Printr-un comunicat din 07.10.2019, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Bogdan Dimitrie Licu, a solicitat ministrului justiției, doamnei Ana Birchall, sprijin în inițierea adoptării unei modificări legislative care să permită o combatere mai eficientă a criminalității în materia furtului calificat. Astfel acesta dorește eliminarea posibilității de împăcare la furtul calificat și eliminarea posibilității de retragere a plângerii prealabile la furtul calificat între membrii de familie ori colocatari.
Concluzia Ministerului Public este aceea că sunt mai multe dosare de furturi clasate decât trimise spre judecată, ceea ce înseamnă că criminalitatea în materie nu a scăzut, însă s-a redus fermitatea reacției sistemului judiciar față de acest fenomen.
Procurorul general explică și faptul gravității unor astfel de fapte (au un grad de pericol social ridicat), iar în multe situații retragerea plângerii sau împăcarea părților nu reprezintă acordul de voință necondiționat al acestora, ci este urmarea presiunilor autorului faptei, familiei acestuia sau persoanelor din anturajul lui pentru a se sustrage rigorilor legii penale. În astfel de situație, organele statului sunt în imposibilitatea de a combate astfel de manifestări, în special în cazul în care acestea nu îmbracă forma unor amenințări sau violențe directe, fiind doar intimidări, de natură a convinge persoana vătămată.
În comunicat însă nu se amintește nimic de principiul recuperării prejudiciilor la astfel de infracțiuni privind patrimoniul – scopul procesului penal și nici de medierea penală la furt ca metodă legală și autorizată de protecție a victimelor infracțiunilor.
Medierea penală, astfel cum este reglementată în România și la nivel european, are ca scop principal recuperarea prejudiciilor materiale/morale și protecția victimelor de tracasările inculpatului sau rudelor lui. În scopul eliminării unor astfel de presiuni din partea unor persoane neautorizate – cum constată procurorul general, se poate reglementa mai corespunzător dreptul la un mediator la astfel de conflicte penale, ca persoană aptă să intervină cu rol de protecție între victimă și făptuitor. Aceasta este și cerința europeană în domeniu, stabilită în art 12 din Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității: statele membre iau măsuri care garantează protecția victimei împotriva victimizării secundare și repetate, precum și a intimidării și răzbunării, care să se aplice atunci când se recurge la orice serviciu de justiție reparatorie. Astfel de măsuri garantează victimelor care optează să participe în procesul de justiție reparatorie că beneficiază, la cerere, de acces la servicii de justiție reparatorie sigure și competente. Statele membre facilitează trimiterea cauzelor, dacă este cazul către serviciile de justiție reparatorie, inclusiv prin stabilirea de proceduri sau orientări cu privire la condițiile unei astfel de trimiteri.
Tot în Directiva amintită se menționează că serviciile de justiție reparatorie, inclusiv, de exemplu, medierea dintre victimă și autorul infracțiunii, se pot dovedi extrem de benefice pentru victimă, însă necesită bariere de protecție pentru a fi împiedicată victimizarea secundară și repetată, precum și intimidarea și răzbunarea. Aceste servicii ar trebui, prin urmare, să aibă ca primă prioritate interesele și nevoile victimei, repararea prejudiciilor suferite de victimă și evitarea producerii altor prejudicii.
Prin lipsa unei referințe în comunicat la recuperarea prejudiciilor, la drepturile și interesele victimelor și la medierea penală, observăm o lipsă de preocupare din partea Ministerului Public față de victime, persoane care suferă în principal de pe urma acestor fapte. Suferințele și pagubele victimelor se pare că nu sunt pe agenda procurorilor.
În concluzie, Ministerul Public dorește revenirea la legislația anterioară unde victima este lăsată în umbra procesului penal, iar prejudiciul ei devine irecuperabil și ireparabil. Victima este nevoită astfel să parcurgă procese și proceduri lungi, inclusiv executări silite, pentru a încerca să își repare prejudiciul. Justiția represivă este considerată de Ministerul Public mai bună decât justiția restaurativă/reparatorie, chiar dacă vorbim de infracțiuni contra patrimoniului și nicidecum de infracțiuni contra vieții ori integrității persoanei.