Avocat ILIE DORINAcordul de mediere nu trebuie însușit de procuror pentru a produce efecte juridice în procesul penal, chiar în latura penală a acestuia. Prin Decizia 74/18 mai 2026 ICCJ a respins sesizarea Curții de Apel Craiova prin care aceasta cerea o clarificare a normelor privind însușirea acordului de mediere de către procuror, întocmai ca la retragerea plângerii prealabile, problemă ce a dus la hotărâri bizare în unele dosare. În Monitorul Oficial 472 din 5 iunie 2026 s-a publicat motivarea Deciziei de respingere a sesizării, motivare din care reiese că inadmisibilitatea sesizării reiese din claritatea normelor juridice în materie. Tot ICCJ dă ca exemplu curțile de apel care au dat dovadă de claritate în aplicarea legii, problema majoritară fiind la judecătorii și tribunale.
ICCJ expune pe larg că, așa cum se regăsește în toată legislația și jurisprudența privind medierea penală, acordul de mediere nu poate și nu trebuie să fie însușit de procuror pentru a produce efecte juridice în procesul penal. Acordul de mediere nu trebuie validat, nici încuviințat și nici însușit de procuror. ICCJ susține în hotărârea de care facem vorbire că legislația medierii penale este extrem de clară și nu lasă loc de interpretări.
Este ceea ce am susținut și noi în toate materialele de când s-a ivit în sălile de judecată invenția jurisprudențială a unor magistrați (judecători și procurori) privind ”însușirea acordului de mediere” , magistrați care nu au dat efect acordului de mediere și concluziilor avocaților ci au continuat judecata deși la dosar era o cauză de încetare a procesului penal. În lumina argumentelor ICCJ, este clar că procurorii care au susținut că un acord de mediere trebuie insușit/validat de ei, dar și instanțele care au respins efectul acordurilor de mediere, au făcut exces de zel juridic.
Prin prezenta Decizie ICCJ reiterează că acordul de mediere este înțelegerea părților și peste ea nu trebuie să intervină nimeni, nici măcar judecătorul sau procurorul. Înțelegerea părților în procesul penal este sacro-juridică, impunându-se respectarea ei întrutotul. Acordul de mediere produce efectele stabilite de lege și nu de procuror sau judecător.
Voi reda mai succint argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, apoi punctul de vedere al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, și ulterior al facultăților de drept, dintre care se evidențiază, izolat, negativ am putea spune, Facultatea de Drept din cadrul ASE București.
ICCJ arată că în cauză de față însă nu este întrunită cerința privind existența unei veritabile probleme de drept în înțelesul atribuit de practica constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care să impună cu necesitate o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât normele de drept sunt evidente, clare și lipsite de echivoc. Prin parcurgerea normelor juridice în discuție nu ia naștere o îndoială rezonabilă asupra conținutului lor și, ca atare, dispozițiile nu sunt neclare, ci extrem de clare și explicite.
ICCJ menționează că procedura de analiză, interpretare și dezlegare a unor chestiuni de drept nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate, când o simplă lectură a textelor legale a căror interpretare se solicită este suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului. În raport cu aceste considerente, în contextul concret al cauzei, întrebarea formulată de către Curtea de Apel Craiova nu se circumstanțiază unei veritabile chestiuni de drept, întrucât dispozițiile supuse interpretării sunt clare, iar aplicarea corectă a acestora se impune în mod evident, determinând neîntrunirea condiției privind existența unei veritabile chestiuni de drept.
Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a acestor dispoziții legale, legiuitorul a calificat medierea drept un caz autonom de împiedicare a punerii în mișcare sau a exercitării acțiunii penale distinct de retragerea plângerii prealabile și împăcare, în privința căruia se aplică regulile proprii prevăzute de legea specială în materie, Legea nr. 192/2006, secțiunea a 2-a — Dispoziții speciale privind medierea în cauzele penale, art. 67-70, lege specială care derogă de la legea generală, Codul penal, conform principiului specialia generalibus derogant.
Stabilirea domeniului de aplicare a instituției medierii prin trimitere la cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală nu poate avea semnificația unei trimiteri la condițiile prevăzute de art. 158 și 159 din Codul penal ( printre care însușirea de către procuror), deoarece, pe de o parte, lipsește o astfel de referire în conținutul legii, iar, pe de altă parte, legiuitorul a calificat instituția juridică a medierii ca fiind o cauză distinctă de încetare a procesului penal.
În aceeași direcție, Curtea Constituțională, în Decizia nr. 204 din 8 aprilie 2025, a reținut în paragraful 47 că „deși au anumite trăsături comune, medierea și împăcarea sunt și rămân instituții juridice diferite, cu regimuri juridice diferite”, iar după analizarea asemănărilor și deosebirilor dintre cele două instituții a conchis în paragraful 55 că „(…) medierea în cauzele penale reprezintă o modalitate mai complexă de realizare a unei împăcări a părților printr-o înțelegere scrisă (acordul de mediere), având pe alocuri elemente comune cu instituția împăcării reglementată de art. 159 din Codul penal, dar distingându-se prin trăsături proprii, ce îi configurează un regim juridic distinct, reglementat de legea specială în materie, Legea nr. 192/2006.
ICCJ continuă argumentația și constată că simpla lecturare a normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanței supreme, în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile. Faptul că aparenta problemă de drept ce face obiectul prezentei sesizări nu comportă nicio dificultate de interpretare rezultă și din examenul de jurisprudență al curților de apel.
Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării. Stabilirea domeniului de aplicare a instituției medierii prin trimitere la cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală nu poate avea semnificația unei trimiteri la condițiile prevăzute de art. 158 și 159 din Codul penal, deoarece, pe de o parte, lipsește o astfel de precizare în conținutul legii, iar, pe de altă parte, legiuitorul a calificat instituția juridică a medierii ca fiind o cauză distinctă de încetare a procesului penal. Mai mult decât atât, reglementarea distinctă a încheierii unui acord de mediere în cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, alături de retragerea plângerii prealabile și împăcare, relevă caracterul medierii de cauză care înlătură răspunderea penală sui-generis, distinctă de împăcare și retragerea plângerii prealabile. 61. În concluzie, s-a considerat că jurisprudența și dispozițiile legale incidente în materie oferă suficiente repere privind natura juridică autonomă a medierii.
Departamentul de Drept public — specialiștii din Catedra de drept penal a Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au formulat punctul de vedere conform căruia medierea (încheierea unui acord de mediere) în latura penală a cauzei constituie o cauză de clasare/de încetare a procesului penal (după caz) distinctă față de retragerea plângerii prealabile (și — de altfel — și față de împăcare), fiind reglementată separat (cu o procedură și condiții de sine stătătoare) într-o lege specială (Legea nr. 192/2006), ale cărei dispoziții exprese nu se completează (mutatis mutandis) cu prevederile art. 158 alin. (4) din Codul penal, referitoare la necesitatea însușirii de către procuror a retragerii plângerii prealabile (cu alte cuvinte, pentru a opera înlăturarea răspunderii penale ca efect al încheierii unui acord de mediere în latura penală a cauzei nu este necesară/ obligatorie vreo avizare sau manifestare de voință din partea procurorului/însușirea de către procuror a deciziei de mediere dintre inculpat și persoana vătămată).Prin urmare, dispozițiile art. 158 alin. (4) din Codul penal nu sunt incidente în cazul medierii (încheierii unui acord de mediere) în latura penală a cauzei/nu condiționează reținerea acestei instituții și operarea ei drept cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale (chiar dacă infracțiunile pentru care este aceasta incidentă sunt condiționate de caracterul de a fi, după caz, ori infracțiuni pentru care să fie posibilă și retragerea plângerii prealabile [și anume: infracțiuni pentru ale căror urmărire penală și judecată/punere în mișcare și exercitare a acțiunii penale se solicită formularea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată] sau — după caz — împăcarea operantă dintre infractor și victimă).
Departamentul de Drept Public, Centrul de cercetări în Științe penale al Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a fost în același sens, susținându-se că intenția evidentă a legiuitorului prin Legea nr. 116/2025, prin care a fost introdus alin. (4) al art. 158 din Codul penal, a fost aceea de a institui filtrul însușirii retragerii plângerii de către procuror numai în ceea ce privește instituția retragerii plângerii prealabile, și nu a altor cauze care înlătură răspunderea penală. Dacă s-ar fi pus problema asimilării acordului de mediere cu retragerea plângerii prealabile, s-ar fi impus inserarea unei dispoziții similare și în cuprinsul legii speciale cu ocazia adoptării Legii nr. 116/2025. 51. În argumentare s-a invocat faptul că medierea este un act esențialmente trilateral, conform dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 192/2006. [La închiderea procedurii de mediere, în oricare dintre cazurile prevăzute la art. 56 alin. (1), mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semnează de către părți, personal sau prin reprezentant, și de mediator.]
Curios este prin punctul de vedere exprimat de către specialiștii Facultății de Drept a Academiei de Studii Economice din București s-a comunicat că, în contextul în care prin Decizia nr. 397/2016 s-a statuat neechivoc că încheierea unui acord de mediere nu se poate realiza prin eludarea condițiilor în care poate interveni împăcarea sau retragerea plângerii prealabile, în ipoteza indicată de autorul întrebării înlăturarea răspunderii penale nu va interveni decât dacă acordul este însușit de procuror
Colectivul de drept penal al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a comunicat punctul de vedere conform căruia medierea este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere și împăcare, reglementată doar de legea specială, iar dispozițiile acestei legi nu se completează cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul penal. 55. S-a argumentat că din interpretarea legislației în vigoare, care conferă o autonomie regimului juridic al medierii, confirmată și de existența unor reguli procedurale și limite temporale proprii, care se îndepărtează de cadrul general prevăzut pentru retragerea plângerii sau împăcare, rezultă faptul că medierea constituie o instituție de sine stătătoare. Caracterul său de cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale îi conferă o identitate juridică proprie, care o separă de instituțiile tradiționale ale retragerii plângerii prealabile și împăcării. În mod specific, mecanismul medierii nu poate fi supus condiției însușirii de către procuror, deoarece o astfel de cerință ar altera autonomia voinței părților și regimul special al acordului de mediere.
În concluzie, acordul de mediere are un fundament și un regim juridic diferit și distinct, având deci condiții de existență și validitate juridică diferite de instituțiile împăcării și retragerii plângerii prealabile din Codul Penal. Acordul de mediere încheiat între părțile unui litigiu penal nu poate fi alterat prin imixtiunea unui procuror, și nu trebuie nici însușit, nici validat de acesta.
Raportat la instituția retragerii plângerii prealabile care nu produce efecte decât dacă este însușită de procuror, putem spune că medierea penală este acum mai avantajoasă pentru părțile din dosarele penale, pentru că înțelegerea lor transcrisă în acordul de mediere este obligatorie pentru instanțe, doar că trebuie să intervină până la citirea actului de sesizare.
