Meniu Închide

Tipuri de litigii excluse de la blocarea pe care o face instanța

În septembrie 2026 a intrat in vigoare o Hotărâre a CSM prin care dosarele înregistrate la instanțe sunt blocate și reținute ”după ușă” până la momentul în care capacitatea completurilor de judecată revine la normalul stabilit tot de CSM, și astfel fluxul de dosare pe cap de judecător este unul optim pentru redistribuirea de noi dosare. Hotărârea lovește frontal accesul la justiție al cetățeanului, dar asta este altă discuție, discuție pe care avocații o poartă deja cu indignare. Frapant este că sunt incluse la blocaj și cauzele penale. Toate cauzele blocate vor fi înregistrate în Registrul de gestionare a fluxului de cauze, mai corect spus Registrul cauzelor blocate.

Hotărârea stabilește ce litigii pot fi judecate cu prioritate și fără să fie blocate, enumerând astfel litigiile care merg în flux normal ca până acum, restul litigiilor vor avea intermitență la repartizarea aleatorie către completuri, adică vor fi blocate o bucată de vreme. CSM a pus deja la dispoziție un  sistem informatic pe portal, prin care justițiabilul sau avocatul poate vedea cât va sta blocat dosarul său până va fi repartizat către un complet de judecată.

În mod excepțional, la cererea avocaților, a părților, Ministerului Public, sau chiar din oficiu președintele instanței sau președintele de secție, după caz, poate dispune repartizarea prioritară a unui dosar care a fost inițial blocat în Registrul de gestionare a fluxului de cauze. Repartizarea prioritară după blocare și deci re-distribuirea cauzei spre un complet de judecată în vederea judecății se dispune atunci când cauza reclamă o prioritate determinată de necesitatea protejării unor drepturi fundamentale a căror exercitare ar fi compromisă prin întârziere, prevenirea producerii unor prejudicii grave, iminente ori ireparabile, limitarea efectelor unor prejudicii grave deja produse sau alte împrejurări obiective de natură similară.

Tot din oficiu sau la cererea avocaților și a părților, nu și a Ministerului Public (nu am înțeles omisiunea acestuia din textul Hotărârii CSM), președintele instanței sau de secție poate dispune deblocarea unei cauze dacă aceasta a fost trecută din eroare în Registrul de gestionare a fluxului de cauze, considerarea ca prioritară și în consecință distribuirea spre repartizare aleatorie spre completurile de judecată.

Tipurile de procese/litigii prioritare și excluse de la blocarea pe care o face instanța sunt prevăzute în Anexa 2 și Anexa 3 la Hotărâre. În aceste anexe sunt trecute și litigiile penale, de faliment/insolvență, contencios administrativ și de dreptul muncii.

Enumerăm tipurile de Procese/Litigii civile și de familie ce vor urma cursul normal de până acum la înregistrare și repartizare aleatorie imediată către completurile de judecată, cauze care sunt considerate prioritare.

Procese/Litigii civile considerate prioritare: acordare personalitate juridică, asigurare dovezi, autorizarea intrării în încăperi, comisie rogatorie internațională, consfințirea acord de mediere, contestare măsură carantină, contestare măsură izolare, contestare prelungire izolare, delegare instanță, evacuare, exequator, modificări acte constitutive persoane juridice, ordin de protecție, ordonanță președințială, partide politice, poprire asiguratorie, recuzare executor, reprezentativitate sindicat, sechestru asigurator, sechestru judiciar, suspendare executare silită, autorizarea intrării în încăperi, suspendare provizorie executare silită. Totodată, sunt excluse de la înregistrarea în Registrul de gestionare a fluxului de cauze, deci vor fi judecate ca până acum, următoarele tipuri de cauze/cereri în materie civilă: abținere, abținerea întregii instanțe, cauțiune, cerere de ajutor public judiciar, cerere necontencioasă, cerere reexaminare ajutor public judiciar, completare dispozitiv, conflict de competență, contestație tergiversare cauză, excepție de neconstituționalitate, inadmisibilitate cerere introducere în cauză a altor persoane, incompatibilitate, încuviințare executare silită, îndreptare eroare materială, plângere contestație tergiversare, recuzare, recuzare a întregii instanțe, reexaminare, reexaminare anulare cerere, reexaminare amendă, reexaminare taxă de timbru, strămutare și suspendare. Toatele celelalte cauze civile vor fi considerate neprioritare și vor fi incluse în Registrul cauzelor blocate.

Procese/Litigii de familie considerate prioritare: adopție, asigurare dovezi, comisie rogatorie, comisie rogatorie internațională, consfințire acord de mediere, consiliere judiciară, curatelă, delegare în stanță, deschide procedura adopție,  filiație, înapoiere minor, încetare revocare mandat ocrotire, încredințare pentru adopție, încuviințare mandat ocrotire, înlocuire tutore, obligarea mandatarului de a da socoteală, obligarea minorului la consiliere psihologică, plasament, plasament de urgență, plasament minor în procesul de divorț, prelungire încredințare pentru adopție, punere sub interdicție, răpire internațională de copii, reevaluare măsuri ocrotire, reexaminare, punere sub interdicție, reintegrare în familie, repunere în drepturile părintești, revocare încredințare pentru adopție, ridicare măsuri ocrotire, sechestru asigurator, sechestru judiciar, supraveghere specializată, suspendare executare silită, suspendarea provizorie a executării, tutelă, autorizări date tutorelui, tutelă specială. Totodată, sunt excluse de la înregistrarea în Registrul de gestionare a fluxului de cauze, deci vor fi judecate ca până acum, următoarele tipuri de cauze/cereri în materie de familie: abținere, abținere a întregii instanțe, cauțiune, cereri de ajutor public judiciar, cerere necontencioasă, cerere de reexaminare ajutor public judiciar, completare dispozitiv, conflict de competență, contestație tergiversare cauză, excepție de neconstituționalitate, inadmisibilitate cerere introducere în cauză a altor persoane, incidente procedurale, incompatibilitate, internare provizorie nevoluntară, internare medicală nevoluntară, îndreptare eroare materială, plângere, contestație tergiversare, recuzare, recuzare a întregii instanțe, reexaminare amendă judiciară, reexaminare anulare cerere, reexaminare taxe de timbru, strămutare și suspendare. Toatele celelalte cauze de familie vor fi considerate neprioritare și vor fi incluse în Registrul cauzelor blocate, inclusiv divorț, partaj, exercitare autoritate părintească.

La acest moment nu se cunoaște impactul acestei decizii a CSM, dar pe parcursul implementării vom vedea și vom analiza ce efecte are asupra actului de justiție acest blocaj al dosarelor.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente