era pe vechea legislatie rutiera, 180 de zile e pe noua legislatie…

  35. Vasile

    Bună!
    Am și eu o problemă, am fost condamnat la un 1 an și 8 luni cu suspendare si 3 ani reabilitare, în ultima hotărâre scrie pedeapsa complementară pentru anularea permisului pe o perioadă de 2 ani, iar mai jos, pe la sfârșit scrie că am pedeapsa accesorie pentru anulare permisului, dar nu specifică perioada anulării.. întrebarea mea este, când o să pot să dau din nou de permis ..?

  36. Octavian

    Buna ziua, daca puteti sa imi spuneti si mie ce este de facut in urmatoarea situatie: Mi.a fost luat permisul la dosar in urma unui accident catalogat ca si dosar penal pentru vatamare corporala din culpa eu fiind si victima, mai pe scurt a dat masina peste mine eu ne conducand si fiind efectiv langa ea, asta intamplanduse pe data de 5 ianuarie, mi sa pus etilotestul acesta fiind 0.0 pentru ca evident nu bausem si mi.au luat permisula si mi sa dat dovada cu care circul si in prezent desi aceasta este expirata ( acestia mi.au spus ca pot sa circul cu ea pe parcursul starii de alerta plus 10 zile ) acuma eu va intreb..: este ok ca acestia mi.au retinut permisul la dosar desi eu nu am condus ( defapt nu era nimeni la volan) si daca da cum al mai recuperez si cat dureaza ca atrecut deja o luna si 12 zile de atunci, problema este ca eu de meserie sunt sofer si deja situatia asta ma adus in pragul saraciei pentru ca nu mai pot pleca in afara tarii sa imi fac meseria…va multumesc.

    • Avocat ILIE DORIN

      pai e complicata speta….nu intekeg de ce dvs ca victima aveti permisul ridicat si dosar penal…Trebuie facuta o adresa la procuror si vazuta incadrarea faptei si contextul… Trebuie sa va faceti aparari in dosarul penal ca sa se finalizeze mai repede. Preferabil sa luati un avocat sa grabiti lucrurile.

  37. Madalin

    Buna ziua domnule avocat! Va rog sa ma ajutati cu un rasp daca se poate! Am fost oprit in 2019 de un echipaj de pol si am avut alcoolemie 0,92! Nici acum nu am fost chemat pt vreo declaratie nici la politie si nici la procuror! Ce as putea sa fac sa mi se urgenteze procesul? Si ce pedeapsa as putea primi din experienta dumneavoastra? Mentionez ca nu am bani de avocat si daca nu mi permit un avocat ce mi s ar putea intampla? Va multumesc anticipat!

    • Avocat ILIE DORIN

      daca se ajunge la inchisoare cu suspendare, da, permisul se anulează de drept si abia peste un an de la data ramanerii definitive a hotararii aveti drept de a da examen pentru un nou permis.

  38. Ioan- calin

    Buna ziua d-nul avocat! Am primit condamnare deoarece am condus sub influenta bauturilor alcolice permisul de conducere italian poate fi anulat de autoritatile romane?sau se anuleaza doar dreptul de a conduce in Romania? Va multumesc

  39. Bogdan

    Buna ziua, astazi 25 feb am fost condamnat la plata unei amenzi , in urma conducerii unui autoturism sub influenta bauturilor alcoolice. Din ce am inteles mi se va anula permisul ( categoria B ) si voi putea sustine examenul din nou dupa 6 luni de la plata amenzii penale.

    Intrebarea mea este daca in timpul asta voi putea sustine un examen pentru alta categorie ( A ) , una pe care nu am detinut-o anterior.

  40. Costel

    Buna ziua in 2012 am terminat o condamnare de 2 ani jumate pentru conducere fara permis si as dori sa stiu daca aqm am voie sa dau de permis chiar daca in continuare imi apare in cazier acele condamnari

  41. Allen

    Buna ziua , am fost prins de politie conducand sub influenta , 0.63 in fiola , am primit 10 luni inchisoare cu amanarea aplicari pedepsei ,
    La scurt timp dupa ce am luat permisul inapoi am fost prins iar de data asta 0.64 si am fost condamnat la 10 luni de inchisoare cu executare, anuland permisu de conducere , instanta nu mi-a impus dupa cat timp pot da iar de permis
    In cazul asta dupa cat timp.pot face scoala de soferi ?

  42. Daniel Constantin

    Bună seara dn avocat am pe nume un dosar art 336 cum pot face să pot primi și eu dovadă cu drept de conducere până la soluționarea dosarului?

  43. Sandu Daniel

    Bună ziua DN avocat dacă am permisul suspendat în românia pot conduce,, în Italia îmi trebuie sa merg neapărat 5 km pana la muncă va mulțumesc dacă mar opri poliția ce pot păți?

  44. Gantolea ion

    Să trăiți Dn-l Avocat am și eu o problemă:sunt programat pt luna viitoare in instanță pt art338alin1 la ce pot să mă aștept

  45. IARNA COSMIN

    Buna ziua in data de 5 02 2022 am avut un accident am pierdut controlu masini,si am intrat in sant,am avut in masina o persoana care a avut nevoie de ingrijiri medicale,mi sa deschis dosar penal,si mi,sa retinut permisul Austriac cu drept de conducere in Romania,ce ar trebui sa fac pt intrarea in posesia permisului?? Sau care sunt procedurile .va multulesc frumos pt raspun

    • Avocat ILIE DORIN

      Trebuie sa va faceți apărări in dosarul Penal care poate dura ani… pt permis trebuie făcută cerere și depinde dd procuror daca vi-l dau sau nu. Recomand sa va luați un avocat.

  46. Adrian

    Buna ziua.am primit 8 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei și 3 luni interdicție de condus..pentru condus sub influența alcoolului..după aceste 3 luni de interdicție îmi primesc permisul înapoi??sau poate și poliția să-l mai retina ?vă mulțumesc

  47. Bogdan

    Buna seara! Am si eu o intrebare daca se poate. Am prmit pedeapsa de 1 an
    închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev.
    art. 335 alin. 2 Cod penal.
    În baza disp. art. 91 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei sub
    supraveghere, stabilind termen de supraveghere de 2 ani, potrivit art. 92 Cod penal.
    În baza disp. art. 93 alin. 1 Cod penal, a pus în vedere inculpatului că trebuie să respecte, pe
    durata termenului de supraveghere, următoarelor măsuri de supraveghere:
    a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa Năsăud la datele fixate de acesta;
    b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
    c) să anunţe acestui serviciu, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care
    depăşeşte 5 zile;
    d) să comunice acestui serviciu schimbarea locului de muncă;
    e) să comunice acestui serviciu informaţii şi documente de natură a permite controlul
    mijloacelor sale de existenţă. Permisul se anuleaza in aceasta situatie? Va multumesc

  48. Antonio

    Buna ziua! Permisul meu a fost suspendat pe o perioadă de 90 de zile din cauza vitezei , eram începător. am mers in judecată ,acum după un an mi-a venit sa predau permisul ,oare pot sa dau redobândire sau rămâne tot așa fără drept de redobândire?
    Vă mulțumesc !

Comentariile sunt închise.

Postări recente